Despre placere
 

Este placerea un pacat sau nu?

Daca este pacat doar dincolo de pragul dreptei chibzuinte,
cine poate preciza unde este situat acest prag in continuumul experientei placerii?

(prin placere intelegem tot spectrul, de la placerea de a sorbi un pahar de apa rece intr-o zi caniculara, pana la contemplatiile inalte duhovnicesti)

Este un topic foarte important pentru modul in care intelegem in profunzime spiritualitatea.

Personal, in ortodoxie nu am gasit raspuns la aceasta intrebare, dar poate este cineva de pe forum care are un raspuns bun cu privire la acest aspect.

In primul rand incearca sa faci TU deosebirea intre bucurie si placere.

Vezi ca este un thread cu aceasta tema (bucurie vs placere), poate iti este folositor.

Melissa, intrebarea se refera la tot spectrul: placere-bucurie sau de la placerile senzoriale la bucuriile sufletului.


Bucuria este in esenta o placere.
Sau placerea este in esenta o bucurie.

„Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toata plăcerea"


Diferenta o face obiectul din campul perceptiei, intelegerile rationale cu privire la acesta si calitatea sau nivelul de rafinare al simtirii.


Daca este dificila abordarea unitara,
se limitam intrebarea la placerile senzoriale.

"Dintre plăceri, unele sunt sufleteşti, altele trupeşti. Sufleteşti sunt
acelea care aparţin sufletului în sine, cum este plăcerea spre studiu si spre contemplaţie. Trupeşti sunt acelea la care participa si sufletul şi trupul.
Pentru aceasta se numesc trupeşti toate cele care se raportează la hrană, la legături sexuale şi cele asemenea. Dar nimeni nu va găsi plăceri proprii numai corpului.
Iarăşi, dintre plăceri, unele sunt adevărate, altele false. Plăcerile curat sufleteşti sunt plăcerile ştiinţei şi ale contemplaţiei; iar plăcerile la care participă şi corpul sunt plăcerile senzitive. Dintre plăcerile la care participă
şi corpul, unele sunt în acelaşi timp si naturale şi necesare; fără de ele nu este cu putinţă de trăit, cum sunt mâncărurile, care satisfac trebuinţa naturii, şi hainele cele necesare. Alte plăceri sunt naturale, dar nu si necesare, cum sunt raporturile sexuale fireşti şi legitime. Ele contribuie la conservarea întregului neam. Este însă cu putinţă să trăieşti în feciorie fără ele. Alte plăceri nu sunt nici necesare, nici naturale, cum este beţia, desfrînarea, îmbuibările care depăşesc trebuinţa, căci acestea nu contribuie nici la menţinerea vieţii noastre şi nici la continuarea neamului. Din contră, ele mai degrabă vătăma. Pentru aceea cel care trăieşte după Dumnezeu trebuie să le urmeze pe acelea care sunt în acelaşi timp şi necesare si fireşti şi să pună în al doilea rând pe cele fireşti dar necesare, săvârsindu-le la timpul, modul şi măsura potrivită. Celelalte trebuie îndepărtate cu totul.
Trebuie să se socotească plăceri bune acelea care nu sunt însoţite de
durere, care nu pricinuiesc căinţă, care nu nasc altă vătămare, care nu trec dincolo de măsură, care nu ne sustrag mult timp de la lucrările noastre
importante si care nu ne robesc."
(Dogmatica Sfantului Ioan Damaschinul,capitolul despre placeri)

Placerea nu este un pacat,sunt placeri pacatoase si placeri neplacatoase,mi se pare.

Multumesc de raspuns.

Este o postare buna, chibzuita.

Introducere

Ma iertati, dar in prezentare voi face corelari specifice teologiei budiste.
Fiecare sa retina sau sa respinga ceea ce crede de cuviinta.

Unul din pilonii de sustinere ai psihologiei budiste sau Dharma, il reprezinta conceptul de Samsara.

Samsara este existenta fiintelor aflate sub puterea pacatelor, fapt pentru care experimenteaza suferinte cu diferite nivele de intensitate.

Atata vreme cat fiinta nu este eliberata de puterea pacatelor, este condamnata sa renasca in nenumarate forme suferinde ale Samsarei.

Fiintele din iad sufera cele mai groznice chinuri pentru durate de timp indefinit de mari, fiintele din taramurile fantomelor chinuri mai usoare si pentru durate de timp mai mici, animalele sufera si mai putin avand durata vietii incomparabil mai mica decat vietile din celelate doua taramuri.


Acestea trei se numesc taramurile inferioare .
Budistii ii mai spun si Abisul pentru ca odata intrat in ciclurile taramurilor inferioare este practic imposibila salvarea, in speta, datorita faptului ca nu mai poate fi practicata virtutea sub nicio forma.

Lumea oamenilor, a semi-zeilor si zeilor sunt considerate taramuri superioare pentru ca in acestea, practicarea virtutii este posibila. Dintre cele trei, cel mai productiv din punct de vedere spiritual este lumea umana pentru ca se afla la intersectia rationalului cu suferinta manifesta. Zeii nu se pot ruga asa cum o fac oamenii pentru ca nu experimenteaza forme intense de frica si suferinta. De aceea, pentru a putea progresa spiritual acestia, adeseori, se roaga sa fie renascuti in forma umana.

Conceptul de Samsara explica partial de ce unii oameni se nasc cu dizabilitati iar altii cu aptitudini in diferite forme, inclusiv cele spirituale.

Natura samsarei este suferinta,
asa cum focul este in natura arderii.

