Prieteni si prietene
 

In viata este bine sa avem prieteni puternici.

Asa si cel ce zboara spre Dumnezeu,
este bine sa fie inconjurat de prieteni puternici.

Acestia sunt sfintii.

Au fost odata doi prieteni. Si intr-o zi s-au dus ei la pescuit. Unu nu stia sa-noate si numa' ce s-apleaca in barca (ca uitai sa va spui ca erau in barca amandoi) si cade ca bolovanu' in apa adanca si plina cu tot felul de vegetatie. Celalalt nici una, nici doua, zdup in apa dupa prietenul sau. Din pacate, din disperare, asa cum se intampla deobicei, cel ce se ineaca se agata cu toata forta de salvator si uneori il imobilizeaza si pe el. Asa se-ntampla si in poveste, s-au dus la adanc amandoi, impiedicati si de vegetatia abundenta. Ajung doua suflete in fata Domnului, la Judecata. Domnul le spune - Tu in rai, tu in iad. -Doamne, zice cel care trebuia sa mearga in rai, da' prietenu meu a incercat sa ma salveze de la inec. Eu in locul lui n-as fi avut curajul sa sar sa-l salvez. - Da, dar tu te-ai rugat si el nu s-a rugat. - Da, Doamne, dar el nu se gandea decat cum sa ma salveze, pe cand eu nici nu aveam ce altceva sa fac afara sa ma rog. Ca atat mi-a mai ramas. - Bun si ce doresti, sa-l trec si pe el in rai, asa-i? - Da, Doamne, daca se poate, asta as vrea. - Pai tocmai ca nu se poate. - Doamne, da' eu nu ma consider mai bun ca el, mai ales ca sunt raspunzator de moarte sa, ca daca nu-l strangeam ca disperatu' scapa macar el si poate avea timp sa se si roage. - Asta cu bun si rau nu e de domeniul tau sa te pronunti. Eu cunosc mai bine cum stau lucrurile, nu crezi? - Ba da, Doamne, da' am zis si eu o parere. Totusi daca nu se poate sa mearga el in rai atunci as vrea sa ma trimiteti pe mine sa fiu impreuna cu el. Nu as putea sa fiu fericit in rai stiindu-l pe prietenul meu, cel care a vrut sa ma salveze, osandit pe vecie. - Bine fiule, ai reusit testul, veti fi impreuna in rai. Dar sa stii ca verdictul era invers, tu in iad si el in rai, dar ti-am mai dat o sansa si ai trecut-o cu bine.
Aici se termina povestea, e tot fara morala si, ca de obicei, imi cer iertare de la cei carora nu le-a placut.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Mi-a placut pilda ta despre prietenie, inclusiv morala. :48: Multumim !

Desigur că sfinţii sunt prietenii noştri în care ne punem mare nădejde. Ca şi în îngerul nostru păzitor, pe care atât de des îl uităm, deşi ne este cel mai apropiat prieten.

Pe de altă parte, adesea am simţit nevoia unui prieten în trup, care să fie credincios şi cu care să pot împărtăşi probleme de credinţă şi de practică. Deşi am mulţi prieteni, mulţi şi buni, totuşi nu discut asemenea lucruri cu niciunul şi simt în aceasta o mare lipsă.

De fapt, dv aveţi astfel de prieteni ? E un lucru care m-ar interesa mult: dacă da, aş vrea să ştiu cum aţi ajuns să fiţi în prietenia lor.

Din fericire da, am chiar 4-5. Unde i-am intalnit? La biserica...parintele mi-a facut cunostinta cu doi dintre ei, fiind cam de aceeasi varsta si ocupatie, apoi celalti doi, ce facem? Ne intalnim la biserica, luam pranzul impreuna duminica din cand in cand, duminica de Pasti, am vopsit oua impreuna, haha, vorbim, discutam, ne incurajam. Acum doua saptamani am fost impreuna cu trei dintre ei sii cu parintele intr'o excursie-pelerinaj de o zi care a inclus de la Sf. Missa dimineata devreme de la 7:30, biciclat peste dealuri si dealuri de credeam ca suntem la Tour de France, dar in Olanda, vizita la o manastire, sext, picnic, din nou pe biciicleta, la intoarcere vespers si rozariu in masina pe autostrada, apoi Shakespeare la un teatru de vara. Fain, nu? E frumos cand ai prieteni cu care sa imparti credinta. Nu te mai simti ca ultimul dintre mohicani, cel putin...

In fapt, sunt in aceeasi situatie ca a ta.
Consider ca trebuie sa ne acceptam circumstantele, oricare ar fi ele.
Iar prin forta creativa sa le schimbam in sens spiritual.

Daca nu avem prieteni sa ne facem prieteni din ploaie, vant si stele.

Invataturile au fost date, dar noi trebuie sa le exprimam intr-un mod original, propriu,
cultivand ceea ce Dumnezeu ne-a randuit in viata de zi cu zi.

Daca ne da prieteni sa cultivam corectitudinea si intrajutorarea.
Daca ne da dusmani, sa cultivam rabdarea si iertarea.
Daca ne lasa singuri, izolati intre "necredinciosi", sa atragem mai mult mangaierea ingerilor.

Prietenii adevarati sunt rari si de nepretuit...Se gasesc greu si se pastreaza usor daca sufletele sunt curate. Totusi in ziua de astazi in care predomina uratul, prea lumescul grotesc se aplica prea des vorba "fereste-ma Doamne de prieteni ca de dusmani ma feresc eu" ! Numai bine!