Frica de Dumnezeu !
 

Nu inteleg un lucru , de ce ar trebui sa ne temem de Dumnezeu , NU zic ca nu trebuie sa L respectam si sa nu facem voia Lui dar , Dumnezeu nu cred ca ne vrea slugi ,si sa respectam voia/legile Lui doar din frica , frica de iad , de chinul vesnic .Daca in Decalog scrie ''Sa nu furi '' (dau un exemplu ) , noi ar trebui sa respectam poruna Divina doar din frica ? nu de faptul ca nu este moral si corect sa iei ce iti apartine? .Nu zic ca nu trebuie sa tii cont cand faci ceva rau de faptul ca Dumnezeu te vede si sa te indrepti tu in propria initiativa nu din frica , pentru ca asa am fi fara libertate abtinandu -ne de la rau doar din frica ca Dumnezeu ne ''trazneste '''.

Subiectul s-a mai discutat. A se vedea şi Pilde 1:7 Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii..

Suntem slugile lui Dumnezeu, iar El este stăpânul nostru (Domn=stăpân).

Nu cred ca Dumnezeu in maretia Lui are nevoie de slugi , cum il putem noi sluji , ce are nevoie Creatorul universului de la noi , simpli oameni ?

În aceeaşi logică, nici de îngeri nu are nevoie. Dar el vrea să Se oglindească. În oameni, în îngeri. De aceea ne-a făcut: ca să Îl cunoaştem, să Îl iubim, să Îl slujim şi să fim fericiţi, împreună cu El, o eternitate.

Vezi semnatura mea :1:

"Frica de Dumnezeu" nu e frica in sensul unei temeri, dar e frica de pierdera Lui, a Duhului. Un om cu frica de Dumnezeu se teme sa nu piarda toata zidirea lui duhovniceasca de pana atunci, rugaciunea adancita in el si altele asemena.

Dumnezeu Iisus Hristos ne-a invatat ca pe Dansul sa il numim Invatator, iar dupa firea sa dumnezeiasca ,sa il numim pe Dansul,cu Tatal si cu Duhul Sfant,pe Preasfanta Treime,"Tata".
Mi se pare ciudat sa ii zici lui Dumnezeu stapan,cand Dansul ne-a creat liberi,poate in sensul de proniator,adica de purtator de grija.
S-a vazut ca Dumnezeu Iisus Hristos nu a dorit sa fie conducator de stat,e uimitor aceasta,cum Dumnezeu a creat lumea,dar nu doreste sa o conduca.
Normal,are grija de lume,adica o proniaza.
(zice la cartea lui Iov,in cuvantarea lui Elihu:
"18. El, Care strigă împăraţilor: Netrebnicilor! Şi celor mai mari de pe pământ: Nelegiuiţilor!
19. El nu caută la fala celor mari şi nu face deosebire între bogat şi sărac, pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Sale.
20. Într-o clipită ei mor şi se duc; în miez de noapte, un popor se zbuciumă şi fără greutate prăbuşeşte pe tiran.
21. Pentru că ochii Domnului supraveghează cărările omului şi vede toţi paşii lui.
22. Pentru El nu este nici întuneric, nici umbră, unde să se poată ascunde cei ce lucrează nelegiuirea.
23. Dumnezeu n-are nevoie să privească multă vreme pe cineva, ca să-l tragă înaintea judecăţii Sale.
24. El zdrobeşte pe puternici, fără lungă cercetare şi pune pe alţii în locul lor.
25. De vreme ce El cunoaşte faptele lor, El îi răstoarnă în fapt de noapte şi-i zdrobeşte.
26. Ca pe nişte nelegiuiţi ce sunt, El îi loveşte de fată cu foarte mulţi privitori,
27. Fiindcă s-au dat la o parte din preajma Sa şi n-au voit să priceapă cărările Sale
28. Şi au făcut să urce până la Domnul strigătul celui sărac şi să răsune în urechile Sale plânsul celor nenorociţi."
(Cand Dumnezeu se reveleaza si vorbeste cu Iov,ii zice lui Iov:
". Iar după ce Domnul a rostit aceste cuvinte către Iov, a grăit către Elifaz din Teman: "Mânia Mea arde împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit de Mine aşa de drept, precum a vorbit robul Meu Iov.
8. Acum deci luaţi şapte viţei şi şapte berbeci şi duceţi-vă la robul Meu Iov şi aduceţi-le, pentru voi, ardere de tot; iar robul Meu Iov să se roage pentru voi; din dragoste pentru el, voi fi îngăduitor, ca să nu Mă port cu voi după nebunia voastră, întrucât n-aţi vorbit despre Mine aşa de drept cum a vorbit robul Meu Iov".
9. Astfel Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naamat, s-au dus şi au făcut cum le spusese Domnul, şi Domnul a primit rugăciunea lui Iov. "
De unde se vede ca Elihu era om a lui Dumnezeu si vorbea inspirat de Duhul Sfant,in ceea ce zicea.Ca Elihu nu este mustrat pentru ce a vorbit iar cuvantarea sa e inainte de aratarea lui Dumnezeu.)

