Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Diverse Sarbatori (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5056)
-   -   Sâmbăta asceților (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=14616)

Mihailc 25.02.2012 07:05:12

Sâmbăta asceților
 
”Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, și în munți, și în peșteri, și în crăpăturile pământului.” (Evrei 11:38)

”Această comemorare a tuturor monahilor, sihaștrilor, nevoitorilor a fost în chip iscusit așezată la intrarea în Postul Mare pentru a propune celor ce se pregătesc să intre în el exemple vii, cu atât mai prețioase de altfel, cu cât în timpul Postului Mare fiecare trebuie să se facă într-o oarecare măsură monah și să adopte pentru un timp limitat, chiar dacă-și duce viața în lume, modul de viață perpetuu al acestora. Sfinții asceți sunt celebrați ca unii care au atins deja scopul propus de Postul Mare: întoarcerea în rai și restaurarea naturii umane în elanul ei spre îndumnezeire. De aceea, soborul asceților se aseamănă unui nou rai, spre care trebuie să ne grăbim pentru a gusta din roadele îmbelșugatelor lor virtuți” (Makarios Simonopetritul - Triodul explicat).

Din imnografia zilei de azi:

”Ca într-o livadă plină de florile virtuților, a pustnicilor celor purtători de Dumnezeu umblând, ne umplem de mirosul cel dulce; căci cu nevoințele încercărilor nevoindu-se, trupul prin postire și-au supus duhului, ca pe un rob, viață îngerească pe pământ viețuind; pentru aceasta de mărire s-au învrednicit.”

”Cine dintre pământeni va spune minunatele voastre vieți, Părinți din toată lumea? Și ce limbă va povesti sfințitele întru duhul nevoințe și sudori ale voastre? Nevoințele bunătăților, topirea trupului, luptele patimilor cele din privegheri, rugăciuni și lacrimi? Voi în lume ca niște îngeri cu adevărat v-ați arătat; voi înșivă puterile demonice desăvârșit le-ați surpat, făcând minunate și preavestite semne. Pentru aceasta rugați-vă cu noi, Preafericiților, ca să aflăm bucuria cea fără de sfârșit.”

”Să ne umplem acum de mireasmă, alergând ca spre un alt rai al virtuților de Dumnezeu sădite ale sihaștrilor, care cu postirea și lacrimile le-au înflorit, în multe feluri roade de vieți alese aducând lui Dumnezeu preacuvioșii.”

”Cu strălucirile părinților luminându-ne, și ca într-un rai vesel acum intrând, din pârâul desfătării să ne îndulcim; vitejiile acelora cu mirare socotindu-le, să urmăm virtuțiilor lor, strigând Mântuitorului: cu rugăciunile lor, Dumnezeule, fă-ne și pe noi părtași Împărăției Tale celei cerești!„

Annyta 25.02.2012 18:12:41

Citat:

În prealabil postat de Mihailc (Post 431551)
”Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, și în munți, și în peșteri, și în crăpăturile pământului.” (Evrei 11:38)

Frumos acest pasaj!
Desi am fost azi la biserica, nu am stiut ca astazi este sambata ascetilor...

Mihailc 25.02.2012 18:41:35

Citat:

În prealabil postat de Annyta (Post 431619)
Frumos acest pasaj!
Desi am fost azi la biserica, nu am stiut ca astazi este sambata ascetilor...

Mulțumesc frumos pentru luarea aminte!
Chiar începusem să regret cele 45 minute investite în postarea de mai sus, observând că nu folosește nimănui invitația de a pătrunde mai adânc în semnificația liturgică a zilei tocmai săvârșite. Se pare că mulți au impresia că pot fi ortodocși, ignorând felul cum Biserica valorifică duhovnicește timpul sfințit și sfințitor al fiecărei zile. În fine, treaba lor....

Mihai36 25.02.2012 20:11:26

toate citatele sint asa luminoase,
deie Domnul sa ne sfintim si noi macar pe jumatate cit ei.


Ora este GMT +3. Ora este acum 12:25:32.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.