Iubiti crestini, vreau sa ridic o problema pe care am auzit-o de mai multe ori din partea celor ce au aminat marturisirea pacatelor invocind rusinea faptelor si nu in ultimul rind, neincrederea ca faptele lor vor fi auzite chiar de la duhovnic. Care este parerea voastra sincera despre secretul spovedaniei. Poate ca,presupun doar, inainte de 1990 au fost cazuri. Spre exemplu la ce ma refer, daca cineva marturisea ca a ucis sau a comis un viol sau alte fapte foarte grave fara ca autoritatile sa le cunoasca, putea fi dat in vileag chiar de preot? Cum priviti voi aceasta problema ,a rusinii si a "datului in primire". Se justifica in vreun fel?

Spovedania nu trebuie amanata pentru nici un motiv.Bine spunea un preot ca atunci cand comitem pacate diavolul ne "ajuta" sa nu avem rusine,dar cand trebuie sa le marturisim,tot el ne da rusinea,pentru a nu fi sinceri pana la capat.Referitor la datul in vileag,preotul nu trebuie sa incalce taina spovedaniei pentru nici un motiv,dar sa fie ferm si chiar aspru,sa-i spuna omului sa-si declare faradelegea in fata justitiei,fiindca adevarul ne elibereaza.Tot Iisus spune :"Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi".Asadar,chiar daca pentru fapta comisa vom sta dupa gratii,vom fi liberi,liberi de povara pacatelor cu care diavolul vrea sa ne incatuseze.

Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca diavolul, care rastoarna lucrurile cu susul in jos, a luat rusinea pe care omul trebuie sa o aiba la savarsirea pacatului si a mutat-o la marturisirea lui; iar indrazneala de care ar trebui sa dea dovada la taina marturisirii a pus-o la savarsirea faptei vatamatoare.
Poate ca fiecare om este tentat intr-un anumit moment sa ascunda faptele rele facute, din pricina rusinii. Asta tine de o lasitate, de o anumita slabiciune, de ipocrizie. Dumnezeul nostru nu ne vrea sa fim niste lesinati, niste vlaguiti, ci ne doreste sa fim puternici. Puterea ne-o da El, dar trebuie sa facem uz de ea.
Ca sa inaintezi spre bine, spre Dumnezeu, in primul rand trebuie sa-ti asumi starea in care te afli. Trebuie sa recunosti ca esti pacatos, ca esti bolnav sufleteste. Cum vrei sa primesti leacul care-ti e folositor pt boala ta, daca o ascunzi???
E necesar sa arati rana duhovnicului, ca acesta sa te ajute s-o vindeci. Cu cat o ascunzi mai mult, cu atat ea devine mai greu de vindecat.

MARIUS_DANIEL: "Referitor la datul in vileag, preotul nu trebuie sa incalce taina spovedaniei pentru nici un motiv,dar sa fie ferm si chiar aspru,sa-i spuna omului sa-si declare faradelegea in fata justitiei,fiindca adevarul ne elibereaza".

Nu tot ce ne pare noua logic, e logic si in acceptiunea Sfintilor Parinti. Iata ce spune avva Alonios:
" Daca nu vei spune minciuni, multe pacate ai sa faci.
Doi oameni au omorat in fata ta, si unul dintre dansii a fugit in chilia ta. Dregatorii il cauta si te intreaba:
- In fata ta s-au intamplat acestea?
Daca nu minti, il trimiti pe om la moarte. Mai bine-l lasi in fata lui Dumnezeu, cu mainile dezlegate, caci El le stie pe toate."
Iar avva Antonie spune urmatoarele:
" De la aproapele nostru vin viata si moartea. Daca-l vom castiga pe frate, il castigam pe Dumnezeu. Daca-l smintim pe frate, pacatuim, impotriva lui Hristos."

Avand in vedere cele de mai sus, imi vine greu sa cred ca ceea ce se spovedeste omul ajunge si la alte urechi. Dupa spovedanie preotul trebuie sa uite ceea ce i s-a spus, nu sa se "incarce" cu cele spovedite, fapt prin care si-ar pierde linistea interioara necesara unui preot si duhovnic. Dar cum nu exista padure fara uscaturi, or exista si exceptii, cu toate ca eu nu cunosc nici una, dar exceptia este exceptie si nu reprezinta niciodata majoritatea.
Preotul nu reprezinta justitia pamanteana ci justitia cereasca.

Explicatia mea a venit tot pe fondul acestei acceptiuni,cunosteam si eu acea poveste.De aici reiese ca minciuna nu e pacat cand e vorba de a scapa un om de la moarte.Aici e inselarea diavoleasca.Nu trebuie sa-l dai pe om la moarte,chiar daca minti,dar trebuie dupa aceea sa-i spui sa dea seama pentru faptele sale.

