Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Doamne, lasa-ma sa plang! (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=14453)

OmuBun 24.01.2012 15:36:01

Doamne, lasa-ma sa plang!
 
Deschid un nou topic prin care, fiecare, daca simte nevoia, sa vina si sa multumeasca lui Dumnezeu pentru tot ce a primit in viata. De ce acest titlu? Cred ca cea mai mare recunostinta este aceea in care doar lacrimile o pot face. Cuvintele par limitate si ipocrite. O lacrima tacuta, poate spune mai mult decat o mie de multumiri.

OmuBun 24.01.2012 15:41:42

Doamne, ma intreb daca am reusit vreodata sa-ti multumesc cu adevarat si daca am si gandit pentru ce sa-ti multumesc? Ce caut eu in lumea asta si ce ti-ai propus sa faci cu mine? Am venit pe lume inainte de vreme, aproape mort si dupa mai multe saptamani de incubator, nimeni nu credea ca o sa-mi mai revin. Si totusi, Tu ai zis: „Hai!” De ce, Doamne? Ai mei mai aveau acasa inca 5 copii. Mai eram eu necesar pentru mantuirea parintilor mei?... La trei ani, „mi-am luat lumea’n cap” si am plecat de langa fratii mei care se jucau pe maidan, departe-departe, in directia opusa unde ar fi trebuit sa o gasesc pe mama. Si am hoinarit prin vii pana la lasarea serii, cand ai trimis un batran cum-se-cade, din satul vecin, m-a luat in brate si m-a dus acasa la el, pana a aflat de unde sunt si care mama plange dupa mine. Daca m-ar fi prins noaptea, as fi devenit un inger... La 17 ani, am fost dus „in gluma” in mijlocul raului Colentina de cumnatul meu surdo-mut, desi stia ca eu nu pot sa inot. Nu a lipsit mult ca el insusi sa se inece, tot cautandu-ma in alta parte. Pentru mine, Tu ai trimis un... vapor. De acolo a sarit un tanar gata parca pregatit sa ma salveze. Exact acolo, exact atunci. De ce, Doamne? Eram un copil obisnuit si nu facusem nimic care sa merite salvarea mea. Mai tarziu am inceput sa cunosc pacatul si m-ai tot avertizat sa ma astampar, dar, desi ma inspaimantam, redeveneam in scurt timp victima a pacatului. La 26 de ani, ai dat cu mine de pamant si am simtit suflarea mortii in ceafa. Nimeni nu-mi mai dadea vreo sansa. NIMENI. Dar Tu, mult milostiv, te-ai indurat de lacrimile mamei si m-ai nascut din nou. De ce, Doamne? Stii bine ca nu meritam... Apoi, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, am luat-o de la capat, in loc sa Te cunosc pe Tine, sa-Ti multumesc si sa-Ti fiu recunoscator. Cata rabdare ai putut sa ai si de ce? Cand in sfarsit am considerat ca ar fi timpul sa ma adun de pe drumuri, mi-ai scos-o in cale pe cea care avea sa devina mama copiilor mei. NIMENI nu credea in relatia noastra. Era mult prea mult pentru mine. Dar nu Ti-am cerut decat atat: „Doamne, daca nu ne potrivim, tine-ma departe de ea, oricat mi-ar fi de greu!” Iar Tu ne-ai apropiat si ne-ai unit. N-am cunoscut pe lume un suflet atat de bun ca al ei. De ce tocmai eu, Doamne? Iata, se implinesc 20 de ani de-atunci... Au aparut copiii si ne-ai aratat fericirea asa cum nici nu ne puteam inchipui. Sunt sanatosi, deschisi, extrem de iubitori si sensibili, iar ceea ce depaseste obisnuitul, este ca cel mic Te cauta pe Tine asa cum NU am fost eu in stare sa Te caut toata viata mea. Oare de ce? Acesta sa fi fost rolul meu pentru care m-ai salvat de atatea ori?
Nu merit nimic din tot ce mi-ai dat, Doamne. Cine va plati pentru toate si cum? Sunt atat de sarac in daruri!... Si... inca iti mai cer! Iti cer, Doamne, acea picatura de dragoste, pe care s-o strecori in sufletul meu si sa-mi umple intreaga mea fiinta, pana la cea mai de pe urma celula. Imi tot doresc sa Te iubesc, dar inca mi se pare ca nu am destula vointa si putere. Inca nu stapanesc in totalitate lenea, mania, nerabdarea, mandria... Rugaciunea vine, dar inca nu si-a facut salas comod in inima mea, de unde sa nu mai plece niciodata. De mi-ai da o picatura de dragoste, una singura, cred ca mi-ar fi de-ajuns sa transform sufletul meu pacatos si mandru, in smerenie si jertfa.
Dar... Tu stii cum e mai bine. Oricum, Iti multumesc pentru tot. Miluieste-ma pe mine, pacatosul si pe toti cei ce ti se roaga cu credinta si ne binecuvinteaza cu intelepciunea si cu Harul Tau cel Sfant!

cristiboss56 24.01.2012 16:29:23

Citat:

În prealabil postat de OmuBun (Post 424513)
Miluieste-ma pe mine, pacatosul si pe toti cei ce ti se roaga cu credinta si ne binecuvinteaza cu intelepciunea si cu Harul Tau cel Sfant!

