Sunt vaduva. As vrea un sfat..
 

La numai 2 luni de la casatorie, sotul meu a murit intr-un accident de masina.Nu am copii si pierderea lui a lasat viata mea fara nici un sens. Cred in Dumnezeu, dar durerea este foarte mare.Ne cunosteam de mai multi ani si ne iubeam, vroiam sa avem si copii, dar Dumnezeu a vrut altceva. As vrea un cuvant de alinare, niste sfaturi duhovnicesti care sa ma ajute sa trec peste aceasta mare suferinta. Cu ce sa umplu golul lasat de el? Ce sens sa dau vietii mele acum? Multumesc.

Doamne ajuta ! Incerc sa iti dau citeva sfaturi .Mai intii , as vrea sa ti post minim 3 zile , apoi sa te spovedesti , un duhovnic iti va calauzi pasii.
Pana reusesti , incearca sa citesti rugaciuni incepatoare .Zilnic citeste acatistul pentru cei adormiti , asa vei face ce este mai bine pentru sufletul lui.Atit pentru inceput .Sa ti seama ca eu te sfatui din inima mea curata si plina de suferinta , de 4 ani am cancer si de 3 ani sunt accidentata , merg greu .In plus , sindrom posttromboflebitic . Multumesc pentru tot ce mi da si pentru familia mea ce mi aproape si sunt motivata sa lupt sa i sustin. DOAMNE , FI CU NOI PACATOSI SI MILUESTE NE !

Credeam ca Dumnezeu da sens vietii pentru cel credincios.

De cele mai multe ori eu merg duminica la Liturghie la o bisericuta de spital si sunt tare impresionata de faptul ca parintele la predica accentueaza cat de mult putem sa fim de folos noi cei sanatosi, in putere, celor aflati in suferinte, in boli grave.

Ca sa depasiti acest gol, aceasta mare durere, agatati-va de Dumnezeu. Doar Dumnezeu va poate ajuta, de la El vin toate, pacea, impacarea cu anumite situatii dificile din viata noastra, bucuria, sensul in viata, totul.

Aveti sansa sa faceti ceva pentru cel de langa dumneavoastra, dar mai ales pentru sufletul sotului dumneavoastra si in primul rand pentru propriul suflet.

Sa va ajute Dumnezeu sa depasiti aceasta adanca tristete, rugati-va Maicii Domnului, veti simti mult ajutor. Exista si un Acatist catre Maica Domnului numit: Potoleste intristarile noastre.
http://www.crestinortodox.ro/comunit...p?group_id=830

Va doresc sincer sa va apropiati de Dumnezeu, sa descoperiti sensul vietii alaturi de El si sa reusiti sa treceti peste durerea despartirii.

Despărţirea de soţ este unul dintre cele mai sfâşietoare lucruri, fiindcă înseamnă despărţire de jumătatea noastră: de aceea sufletul se simte sfâşiat. Ca rupt în două. Orice căsătorie are un început, care este atunci când Dumnezeu, prin agentul lui care a primit puterea de a lega, spune "Eu vă unesc pe voi" şi are un sfârşit, care este mormântul. De ce există cazuri în care distanţa dintre cele două este atât de scurtă, de numai două luni ? Dumnezeu ştie. Noi, deocamdată, nu avem o explicaţie. Nu o vom avea nici chiar îndată după moarte, ci abia la Judecata Universală, când, toate dându-se în vileag, vom înţelege lucruri până atunci ascunse spiritului nostru.

Căsătoria fiind până la mormânt ("până când moartea vă va despărţi") legătura ei este dizolvată pentru dv, rămânându-vă numai obligaţia de a vă ruga şi a face celelalte fapte de credinţă pentru ca să îl ajutaţi pe fostul dv soţ: acum, el s-ar putea să aibă mai multă nevoie de dv decât a avut vreodată în timpul vieţii în trup. Chiar şi dacă a fost vreodată complet imobilizat pe vreun pat de spital, atunci încă se putea ajuta singur incomparabil mai mult decât acum, când nu mai poate face absolut nimic pentru el, când singurul ajutor ar putea veni de la dv.

Ar fi bine să vă faceţi o cercetare de discernământ vocaţional, mai ales dacă, antrenată de iureşul vieţii capabil să ne asurzească sufletul, nu aţi făcut-o la vremea potrivită. Cel mai bun loc ar fi liniştea unei mănăstiri. Ce direcţie ar dori Dumnezeu să ia viaţa dv ? Spre căsătorie sau spre călugărie ? Luaţi-vă timpul necesar şi nu vă grăbiţi cu răspunsul. Luaţi-vă şi ajutor în hotărâre, de cel mai mare folos fiind consilierea spirituală.

Tot o chestiune legată, până la urmă, de discernământ este şi aceea a profesiei sau meseriei la care sunteţi chemată: Domnul nu ne cheamă numai la o stare de viaţă (căsătorie sau călugărie), ci şi la un minister (slujire): o modalitate în care am fi fericiţi să-i ajutăm pe ceilalţi, ajutându-L pe El. Pentru mine, modalitatea aceasta este ministerul vieţii, medicina. Pentru altcineva ar putea fi învăţământul, etc.

