O relatie personala cu Iisus Hristos
 

Ce inseamna sa ai o relatie personala cu Iisus Hristos?Are Ortodoxia o relatie personala cu Iisus Hristos?

Subiect foarte bun şi de extremă importanţă. Conceptul de Dumnezeu personal (mai precis: relaţie personală cu Dumnezeu) este înţeles mai bine în contrast cu acela de "Dumnezeu al filozofilor".
Noi credem într-un Dumnezeu care ne-a chemat la existenţă şi care este mereu aproape de noi. Ne inspiră, ne ajută, ne mustră, ne cere (puţin) şi ne oferă (mult). Nu stă departe de noi, în celeste palate reci, ci se poartă cu noi ca şi când am fi singura Lui grijă. Cum se poate El împărţi la miliarde de oameni, şi totuşi să Se consacre nouă cu totul ? E asemenea situaţiei în care am auzi o lovitură de tun. Deşi toţi o pot auzi, noi o auzim pe deplin, ca şi când am fi singurii care o auzim.

Despre acest lucru am scris un articol pe blogul meu religios, aici: http://regnabit.wordpress.com/2010/0...ea-convertire/

pe mine ma atrage acest concept in special protestant.. sa iti marturisesti pacatele sa il inviti pe Hristos in viata ta si sa il accepti ca Mantuitor personal.Asta presupune o relatie extrem de apropriata si intima cu Iisus Hristos.Mi-ar placea ca si protestantii si neoprotestantii de pe forum sa ne vorbeasca de acest concept.

O relatie “personala”… Realitatea, fratilor, e cu mult mai trista decum ni se pare noua. Sa vorbesti despre asta, mai intai trebuie sa intelegi ce implica o asemenea dorinta. Fara sa fiu rautacios, nu cred ca pe forumul nostru este cineva care sa se bucure cu adevarat de aceasta relatie. Ca avem mici revelatii, ca mai facem cate un gest frumos, ca ni se pare ca azi am facut mai mult decat ieri si ca meritam mai mult… e doar o latura prin care ne lasam inselati cu sau fara stiinta. O relatie cu Mantuitorul cere omorarea totala a slabiciunilor noastre, astfel ca harul Duhului Sfant sa se salasuiasca in noi , sa putem « vedea » dincolo de aparente, sa putem iubi desavarsit orice fiinta creata de Dumnezeu, si cu atat mai mult pe om, oricat ar fi de pacatos sau orice rau ne-ar fi facut noua sau celor dragi noua. O relatie cu Mantuitorul Hristos cere rugaciune neincetata, iar flecareala nu are ce cauta in viata noastra… Ca sa poti descrie ce inseamna o relatie cu Mantuitorul Hristos, ar trebui o vesnicie sa poti explica, desi pe de alta parte totul poate fi descris in cateva cuvinte : smerenie, jertfa de sine, dragoste, rabdare, daruire, blandete… Iar noi nu le avem pe toate odata, ci pe rand. Si cum incercam sa mai urcam o treapta, vrajmasul vine cu fierastraul si mai scurteaza din scara, astfel incat, desi ni se pare ca am urcat, de fapt am coborat mai jos de cum eram… Mandria, fratilor, slava desarta, impresia ca meritam ceva maret, ne trimite la polul opus intr-o asa-zisa relatie cu Mantuitorul Hristos. Ca sa te apropii de El, trebuie sa spui mereu : «Doamne, nimic bun nu sunt in stare sa fac, iar pentru pacatele mele sunt vrednic de toata osanda. Nu merit dragostea Ta, dar macar da-mi putere sa nu fac diferenta in iubirea aproapelui, da-mi smerenie binecuvantata si rabdare sa le primesc pe toate ca semn al ingaduintei Tale !» Si cand vei ajunge sa repeti zi de zi acest gand, Mantuitorul insusi se va apropia si-ti va da cate "un semn" al prezentei Lui in viata ta. Ori noi, avem semne in fiecare zi, dar multe dintre ele au ca autor pe cel de care ar trebui sa ne ferim...

