Cum putem sa nu judecam ?
 

daca nu suntem de accord cu anumite lucruri pe care le fac unii oameni si spunem asta cu voce tare asta inseamna ca judecam? una e sa judeci, una e sa nu fii de accord cu cineva ... sau e acelasi lucru ?

adica daca cineva isi exprima propria parere cu voce tare inseamna ca judeca ? sau sa ne abtinem de la a avea pareri proprii sau de la a le spune cu voce tare ? in ce conditii se poate spune ca judecam ?

Este nevoie de discernamant.
Uneori se cade sa vorbim, alteori se cade sa pastram tacerea.

Judecata incepe acolo unde se sfarseste dragostea.
Una este sa apreciem cu un cuvant, iar alta e sa judecam.
Putem vorbi despre bune si rele, fara a judeca, precum putem sa tacem, judecand.
Judecata este ceva ce tine de inima noastra, de dragostea pe care o avem sau nu fata de cel de langa noi.

O buna cale spre a nu judeca este a pastra tacerea, mai ales in momente de ispita si de nemultumire.
"Pune, Doamne, paza gurii mele si usa de ingradire, imprejurul buzelor mele." (Psalm 140, 3)

parerea mea...
 

Granita dintre cele doua notiuni e foarte "plapanda" si cuvintele trebuiesc alese cu maaare grija ....

A judeca este firescul ratiunii si nimeni nu cere sa ne indobitocim renuntand la judecata. Osandirea este rea, nu judecarea.

JUDECÁ, júdec, vb. I. 1. Tranz. A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurarile, urmările etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a prețui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară; p. ext. a hotărî, a decide ca arbitru, a soluționa un litigiu. ◊ Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. ♦ Refl. recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – Lat. judicare.

Daca judeci, judeca comportamentul nu imaginea si chipul lui Dumnezeu.

Nu zi Imaginea si chipul lui Dumnezeu e asa si asa. Zi fapta aceasta e asa si asa.

sau altel spus "Cu oamenii să te împaci dar cu păcatele să te cerţi."

subscriu...:41:

Aceasta este esenţa răspunsului la chestiunea ridicată.
Adesea vedem şi auzim porunca "să nu judeci" în context impropriu. Folosită ca replică tăioasă. Adică cum, vii dumneata să îmi spui că am băut cam mult şi e cazul să mă culc ? Să nu îndrăzneşti să mă judeci ! Eşti de părere că fac rău că mă culc cu asistenta mea pe birou în timp ce nevastă-mea stă acasă şi calcă rufele copiilor ? Păi eşti împotriva lui Isus, Care ţi-a spus să nu mă judeci ! Mă sfătuieşti să fiu mai puţin pizmaş ? Păi ia vezi-ţi de bârna din ochiul dumitale ! Nu mă judeca !

În realitate, ceea ce Domnul ne interzice prin porunca "să nu judeci" nu este aceea de a face judecăţi morale, ci de a judeca starea sufletului cuiva. Este foarte bine să-i spunem fratelui nostru când credem că greşeşte, dacă acest lucru i-ar fi spre îndreptare. Dar starea sufletului său, adică dacă este în stare de graţie sfinţitoare sau în stare căzută, nu avem de unde să o cunoaştem: numai acest fel de judecată este rezervată Fiului şi, într-o anumită măsură, duhovnicului în cadru sacramental, prin gura căruia Dumnezeu ne vorbeşte.

Noi ştim doar despre puţini oameni că s-au mântuit cu certitudine: sunt sfinţii pe care Biserica ni-i propune ca exemple. Despre un singur om ştim cu siguranţă că a fost damnat: fiul pierzării, fiindcă ştim asta de la Isus. (Unii teologi spun că, de fapt, nici despre el nu ştim sigur, fiindcă Isus se referă la starea sufletului aceluia la un moment dat, ceea ce nu ar exclude o eventuală penitenţă de ultim moment). În fine, una peste alta, numai despre Iuda avem unele argumente biblice în a susţine că e damnat. Despre nimeni altcineva nu ştim asta, nici despre Stalin ori alţi ticăloşi manifeşti. Tot ceea ce ştim este că unii oameni se mântuiesc, alţii (probabil mult mai mulţi) sunt damnaţi. Cine şi cum, nu putem şti: să nu judecăm.

Nu putem sa nu judecam.

Pentru ca mintea neluminata la interactiunea cu o expresie este involuntar reactiva.

Fie atrasa, fie respinsa, fie indiferenta.

Toate cele trei stari sunt pacatoase.

Inima se misca de la sine astfel. De aceea se spune ca suntem robi.

Asceza tempereaza aceste miscari.

Nu mai judecam doar atunci cand cunoastem formele pe dinlauntru lor,
cand le cunoastem miezul.

Atunci inima se umple de iubire nepartinitoare.

Numai cu o astfel de inima "nu mai judecam" in sensul dorit de Hristos.

=======================

Este bine sa exprimam cu voce tare o opinie care produce efecte virtuoase.

Sau sa stopam hotarat un proces nevirtuos atunci cand efectul este virtuos.
(sa luam apararea celui napastuit in fata agresorului, sa-l ferim prin mustrare pe cel ce se vatama singur...)

Discernamantul, taria si curajul le are doar cel care are darul Lui Dumnezeu in inima.

In aceste cazuri nu este vorba de "judecarea aproapelui".

Si eu impartasesc acelasi mod de a vedea lucrurile atat timp cat exista -cum amintea Dorin - dragoste si discernamant. Cu toate acestea, unii Parinti ai Bisericii ne arata ca exista totusi o forma de judecata a starii sufletului, aplicata la nivel personal, ce ne poate fi de folos. Este acel strigat ce se face auzit din abisul smereniei: "Toti se vor mantui, numai eu voi pieri" (Sfantul Antonie cel Mare)