Suferinta este de trei feluri:

Suferinta manifesta – constientizata de toate fiintele samsarice (mai putin fiintele din raiurile luminate si cele fara de trup)
suferinta de fluctuatie – constientizata de zei si de oameni daca mediteaza profund
suferinta atotpatrunzatoare – constientizata doar de cei ce au “vederea ultima”

De exemplu, oamenii, in general, percep suferinta de fluctuatie ca fericire sau bucurie.
Este o perceptie gresita care le indreapta pasii spre Abis .


Despre placere

Pacatul poate fi identificat sub doi markeri:
primul este intentia cu care savarsim o anumita actiune iar al doilea este cunostinta subtila a procesului (sau natura obiectului, eului si actiunii propriuzise).

Orice atractie sau respingere creeaza energii karmice in inima, indiferent ca fiinta este umana sau este un fluture.
Afirmatia este valabila cand nu se cunoaste natura esentiala a ‘celor trei sfere’: obiect, subiect si proces.

Energia de atractie spre un anumit obiect din campul perceptiei se instituie ca si cauza imediata a urmatoarelor compulsiuni care vor tinde sa se manifeste la infinit.

Trupul uman ca si trupurile animalelor, de altfel, este o forma de agregare impura pentru ca este un manunchi de compulsiuni.

“Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea.”

Cand energia karmica este pozitiva, adica este rezultata dintr-o actiune virtuoasa aceasta reprezinta o cauza pentru renasterea intr-un taram superior, rational.

Cand energia karmica este negativa, adica este rezultata dintr-o actiune nevirtuosa aceasta reprezinta o cauza pentru renasterea intr-un taram inferior.

Insa chiar daca actiunea este virtuoasa (definita intrinsec de intentie) fara cunoasterea esentiala a procesului, efectul este tot o renastere samsarica.

Putem face fapte bune, dar fara “vederea ultima” ramanem prizonieri.

“Vederea ultima” este rezultatul interpatrunderii binecuvantarii holistice cu efortul propriu.

Oricum ne miscam, “fara vedere” ne miscam samsaric.

Energia karmika pozitiva pe care o acumulam prin actiuni virtuoase reprezinta cauza substantiala a “vederii” .

Deci, fara fapte bune (rugaciune, reflectie, studiu, acte caritabile, …) nu vom gasi giuvaerul “cunoasterii” .

Cand fiinta are “vedere”, in procese nu se mai genereaza energii karmice.

Se spune ca se “actioneza fara actiune” sau ca “Dumnezeu savarseste faptele.”

"Nu mai traiesc eu, ci Cristos traieste in mine!"

Subiectul devine liber de actiune si parere.

Se spune ca actiunea este pura .

Isus, de exemplu, poate bea vin …”fara sa bea”, pentru ca in intimitatea actiunii nu se genereaza deloc energii karmice de reactie.

Astfel de placeri, se numesc “placeri pure” .

Pana la “vedere” toate placerile pe care le experimentam au efecte de “azvarlire samsarica” .

Care este scopul acestor postari cu concepte budiste? Ce vrei sa ne demonstrezi?:-)

Mai are un thread unde face apologia budismului. Practic, eu cred ca incearca sa gaseasca motive ca sa ne spuna despre cat de frumos si neinteles este budismul.

Placerea nu este pacat. A fi rob placerii este pacat.

In rugaciunea speciala pentru binefacatorul nostru ( intalnita in majoritatea cartilor de rugaciuni) cerem astfel de la Domnul pentru acesta: "Da-i, Dumnezeul meu, toate placerile si toate bucuriile iertate (ingaduite) muritorilor care pazesc poruncile Tale si fac bine aproapelui lor." Iar prin aceasta nu cred ca ne rugam pentru caderea sa in pacat.

Lucrurile sunt foarte simple,

plăcerea este o închipuire umană a măririi de sine care se alipește Credinței sau un dar de la Dumnezeu.

Dacă avem în noi iubirea de mândrie și de păcate și de lăudăroșenie ca un fel de iubire trufașe care caută să se laude mereu cu ale sale fie în mod egoist fie altruist de ochii gLumii, atunci plăcerea simțită, fericirea, bucuria, e mincinoasă și ne ațâtă spre toboganul curviilor elevante, spre parașuta dată cu păcură cu care să aterizăm în prăpastie, unde să facem cunoștiință cu văpaia necurată și a tot mâncătoare care nu se mai satură niciodată... cu lenea muncitoare și batjocuritoare.

Dacă avem în noi însă iubirea de Dumnezeu și de smerenia Lui, văpaia cea curată a dorului total ca în taină să-I fim asemenea Lui cât mai rapid, atunci plăcerea drumului strâmt, plăcerea urcușului, fericirea și bucuria e adevărată și nemincinoasă cu condiția să avem urcuș, adică să urcăm neîncetat spre golgota de partea Domnului și nu un alt pisc deșertificat doar ca să ne aflăm în treabă.

Prima plăcere vine din hoție și din apărarea hoției ca o mare responsabilitate... ce satisface pofta de plăcerile nepăsării și plictiselii poftelor dezordonate și aducătoare de dulceți necurate, dulcețile măririi mincinoase prin dezbinări și învârtoșeli.
A doua plăcere vine din recunoștința arătată Lui Dumnezeu în toată clipa pentru Darurile și lucrările Lui... cu omul credincios ce se socotește pe sine mai păcătos și mai nedrept nu numai față de Dumnezeu ci față de toată făptura și toată Creația restaurată.