Frica de Dumnezeu nu este o frica obisnuita, izvorata din necunostinta sau ploconeala oarba.

Dumnezeu nu isi doreste slugi, ci Fii care sa-I inteleaga profunzimea.

Cand ne apropiem de Dumnezeu cu vederea, ne apropiem cu un complex de trairi, printre care si aceasta "frica" cu totul speciala, greu de identificat si inteles de catre cei netraitori in Duh.

Aceasta frica este un sentiment virtuos de adanca cuviosie, care taie mladitele nevirtuoase ale egoului. Aceste mladite fine prolifereaza continuu in fluxul mental, contaminand miscarile pure ale sufletului.

Nu poti sa calci cu nori pe covoare de purpura, pentru ca pierzi esenta, pierzi vederea Invizibilului.

Fara aceasta frica nu putem intra in raza fina dumnezeiasca care mangaie si inalta.

Nu o putem sesiza.

Doar cei curati si maturi spirituali transforma aceasta frica intr-o intimitate indestructibila cu Duhul.

Dar pana acolo, trebuie sa crestem progresiv in toate faptele bune, inclusiv in aceasta frica curatitoare.

Intelesul ei adanc il descopera doar Duhul.

Macar de ne-ar scapa pe toti de chinurile cele vesnice frica de Dumnezeu! Macar de am lucra toate cele bune avand la temelie frica de Domnul! Macar sa ne gaseasca sfarsitul temandu-ne de Hristos, decat uitand de El!

Dar stiu ca, de multe ori, nici macar pe aceasta nu o am. Ce sa mai vorbesc de iubire, sau teama de a nu-L pierde.

"Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii", pentru ca aceasta stare presupune constientizarea prezentei Sale. Ori pacatul nostru cel mai subtil, din care izvorasc toate celelalte, este uitarea lui Dumnezeu.

Cand vom trai in permamenta taina prezentei lui Dumnezeu, cand nu vom mai putea uita de El, vorbindu-I constant in rugaciune, cand nu vom mai face salas pacatului intru noi, pentru a nu rani dragostea Sa pentru noi, vom putea spune: "eu nu ma tem de Domnul, ci il iubesc pe El".

După cum ai observat foarte bine Dumnezeu nu ne vrea slugi. In toata maretia Lui, S-a coborat pe pamant, a luat trup omenesc si a acceptat sa sufere pentru pacatele noastre. Dar pentru ce? ca sa fim doar niste slugi? Cu siguranta, nu!
Numai ca noi ne comportam ca niste slugi, ne duce la El si zicem (numai) atunci cand avem necazuri:"Doamne ajuta-ma pe mine ca o sa fac milostenie pentru cei din jur, daca ma ajuti". Ideea este ca asemenea intelegeri, le-as putea spune comrciale le fac oamenii care L-au cunoscut foarte putin pe Dumnezeu, insa poate fi prima treapta in a-L cunoaste pe El.
Urmatoarele trepte sunt de prieten si de fiul al lui Dumnezeu. Domnul Hristos i-a numit pe Sf Apostoli, prieteni. Prietenul este cel care tine la tine care are o mai mare indrazneala in a-ti cere ceva si care e dispus sa se sacrifice pentru tine. Iar relatia tata-fiu este una si mai puternica. Spun Sfintii Parinti ca Dumnezeu-Tatal a trimis pe Fiul Sau ca sa devenim si noi fii adoptivi ai Tatalui. Dar pentru asta trebuie sa il iubim pe Dumnezeu si sa facem poruncile Lui (pornuci pe care ni le-a dat ca sa ne protejeze, nu de alta) din iubire.
Un fiu isi permite sa ceara orice tatalui sau.
Sfintii au ajuns la o asemenea masura, incat le asculta Dumnezeu orice rugaciune, pentru ca sunt aproape de El si nu sunt niste simple slugi care nu stiu socotelile stapanilor, ci doar implinesc ceea ce li se cere de frica de a nu-i dezamagi sau din respect fata de stapanii lor. Chiar daca sfintii se considerau doar niste slugi netrebnice, asta izvora din smerenie, ei fiind mult mai aproape de Dumnezeu
Cum zice Psalmistul: "inceputul intelepciunii este frica de Dumnzeu". Prin "frica" a se intelege ceea ce s-a explicat mai sus.