Pai bine, Pestisorule, intai intrebi daca Ortodoxia are o relatie personala cu Dumnezeu, iti raspunde un catolic, apoi inviti la discutie protestantii? Nu ti-e de ajuns ca Hristos si-a dat viata pe cruce si pentru tine, personal, ca iti ofera Trupul si Sangele Sau ca "merinde pentru viata vesnica", prin Sfanta Impartasanie? Pentru Ortodoxie, suprema relatie personala om-Dumnezeu mi se pare cea descrisa de monahii mistici, gen Sfantul Simeon Noul Teolog.

NU.
Ortodoxia nu are asa ceva. Nu ai o "relatie" cu Iisus Hristos, ci in omul care moare pentru lume si moare pacatului, traieste Insusi Iisus Hristos.
Iar acest lucru este posibil prin Sfintele Taine.

Marturisirea pacatelor se face in fata duhovnicului, in Taina Spovedaniei, ca altfel poti sa le spui oricui, dar nu primesti dezlegare.

Poate iti este de folos urmatorul fragment:
Parintii si teologii Bisericii, din veacul I si pana astazi, ne spun ca omul nu are nici o sansa sa descopere, sa inteleaga, sa perceapa ratiunile lucrurilor, si cu atat mai putin sa-L inteleaga pe Dumnezeu si cele dumnezeiesti, daca nu are Duhul lui Dumnezeu. Cei care nu-L au pe Dumnezeu mai rau se indarjesc ascultand eventualul zgomot publicitar in jurul Bisericii si al lui Hristos. Lucrarea esentiala a Bisericii este tocmai aceea de a impartasi oamenilor Duhul lui Dumnezeu. Cuvinte mari, veti exclama! Intr-adevar, cuvinte mari, care exprima, insa, realitati mari!

Intalnirea omului cu Dumnezeu, care este miezul evenimentului bisericesc, se intampla in inima omului, in adancul de nepatruns al fiintei lui, nu in afara. Adancul fiintei noastre, unde se intampla, in fond, totul – daca se intampla ceva! – de cele mai multe ori este inaccesibil si putin inefabil. Daca se intampla aceasta intalnire foarte tainica si foarte launtrica, pe care omul nu o poate marturisi, nu o poate spune in cuvinte, atunci se produce convertirea reala, atunci devine omul credincios cu adevarat.

Singura sansa ca vestea cea buna sau mesajul Evangheliei sa devina, cu adevarat, lucrator este experienta Duhului. Nici Apostolii nu au fost suficient de convinsi sau de capacitati de adevarul lui Hristos, ca sa-L marturiseasca pe Acesta inainte de Inviere si inainte de pogorarea Duhului Sfant. Au fugit, s-au ascuns, atunci cand Mantuitorul Hristos a fost prins si judecat. Nu au avut suportul necesar. Argumentatia lor era una exterioara. Fiinta lor nu fusese atinsa de dumnezeire. Cand este fiinta lor atinsa de dumnezeire? La pogorarea Duhului Sfant. Un eveniment crucial, cosmic, pe care Biserica il si reprezinta ca atare, cand se implineste fagaduinta lui Hristos si se pogoara peste ei Duhul Sfant si se umplu de putere de sus!

sursa citatului:http://www.razbointrucuvant.ro/2011/...e-duhul-lumii/

Pestisorule de Aur , te rog frumos :P.

Ce inseamna pentru tine a avea o relatie personala cu Iisus Hristos?

Mi se pare ca am deschis topicul la secte, deci cu atat mai mult sa scrie si protestantii si neo-protestantii , acest concept este mai mult protestant.

Prin ce anume este acest concept "mai mult protestant" ? Să înţelegem, oare, că înainte de protestantism oamenii nu aveau o relaţie personală cu Isus ? De exemplu, Sf Francisc de Assisi nu avea o relaţie personală cu Isus, pe când Luther o avea ?

In sens protestant a avea o relatie personala cu Dumnezeu inseamna o relatie fara "impedimentele" Sf. Biserici, preoti, sfinti, Sf. Taine, etc. Deci da, raspunsul protestant ar fi ca ortodocsii sau catolicii nu au o relatie personala cu Dumnezeu.