Tinta spiritualitatii ortodoxe si drumul spre ea
 

sursa: Pretul Profesor Dumitru Stăniloae - Ascetica şi Mistica Bisericii Ortodoxe - Editura IBMBOR, 2002, pag. 5

Acestea sunt câteva cuvinte introductive ale părintelui Stăniloae la tratatul de spiritualitate ortodoxă, de ascetică şi mistică creştină ortodoxă. Se referă la ţinta spiritualităţii ortodoxe, titlul firului fiind şi titlul unuia dintre capitolele introductive la tratatul său de spiritualitate creştină ortodoxă. Evident tratatul începe cu problema ţintei, a scopului urmărit de spiritualitatea creştină ortodoxă însă apoi părintele Stăniloae intră în amănunte asupra căii efective de parcurs pentru ajungerea la ţintă, pentru ca Hristos să ia chip în noi (Galateni 4:19). Însă este evident şi de discutat, de studiat şi de aprofundat care este ţinta spiritualităţii creştine ortodoxe, pentru a şti rădăcina şi finalitatea, alfa şi omega spiritualităţii creştine ortodoxe, pentru că în funcţie de ţintă este şi mergerea pentru atingerea ţintei.

"Ascetica si Mistica Bisericii Ortodoxe" a fost o carte foarte revelatoare pentru mine. Mi se pare ca in ea Parintele Staniloae a sintetizat minunat intreaga invatatura a Bisericii despre curatirea, iluminarea si desavarsirea omului. Prin intermediul ei am ajuns si eu, care nici pe prima treapta nu am pus piciorul, sa contemplu de la distanta minunatiile urcusului duhovnicesc.

Cine va opreste sa pasiti? De ce pierdeti timpul contempland?

Nu ma opreste nimeni, doar pacatele mele. Nici prima treapta a despatimirii nu am ajuns-o, asa ca despre nepatimire, rugaciunea curata, contemplarea intunericului divin stiu doar din carti.

Hei, frate Laurentiu, frate Laurentiu, ca bine le spuneti! Daca toti am fi asa, ce bine ar fi! Un raspuns intelept si drept sa spun ma asteptam din partea fratelui Laurentiu la un asa raspuns. Dar cati dintre noi incep cu prima treapta, cea a despatimirii? Si cati nu sarim peste ea direct la oase tari precum Dogmatica sau Dreptatea sau Judecata sau Mantuirea. Toti suntem "prafesori" la astea, ne pricepem nevoie mare sa insiram cuvinte inalte, ca nu ne doare gura sa le recitam frumos si cu intonatie! Bine ar fi daca ne-ar durea! Poate atunci le-am lasa o tara si ne-am intoarce spasiti la prima treapta: despatimirea. Parintii pustiei cand vedeau ca cineva se indeletniceste cu scrieri inalte se minunau de cela ca a ajuns asa departe cu despatimirea si mai apoi cu nepatimirea, caci nu se concepea ca cineva sa se apuce de asa lucruri inalte fara sa fi facut "clasele primare", adica despatimirea si nepatimirea. Da'-n ziua de astazi toti suntem grabiti, n-avem timp de despatimire, trecem rapid la dogmatica, vrem sa stim ce e Dreptatea, cum se face Judecata si cine se mantuie si cine nu se mantuie. Si iaca, mari suntem noi ca le scim pa toace. Suntem copii precoce, aia de le zice mamica lor: "manca-l-ar mama pe el, cum le scie el pa toace, ca un om mare!" Sa nu credeti ca va cert pe voi, pe mine ma cert ca eu am sarit direct la oase tari si ma mandream in sinea mea ca, vezi Doamne, ce dascept is, ca uite cum le intaleg io si cat da daparce oi fi ajuns io dac' pot sa prisep asa lucruri inalce. Da' acuma am trecut la colt, asa stai MariS la colt c-ai buctat "clasa intaia" da' tu ce credgeai la facultace! Stai si veza-ti de despatimirea ta, ca Domnul si Jugecatoriu nost' nu ce-n treab-acolo se dogme scii, da' vege-n-cine ca ai imala pa ginauntru, ma! Tu vrei cu imala sa intri la nunta? Cum? esti infasorat in citace, da? Si nu sa vege imala, asa crezi? Iti dau io acuma numa' citace, da nu le poti duse, ma!
Iertare dac-am suparat firi mai sensibile.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Însă toată despătimirea, sau câtă o fi ea, trebuie întemeiată clar pe raţiune, ştiinţă, atât pe ştiinţă teologică şi din aria teologiei (spiritualitate, morală, etc) cât şi pe ştiinţă de viaţă. Pentru a pleca la despătimire trebuie să vedem întâi necesitatea acesteia, statutul acesteia, finalitatea ei, ori acestea nu le putem înţelege şi dacă nu plecăm de la Scriptură, de la Revelaţie, de la dogme, de la precizarea ţintei, finalităţii demersurilor spirituale. Aşa încât eforturile ascetice, atâtea câte sunt, să nu fie sterile şi fără orizont, ci să fie cât mai fertile şi cu orizont cât mai larg. Asceza se poate practica în diferite feluri inclusiv între oameni, iar în ziua de azi poate, sau chiar sigur, este mai benefică această asceză, această abnegaţie.