MARIUS_DANIEL: Revin cu o intrebare, nu in ideea ca as sti mai bine, ci pentru ca am o nedumerire.
Dau un exemplu:am facut o fapta rea, ma spovedesc, primesc canon, fac canonul si mi se iarta greseala, eu promitand ca ma indrept si nu voi mai repeta. Ce iarta preotul, se iarta si in cer. Atunci, cum sa ma trimita preotul sa spun autoritatilor de exemplu, ca am trecut strada pe rosu, ca sa primesc a doua pedeapsa pentru ceva ce si in cer e sters? Evident, ca daca am facut ceva rau trebuie sa indrept, in masura in care se mai poate indrepta, dar nu-mi imaginez ca preotul ma va trimite sa ma invinovatesc si in fata altora, atata vreme cat spovedania e ceva confidential intre preot si cel ce se spovedeste.
Societatea civila are suficiente mijloace sa gaseasca vinovati si nevinovati, incat sa nu trebuiasca sa se autoincrimineze cineva. Mie asta imi suna a inchizitie.
Si cand spun asta, ma gandesc la formula uzitata de politie in asemenea situatii: sa nu faci afirmatii, care te-ar putea incrimina, caci vor fi folosite impotriva ta.
Fata de cine trebuie sa dea seama omul de faptele sale dupa spovedanie? Ma gandesc ca daca Il spui lui Dumnezeu despre faptele tale, sau pacatele tale, asta te obliga cel mai mult si te indeamna sa te indrepti.
Asa vad eu personal lucrurile.

Ati pus problema foarte bine si o sa incerc sa va raspund cat mai bine.Intradevar,preotul reprezinta justitia cereasca,motiv pentru care as vrea sa precizez ca nu ati dat un exemplu din cele mai fericite cu trecerea pe rosu.E irelevant pentru Dumnezeu.Oricum,aici se vorbea despre pacatele biblice,in speta trimiterea la moarte a unui om.Intradevar,ne spovedim ,facem canonul si suntem iertati.Dar totusi trebuie sa platim pentru pacatul nostru.Iertarea nu exclude,ci chiar include pedeapsa pacatului.Si oare ce canon este mai bun decat acela de a ne ispasi pacatul prin pedeapsa?

Intrebarea am pus-o odata Parintelui .
Iata ce spunea :

ierom_petru



Mesaje: 57
Inregistrat in:
Septembrie 2006
Grup: Member

Copiaza link in mesaj Octombrie 17th, 8:33 PM
Problema tb privita din 2 puncte de vedere>
1. Daca crestinul s-a spovedit sincer si si-a indeplinit canonul, apoi a reintrat in comunitatea euharistica a Bisericii prin impartasire, el este iertat. Dumnezeu nu este minciunos. Asta e clar. Pedeapsa poate veni pt alte pacate sau pt incercare din partea lui Dumnezeu. Orbul din Evanghelie era orb nu pt pacatele cuiva, ci "ca sa se arate Slava lui Dumnezeu".
2. Sf. Ioan Gura de Aur spune: daca rana s-a vindecat de ce sa mai tinem bandajul. Deci canonul tb dat in functia de gravitatea pacatului. El poate fi scurtat, prelungit sau chiar anulat in functie de felul in care omul se corecteaza sau cel putin incearca sa lupte cu pacatul.
Doamne ajuta! .

Pe ce bazezi facand afirmatia ca preotul reprezinta "justitia cereasca"? Sa fim seriosi! Niciodata un ortodox nu vede astfel preotul. El nu e un justitiar, e un parinte.
In legatura cu pedeapsa de dupa marturisirea pacatului, spui bancuri! Cum sa te pedeseasca Dumnezeu daca ai fost iertat?????
In legatura cu acest subiect, e bine de vazut pozitia ortodoxa a Parintelui Profesor Dumitru Staniloae, in articolul "Starea sufletelor dupa Judecata particulara in invatatura ortoxa si catolica", din "Ortodoxia", nr.4/1953.

Cand am spus REPREZINTA chiar m-am referit la asta,deci nu ESTE.Hai sa te lamuresc cu pedeapsa.Daca de exemplu un om a desfranat cu o femeie usoara,apoi ii pare rau,vine se spovedeste si e iertat nu?Dar asta nu inseamna ca omul nu se poate imbolnavi de vreo boala venerica sau altceva din acea cauza,ca pedeapsa pentru acel pacat.Ce reprezinta pedeapsa pacatului?Reprezinta consecinta acelui pacat.Acum sper ca s-a inteles si nu se mai interpreteaza dupa ureche;)