Capodoperele din curtea Bisericii
 

În prelungirea "suspendării autosuspendării" mele pe forum, vă propun să aruncăm o privire în curtea Bisericii, locul simbolic unde cultul relaţionează cu ruda sa mai săracă - cultura, spaţiul unde profanul se topeşte în sacru pentru a face ultimul pas spre nivelul sfinţenei - "desăvâşirea niciodată încheiată" la care poate aspira omul în existenţa sa de până la moarte şi dincolo de ea.

Locul simbolic pe care îl numesc "curtea cea largă a Bisericii" este un teritoriu ambiguu unde omul încă neluminat de Duhul Sfânt are intuiţia Adevărului. Fie că această intuiţie se găseşte deja în pridvor, cum este cazul filmului 12 de Nikita Mikhalkov sau se află chiar în pragul uşii care dă în pronaos, cazul septalogiei cinematografice criptocreştine a lui Andrei Tarkovski, ea are darul de ne atrage atenţia că rolul ei e doar indicativ, spre altarul Jertfei Euharistice.
Dar felul cum ne atrage atenţia capodopera, cum ne umple lumea complexă dintre anima şi ratio de o simţire înţelegătoare plasată într-un registru înalt, merită cu prisosinţă mărturisit şi altora. Acesta scopul topicului de faţă, de a releva căile, temele, modalităţile, prin care cultura, prin capodoperele sale, ne pune în criză confortul iluzoriu, material sau psihologic-subiectiv, ne subminează autoamăgirea din reţeaua de teorii cu care ne hrănim existenţele egoiste străine de relaţia cu Hristos.


Pentru a nu lungi prea mult vorba, voi purcede la prima propunere dintr-o serie pe care o doresc cât mai lungă (cu sprijinul frăţiilor voastre, evident).

Melodia care, pentru mine, înseamnă testamentul estetic şi etic al formaţiei de rock Pink Floyd se numeşte High Hopes. Sinteza genială dintre muzică, text şi videoclip îl puteţi urmări într-un link pe care-l voi posta mai jos. Mesajul acestei piese este un crâmpei de înţelepciune dobândită empiric, la capătul unei cariere fabuloase, un fel de epilog la bunătăţiile epuizabile ale vieţii acesteia din care omul îşi face idoli de toate tipurile: prietenii, hobby-uri, adeziunea la ideologii politico-culturale seducătoare dar lipsite de valori perene.

http://www.youtube.com/watch?v=c00uz...eature=related

O sceneta muzicala ce ne prezinta lupta spirituala ce sa da in noi si pentru sufletul nostru, un dans contemporan in care fiecare miscare exprima un cuvant.

http://www.youtube.com/watch?v=cyheJ480LYA

Cu toate ca filmul vorbeste de la sine, o sa descriu in cateva cuvinte punerea in scena. Este vorba de drumul unei tinere care la inceput sa rasfata cu bucuria pura si inocenta de a fi gasit iubirea in Iisus, cel care ii arata toate lucrurile minunate pe care le-a facut si le-a rezervat pentru ea, insa care pe parcurs devine atrasa de lumesc, de tentatii, cade victima fortelor decazute care-si incep „atacul” impotriva ei. Tanara isi indeparteaza privirea de la Iisus aruncandu-se in mocirla materiala, devine coplesita de vicii, avida de bani, sex, bautura, bulimie,se degradeaza moral, ceea ce o conduce treptat pe panta depresiei si culmineaza cu gandul suicidal. Abia acum, cand e cazuta fizic si psihic la pamant, ea isi aduce aminte care e adevarata bucurie si-si atinteste din nou privirea spre Hristos, intr-un strigat disperat de neputinta. Iisus, care a asteptat in tot acest timp chemarea ei, se arunca in lupta impotriva fortelor demonice, care-s nerabdatoare sa puna stapanire totala pe sufletul si viata ei. Mesajul transmis de aceasta drama muzicala e ca Hristos a castigat batalia pentru sufletul nostru pe cruce, fapt pentru care si noi avem biruinta asupra pacatelor, prin speranta pe care ne-o punem in El, caci: "Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume. (1 Ioan 4:4)

Cred ca in orice opera de arta este o scanteie dumnezeiasca.
Ea este de fapt cea care ne misca sufletul atunci cand o citim, o privim, o ascultam, o admiram.
Atunci il intuim pe Dumnezeu.