Amin !

Slava lui Dumnezeu pentru toate , si multumim pentru postarea ta , Omu Bun !

cristiboss56 24.01.2012 16:43:37

Citat:

În prealabil postat de OmuBun (Post 424509)
Cuvintele par limitate si ipocrite. O lacrima tacuta, poate spune mai mult decat o mie de multumiri.

Asa-i ! Nu stiu dar in relatia cu El , de multe ori cuvintele rostite cu glas tare mi se par mereu nepotrivite , precum si cuvintele scrise . Suna a Slava desarta , si tocmai de aceea vorbirea cu Dumnezeu o fac in intimitatea si singuratatea mea , caci este o relatie aparte , unica , speciala . Mai mult curaj am in a vorbi si a scrie deschis cu Maica Domnului , cu Preasfanta Fecioara , o simt mult mai aproape ca OM , am mai mult curaj in fata ei , si cel mai mult in fata icoanei ei am plans . Nu stiu daca am plans vreodata precum am plans in fata icoanei Maicii Domnului , si nu stiu de ce astfel ! Fara Dumnezeu acum eram terminat , eram un om de rand , un desfranat , un betiv , un fumator inrait , un om fara familie , fara nimic . Viata de aici , chiar ca nu ar fi avut nici un sens . Deabia astept inalnirea cu El , cu toate ca aceasta inseamna moarte ! Mi-e teama , draga Omu Bun , sa nu mai gresesc precum am gresit in tinerete , sa tin aproape de Biserica , de Duhovnic , sa ma Spovedesc si sa ma Impartasesc cat mai des , caci simt ca intalnirea cu El nu se va mai lasa mult asteptata !
Doamne fi milostiv cu mine pacatosul , zlobodul la gura , maniosul si slabitul in cele de folos si bine placute Tie .
Iarta-ma Doamne , iarta-ma , iarta-ma , iarta-ma !

rozana 24.01.2012 17:06:05

doamne, lasa-ma sa plang
 
foarte frumos si emotionant, aveti un suflet mare,bunul Dumnezeu sa ne picure lumina in suflete tuturor! Doamne fii cu noi!

Mtcrysty17 24.01.2012 17:55:25

Doamne..... multumesc pentru toate lacrimile si toata suferinta din ultimii doi ani..... multumesc pentru toate lucrurile rele spuse de altii, pentru toate capcanele diavolului, pentru toti sfintii minunanti, care de multe ori au stat departe de mine in ciuda rugaciunilor aprige, doar sa ma ajute sa vad ce inseamna nadejdea adevarata........ multumesc pentru maturizarea mea prematura, pentru credinta uneori dureroasa, pentru crucea pe care zi de zi ma chinui sa o duc, in speranta ca o sa ajung in varful dealului.... multumesc si pentru familia minunata de care ma bucur zi de zi....... Doamne ajuta!!!!



omubun..... emotionant ca de fiecare data... multumim pentru povestile minunate......

Mosh-Neagu 14.01.2014 00:22:28

Căutând prin arhive, am redescoperit acest topic de demult... La câte polițe se plătesc pe-aici, poate ar fi necesară o "cură de dezintoxicare".
Doamne, nu-mi da lacrimi fățarnice, că Tu știi cât încerc să fac voia Ta, dar cât de puțin reușesc, dacă nu-i mila cea nemărginită, care să mă țină de mână!
Doamne, de câte ori am greșit și am smintit pe aproapele meu, aruncă cenușa uitării peste toate, că greu putem scăpa din urzelile înșelăciunii. Dar dacă s-a întâmplat să alin un singur suflet, Doamne, înmulțește-l Tu cu Harul Tău, ca la rândul lui, să aline și el pe altul!
Doamne, greu ii mai e omului să coboare privirea, ca să Te vadă pe Tine! De obicei, el te cauta sus, dincolo de nori, și rămâne cu capul acolo, fiindcă se obișnuiește să aibă o privire de ansamblu asupra lumii Tale, și nu asupra sufletului său! Doamne, transformă norii în picături de ploaie, ca să ne înmoaie sufletele împietrite de gheața înălțimilor efemere!
Doamne, mă rog ca o slugă, dar mă comport ca un împărat.
Doamne, facă-se-n voia Ta și când vreau și când mă prefac că vreau!!
Doamne, iartă-mi greșelile, mai mult decât pot eu ierta, că de cele mai multe ori nici nu pot să fac diferența dacă cei ce greșesc, îmi greșesc mie, sau Ție!...
Doamne, nu mă lăsa să pier în ispita vrăjmașului, ci dă-mi înțelepciune să înțeleg voia Ta, și căldură, să mă bucur de toată mila pe care o investești în netrebnicul Tău rob! Că dacă n-o înțeleg, Te străduiești degeaba să mă îndrepți, că tot îndărătnic rămân!


Ora este GMT +3. Ora este acum 23:20:11.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.