Lăsaţi-vă mereu condusă de El, lăsaţi mâna dv în mâinile Lui. El este viu, ne vede, ne aude şi ne vorbeşte. Vorbiţi cu El prin rugăciune şi El vă va vorbi prin credinţă şi vă va întări. El este cel care ne-a spus "Cereţi şi vi se va da", "întrebaţi, şi vi se va răspunde" şi noi nu putem crede că nu îşi ţine făgăduinţele. Singurul lucru care ne poate despărţi de El, singurul care ne poate îndepărta aşa de mult încât noi să nu Îl mai auzim, dar nici El să nu ne mai audă, este păcatul. Numai păcatul e capabil să pună un asemenea strat de jeg pe fereastra sufletului care este spiritul, încât Soarele să nu mai ajungă la suflet şi Soarele însuşi să recapituleze întrebarea de după primul păcat: "Adame, unde eşti ????" Dacă aţi păţit-o, atunci curăţaţi-vă mai întâi: orice curăţire, ca şi orice alinare de la El vine, de la doctorul sufletelor şi a tot trupul. El este Calea, Adevărul, Viaţa. Soarele nostru.

Cu frăţietate în Cristos,
M.D.

Cand suntem incercati de un necaz, noi oamenii avem prilejul sa ne amintim primele bucurii ale copilariei: anume, ca nu suntem singuri. Traim inconjurati de alti oameni, de prieteni, de rude, de lumea intreaga in Palma lui Dumnezeu. El cunoaste prin ce trecem si ne poarta de grija, chiar cand noi credem, indurerati, ca El ne-a uitat. El insa nu ne uita niciodata, ca un Bun si Milostiv si Iubitor de oameni, Parinte.

Cum sa ne trecem prin necazuri? Mai intai, noi stam de vorba cu Domnul si cu insusi cugetul nostru necajit, cu inima noastra ranita, suferinda, speriata... Prin rugaciune, gand dupa gand, suspin dupa suspin... Putem si plange, desigur, lacrimile pentru asta sunt date, pentru curatirea sufletului, ca un balsam. Ne rugam rabdurii, ne rugam gingas, alteori hohotind si urlind de durere, vorbim cu Domnul, cu Maicuta, cu Ingerul nostru de la Hristos, cu Sfintii. Astfel primim, insetind, strop cu strop, mangaiere cu mangaiere, alinarea... Si ne inzdravenim, treptat. Crestem peste necazuri, lasindu-le sa treaca, sa se duca precum alene se rasfira norii, primavara...

Acceptam prilejul necazului si ne imbogatim sufletul cu lumina curata: vorbim cu duhovnicul, gasim un parinte duhovnic, de nu avem, participam cu insufletire mai mare la slujbe, tinem randuielile toate lasate pentru sufletul raposatului si pentru sufletul nostru, al celor indoliati. Cel care nu mai e printre noi are nevoie de dragostea noastra mai mult ca oricind! Iar dragostea noastra trece acum prin randuielile din Biserica, anume rostuite pentru ajutorul sufletului necajit si incercat, pentru sufletul celui iubit...

Si ajutam pe semenii necajiti, care sunt adeseori mai impovarati decat noi. E atat de multa nevoie de mangaiere in lume!... Acum ca suntem si noi in nevoi, descoperim, poate, mai limpede cata nevoie de mangaiere este in lume...

Sa cerem, apoi, ajutor semenilor. Orice nevoie avem, sa cerem. Poate unii nu ne vor putea ajuta, insa altii ne vor ajuta. Sa cerem, asadar, sa facem ce sta in puterea noastra. Vom darui si noi la randul nostru cand vom avea primul prilej. Si uite-asa, dar dupa dar, se faureste si Raiul...

Sa tinem strans de ceilalti oameni si de Bunul Dumnezeu. Astfel, incet, incet, gasim tot mai limpede sensul vietii noastre si vietuim dupa Voia lui Dumnezeu.

Greu moment traversati, intelegem cu totii. Insa tocmai din acest necaz puteti iesi mai puternica, mai buna, mai frumoasa, mai apropiata de Dumnezeu si de oameni. Curaj! Noi suntem aproape, iar Domnul inca mai aproape, cu muuult mai aproape!... Vorbiti cu El! Vorbiti si cu noi, cand voiti... Suntem aici si ne rugam pentru linistea sufleteasca - a noastra, a voastra, a celor infratiti in Hristos, a tuturor celor necajiti.

Sa va rugati pentru sotul dumneavoastra.
Sa cautati o activitate care sa va indeparteze ( macar putin) de amintiri si locuri/lucruri cu incarcatura emotionala.
Sa va puneti increderea in Dumnezeu.

Amintiti-vă că şi dumneavoastră veţi muri.
Deci încercaţi cât mai multe fapte bune. Acestea vor ajuta şi sufletul celui adormit.
Faceţi în aşa fel ca următoarea întâlnire cu soţul să fie în Rai.

Nu știu în ce măsură aveți răbdare/dispoziție să ascultați dar sunt sigur că aici ați găsi răspunsul: http://www.youtube.com/watch?v=hBrm1BueA-A

Aveti o mare responsabilitate fata de sotul.dumneavoastra. Sunteti singura care il poate ajuta acum... Trebuie sa ii faceti toate pomenile si sa va.rugati pentru el neincetat. Moartea napraznica inseamna lipsa spovedaniei si asta inseamna ca a trecut dincolo cu pacatele facute pana la acel moment. Trebuie sa il ajutati pe el si va va ajuta Dumnezeu si pe dumneavoastra. Rugati.va Lui, cautati.L mereu si va da sens vietii dumneavoastra. Doamne ajuta!