Sigur că da, arta indică cel mai bine tuturor celor care au ochi de văzut cum se manifestă chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în om .

Pentru astăzi m-am gândit să alegem din curtea Bisericii o mare personalitate a lumii contemporane, un grec care a revoluţionat muzica în secolulul XX aşa cum strămoşii săi revoluţionau cândva gândirea şi arta lumii.
Evangelos Odysseas Papathanassiou cunoscut lumii ca Vangelis, trăieşte acum în apropiere de Londra, este creştin-ortodox practicant ( parohian al unei comunităţi greceşti din capitala britanică, unde poate fi întâlnit adesea la slujbe), prin urmare arta sa o putem deja localiza în pronaos. Biografia, discografia şi date despre Vangelis se pot găsi din belşug pe internet.

Cu siguranţă sunt destui creştini care-l ignoră datorită faptului că unii critici i-au plasat muzica în curentul "New Age". Vangelis a spus în repetate rânduri că acestă clasificare e arbitrară şi că nu are nicio treabă cu curentul respectiv şi ideologia care-i stă în spate.

Despre muzica lui pot spune doar atât: vorbeşte de sine. Are darul de schimba starea de spirit a ascultătorului receptiv şi niţel cultivat. Altfel spus, se adresează mentalului deschis şi modelat în prealabil de alte forme ale exprimării artistice.
Mai adaug faptul că stilul lui Vangelis poate fi considerat un adevărat amplificator de stări emoţionale profunde, poate din această cauză muzica lui este ascultată în tandem cu lectura sau cu contemplarea naturii.

Din opera lui vastă doresc să vă propun nu preferata mea neapărat, ci o bucată ce confirmă cel mai bine ce am spus mai sus.

http://www.youtube.com/watch?v=B7qOvF5ARNE

Eu zic mai bine sa ne mutam din curte, chiar in Biserica.

Am regasit un album mai vechi al colegei EugeniaG. Despre bisericile din Rusia.

Dau aici link-ul respectiv si poate unii vor sa si comenteze pe marginea acestui album.

http://www.crestinortodox.ro/forum/a...hp?albumid=113

"Sticla este ca o parteneră de balet. De fapt modelarea unei lucrări se aseamănă cu gesturile şi mişcările elegante ale dansului de balet. Este dialogul, contopirea mea cu materialul, care, la 1200 grade când îl scot din cuptorul de topit arată ca o lavă. Sticla înseamnă o mare parte din viaţa mea. Familia şi sticla se contopesc în mine şi crează universul meu". (Ioan Nemtoi)


Ioan Nemtoi e un artist plastic contemporan, maestru al prelucrarii sticlei, fascinat de temele biblice si personajele istoriei sacre pe care le transpune modern in sticla, intr-un stil original. Recurge adesea la nuantele de rosu intens, spre a sugera focul, mediul incandescent fara de care suflarea sticlei nu ar ramane decat un vis.


Focuri Celeste
http://img511.imageshack.us/img511/9...omsky32007.png


Corul ingerilor
http://img18.imageshack.us/img18/111...0203015041.jpg


Cina cea de Taina
http://img834.imageshack.us/img834/8...acrale2007.png

Copacul din gradina
http://img338.imageshack.us/img338/3...rdino22007.png

Germinatie
http://img714.imageshack.us/img714/4...ation22003.jpg

Tentatia
http://img836.imageshack.us/img836/3...ation22004.jpg

Apa si Foc
http://img824.imageshack.us/img824/2...fire342003.jpg

Millenium Balance
http://img28.imageshack.us/img28/268...ance320031.jpg

Epuizarea este inerenta asadar prin epuizare experientiala.

Piesa High hopes este superba, multumesc.

Mă bucur că ţi-a plăcut, cred că eşti singura în afară de subsemnatul.

Uite şi o versiune live, cu instrumente preponderent acustice:

http://www.youtube.com/watch?v=CweRO...eature=related

Da, frumos, mi-ai amintit ca ascultam Pink Floyd in vremurile trecute. A propos de acustica si Yngwie Malmsteen are niste piese superbe, nu stiu daca au vreo conotatie spirituala... In orice caz, imi place cum suna muzica lui.
http://www.youtube.com/watch?v=kq6HRE0wtYI