Catarea in Biserica-impreuna sau numai corul
 

Am observat ca la slujba din Bucuresti in fundal canta corul, canta foarte frumos.

Oamenii veniti la slujba nu canta. nu cunosc nici cantarile si nu au nici carti de cantari.

La catolici se canta, toti enoriasi iau la intrare o carte de cantece. Pe perete se proiecteaza un anumit numar, corespunde cu un cantec din carte. Asa canta toti. In acest mod spun o rugaciune. Este un sentiment de apartinere la comunitate.

Este doar o ideie. Cantecele se pot copia la xerox, se pun in mape si se pot lua la intrare in biserica, si se pot lasa la plecare.

Cu stima mihai.

"Cel care cântă, se roagă de două ori" (Qui cantat, bis orat) spunea Sf. Augustin. De la strămoşii noştri spirituali, evreii Vechiului Testament, am moştenit, între atâtea alte moşteniri care împodobesc cultul nostru (lumânările, sfeşnicele, tămâia, etc) şi obiceiul participării la slujirea Domnului prin cântec, chiar dacă, acum, "cântăm Domnului cântare nouă".

Pe de altă parte, cântarea nu este o datorie (aşa cum este prezenţa fizică şi spirituală la Sf Liturghie). Unii dintre noi, precum şi toţi dintre noi în anumite momente ori perioade ale vieţii, se simt mai bine sufleteşte ascultând.

Prin urmare, cei care simţiţi pornirea de a-I cânta Domnului, cântaţi-i: nu vă jenaţi de unii ori de alţii care ar privi cu mirare ori poate cu reproş asemenea lucru: nu vă ruşinaţi să Îl mărturisiţi pe Cristos în cântec. Nici nu vă gândiţi că vocea voastră nu este perfectă şi nu se aude ca la operă: cu ce voce v-a dat Domnul, cu aceea să-I cântaţi.
Iar cei care, mai degrabă, simţiţi pornirea de a vă reculege, de a-l cinsti pe Domnul prin tăcerea voastră ori prin rugăciunea cugetului, aşa să Îl cinstiţi, fără a vă gândi că El iubeşte mai puţin tăcerea voastră decât ar iubi cântarea voastră.

Îi iubiţi pe copiii voştri când cântă sau când nu cântă ? Îi iubiţi când cântă şi vă e drag să-i auziţi pe ei cântând şi vă bucuraţi de bucuria lor de a cânta. Dar îi iubiţi şi atunci când ei vin şi vă sărută în tăcere, încât auziţi parcă murmurul sufletului lor şi îi mângâiaţi pe ei şi atunci. Cu atât mai mult ne iubeşte, ne aude şi ne mângâie Domnul nostru şi într-un caz, şi în celălalt: şi de îi cântăm, şi de nu îi cântăm, după cum ne dictează preaplinul inimii noastre.

La noi in Biserica toata lumea canta.

Si la noi canta toata lumea, am postat pe topicul "Cantaretii care ne deranjeaza". Acum, dupa fiecare slujba, la mine in biserica se fac mici repetitii ca sa se auda frumos, se impart foi cu cantari. Mie imi place ca, desi e clar chiar si pentru o afona ca mine ca nu se aude prea bine si ca nu cantam cum trebuie, totusi, suntem laudati la sfarsit ca am cantat frumos si ni se multumeste - culmea! - ca am avut dragoste sa Ii aducem slava Domnului. Na, acum nu e Scala din Milano sau corul Patriarhiei, e o adunatura de babute si de cativa tineri mai mult mai putin afoni (o babuta ne-a spus: "eu plec, nu mai pot sta si la cor, ca am 90"), dar se simte ca lumea canta cu evlavie. Nu toti oameni sunt chemati sa devina cantareti si sa ii bucure pe altii prin vocile lor, dar sa ii aducem slava Domnului eu cred ca suntem chemati cu totii.

Prin cantatul impreuna creste adesiunea comunitatii. Este o forma de psihologie a maselor, o intalnim si la grupele rok. Nu intelegeti gresit. Omul modern are nevoie de afectiune, daca nu o gaseste in biserica o cauta altundeva.