![]() |
Încet, dar sigur: musulmanii încep să-i cinstească pe Sfinți
Hristos a înviat!
Pare neverosimil, dar: http://www.doxologia.ro/ortodoxia-lu...tului-gheorghe "Și mulți dintâi vor fi pe urmă, iar cei din urmă vor fi întâi" - ne învață Mântuitorul Hristos. Acești musulmani au înțeles că Sfinții pot săvârși minuni, au înțeles chiar să le adreseze rugăciuni, deși religia lor este atât de diferită. Mai au un singur pas: să-L recunoască pe Hristos drept Autor al tuturor acestor minuni săvârșite prin Sfinții Săi. Sfântul Gheorghe care, în mod miraculos, le inspiră atât de multă încredere necreștinilor îi va putea aduce pe aceștia la credința cea adevărată în Hristos Dumnezeu, pentru Care el și-a jertfit viața. Cred că vom asista la două fenomene contradictorii: apostazia multora dintre creștini (carese declară "atei" sau "indiferenți") și expansiunea creștinismului printre cei de alte religii. Treptat, în mod discret (așa cum Îi este plăcut lui Dumnezeu să lucreze în istorie), asistăm (oare și participăm?) la împlinirea profeției biblice, potrivit căreia Evanghelia lui Hristos va fi propovăduită la toate neamurile. Doamne, Cel Ce ai înviat din mormânt pentru toți oamenii, adu-i la credință pe cei ținuți în întunericul necunoașterii Evangheliei Tale! De asemenea, Te mai rugăm, Dumnezeul nostru, să oprești prigonirile împotriva creștinilor din țările în care aceștia suferă pentru credința în Tine! Pentru rugăciunile Sfântului Mare Mucenic al Tău Gheorghe, prefă-i pe prigonitorii creștinilor în apostoli ai adevărului Tău, așa cum ai lucrat în inima lui Saul, care a devenit Apostolul neamurilor! |
Ora este GMT +3. Ora este acum 15:24:36. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.