|
Psalmul 353
Doamne,
Cei care vor din cer să te răstoarne Ne-au rupt din oase și ne-au smuls din carne Ne-au pus obloane grele la fereastră Să nu vedem zidirea Ta măiastră. Flămânzi și goi ne-au aruncat în hrube Încovoiați de boală, roși de bube Și zilnic scurmă în acest gunoi Să vadă, câți au mai rămas din noi. Dar noi, din fund de iad și de pe brânci Ne aplecăm pe tainele adânci Cu sufletul călcăm pe legi și fire Și ne-mbătăm c-un strop de nemurire. Iar când groparii vin în țintirim Noi din morminte le strigăm: “- Trăim” Fiindcă aici nu ne hrănim cu pâine, Ci cu nădejdea zilelor de mâine. Și-asupra lor apasă un blestem: Ne au în mână și, tot ei, de noi se tem. Să tremure! Că noi cei din morminte, Vom trece peste ei! Vom merge înainte! *) Numărul 353 este numărul camerei (celulei) în care au fost cazați deținuții politici în prima zi, când s-au montat la ferestre obloanele de lemn care realizau semiîntunericul. |
Exceptional poem! Stii cumva si autorul? Care dintre sfintii mucenici este oare?
|
Cu adevărat, minunat. Radu Gyr?
|
Aseară am văzut întîmplător acest film în care Constantin Necula încheie cu poezia respectivă: http://www.razbointrucuvant.ro/recom...n-beius-video/ .
Acolo scrie doar că:[COLOR=#000000] "a terminat conferinta citand dintr-o poezie a sfintilor inchisorilor, anume din cartea Poeti dupa gratii, mentionand cu glas tare inclusiv faptul ca e editata de Man. Petru Voda[/COLOR]". Deci probabil că în carte sînt mai multe detalii despre autori. |
Google-ul spune ca autorul este P. Strihan.
Despre Radu Gyr, poetul care L-a adus prin poeziile sale pe Hristos in celula - http://atitudini.com/radu-gyr-aposto...lor-romanesti/ Si o poezie de-a lui: VOI N’AȚI FOST CU NOI IN CELULE Voi n’ați fost cu noi în celule să știți ce e viața de bezne, sub ghiare de fiară, cu guri nesătule, voi nu știți ce-i omul când prinde să urle, strivit de cătușe la glezne. Voi n’ați plâns în palme, fierbinte, străpunși de cuțitul trădării. Sub cer fără stele, în drum spre morminte, voi n’ați dus povara durerilor sfinte spre slava și binele țării. In cântec cu noi laolaltă trecând printre umbre pereții, voi n’ați cunoscut frumusețea înaltă cum dorul irumpe, cum inima saltă gonind după harfele vieții. Ce-i munca de brațe plăpânde, ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru, cum scârțâie osul când frigul pătrunde, ce-i foamea, ce-i setea, voi n’aveți de unde să spuneți aproapelui vostru. Voi nu știți în crunta ‘nchisoare cum minte speranța și visul, când ușile grele se’nchid în zăvoare, și’n teama de groaznica lui încleștare pe sine se vinde învinsul. Ați stat la ospețe’ncărcate gonind după fast și orgoliu, nici milă de noi și nici dor, nici dreptate, nici candelă-aprinsă și nici libertate, doar ghimpii imensului doliu. Așa sunteți toți cei ce credeți că pumnul e singura faimă. Fățarnici la cuget, pe-alături ne treceți, când noi cu obraji ca pământul și vineți, gustăm din osândă și spaimă. Când porțile sparge-se-or toate și morții vor prinde să urle, când lanțuri și ziduri cădea-vor sfărmate, voi nu știți ce’nseamnă’nvierea din moarte, căci n’ați fost cu noi în celule. |
Răscolitoare și această poezie.
Doamne, răsplătește-i cu mângâierile Tale veșnice pe toți cei care atât de mult și de nedrept au suferit în închisori! |
Citat:
Citat:
|
| Ora este GMT +3. Ora este acum 08:47:41. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.