Iconoclamul postmodern
 

Mi-am permis sa deschid acest subiect pentru ca am intrat in polemica la o emisiune TV la care am fost invitata, cu poetul "libercugetator" Florin Iaru, pe tema interzicerii icoanelor in scoli.
Un lucru trebuie sa fie clar pentru toata lumea: Venerarea cultului icoanelor nu inseamna idolatrie!
Contestarea cultului icoanelor este iconoclasm iar incercarea de a interzice icoanele in scoli, in prezent, eu il consider o forma de iconoclasm postmodern!
Miscarea iconoclasta a aparut pentru prima data in Bizant ca reactie la arta crestina si a tinut aproximativ trei secole. (488 d. Cr. Hierapolis – 787 d. Cr. Al doilea Sinod de la Niceea) Arta crestina este expresia talcuita cu ajutorul mijloacelor artistice a ordinii creationale a lumii. Iconoclasmul contine in el o tentativa de a contesta puterea artei de a exprima estetic, Revelatia.
In viziunea filosofilor mistici crestini (vezi Evdokimov, Lossky) a fost o miscare pagana. Resurectii iconoclaste au avut loc si in secolul XVIII al “luminilor” odata cu Revolutia Franceza, apoi in secolul XX: iconoclasmul bolsevic si in prezent se incearca o resuscitare a miscarii iconoclaste prin incercarea de interzicere a icoanelor in scoli, ca efect al procesului social de deconstructie a Europei Crestine de catre paganismul occidental.
Conform filosofiei mistice crestine, atat respectarea textelor sacre, cat si respectarea imaginilor sacre, prin intermediul viziunii plastice ca modalitate de situare in mijlocul Tainelor Sfinte, decurg din aceeasi sursa: respectarea Logosului, a Cuvantului lui Dumnezeu!
Fortele iconoclaste pagane scot omul credincios din armonia manifestarilor diferite ale Revelatiei si il arunca in conflictul acestor manifestari si astfel, desconsidera ceea ce a spun Mantuitorul “Eu am venit sa implinesc Legea nu sa o stric!”
Din acest punct de vedere, iconoclasmul devine o incercare de deconstructie a organizarii evanghelice a lumii si o forma de nihilism anthropologic fiindca contesta omului, ca si creatie divina, facultatea vederii spirituale

Mă bucur că aţi mărturisit credinţa în acea emisiune Tv. Este minunat că există atât de mulţi intelectuali credincioşi, promotori ai valorilor creştine.
Se găseşte cumva pe internet înregistrarea emisiunii la care aţi participat?
În privinţa iconoclaştilor postmoderni la care aţi făcut referire... cred că atitudinea lor ar putea fi desemnată şi prin termenul "christofobie". Iconoclaştii din Bizanţ combăteau cultul icoanelor din teama de idolatrie, iar iconoclaştii de astăzi solicită interzicerea icoanelor în şcoli tocmai pentru că acestea sunt percepute drept simboluri religioase creştine. Ei nu se mai tem de idolatrie, ci neagă existenţa Divinităţii şi, ca o consecinţă firească a adeziunii la ateism, manifestă o atitudine ostilă şi faţă de exercitarea libertăţii religioase prin afişarea simbolurilor creştine în instituţiile publice.
Vă mulţumim pentru iniţiativa de a deschide acest topic deosebit de interesant din punct de vedere istoric şi, de asemenea, cât se poate de actual.

Cu deosebită preţuire,
Laura Stifter

Înainte de a apăra icoana de liber-cugetători gălăgioşi ca Iaru şi alţi avocaţi ai libertăţilor cvasiiluzorii contemporane, n-ar strica să ne punem de acord între noi ortodocşii asupra a ceea ce este icoană şi ceea ce nu este icoană din punct de vedere teologic şi canonic. Fiindcă, dacă selectăm puţin în argumentele partidei neoiconosclaste româneşti, găsim unele, puţine ce-i drept în raport cu restul, observaţii de bun simţ, cum ar fi deplângerea abundenţei de imagerie kitsch-oasă montată pe pereţii sălilor de clasă. Multe din acelea nu sunt icoane, chiar dacă pretind că reprezintă pe Mântuitorul, Maica Domnului, sfinţi sau pericope praznicale. Şi atunci, degeaba ne văităm că ne prigonesc liber-cugetătorii în timp ce batjocorirea icoanei este deja un fapt consimţit în chiar ograda Bisericii.

De ce venerarea icoanelor nu este idolatrie? Pentru că icoana este un dispozitiv teologic ce impune privirii o asceză strictă asupra vizibilului duhovnicesc. Strictă, dar nu rigidă, fiindcă Domnul iubeşte creativitatea omului ascultător de Biserică şi cât mai liber de pretenţiile propriului ego, pe de-o parte, dar şi de interferenţele imaginarului demonic, pe de altă parte.
Prin urmare, nu numai că icoana nu poate fi suspectată de idolatrie, dar prin chiar esenţa şi profunzimea ei este cea mai antiidolatră formă de expresie artistică, încadrată perfect în străduinţa Bisericii, de la Cinzecime încoace, de a dezidolatriza cosmosul şi sufletul omului, pentru face posibilă relaţia liberă, în Duh şi Adevăr, a Creatorului cu creaţia prin mijlocirea umanului îndumnezeit prin har.

Coborând înapoi pe pământul rătăcirilor noastre, putem să facem apologia savantă a icoanei la televizor sau în altă parte, este cu siguranţă bineplăcută Domnului această slujire, dar să nu ne mai tot ascundem fariseic modul mizerabil cum tratăm icoana la noi acasă sub preşul aparent strălucitor al ortodoxiei de principiu. Punem fi ipocriţi faţă de alţii, de noi înşine chiar, dar nu şi faţă de Hristos.

Deocamdata nu am gasit emisiunea pe net, dar poate ca o vor posta mai tarziu

Slava tie Doamne ca mi-ai potolit, cu mesajul acestui frate, furia pacatoasa starnita de primul mesaj ...!

Este firesc ca atunci cand nu crezi in Hristos sa-I negi imaginea. Si la fel de normal e ca atunci cand crezi cu adevarat in El, ii aperi imaginea oriunde.

Ganditi-va ce s-ar intampla daca ni s-ar cere sa avem fiecare in casa chipul unei persoane pe care nu o cunoastem? Am respinge acest lucru. Ne-am spune ca daca avem loc pentru asa ceva atunci sa punem persoanele dragi noua.

PS Numai atunci cand Hristos este iubit, I se accepta si icoana, pana la acceptare, nu exista decat lupta impotriva icoanei.

Cand vezi in media inversunarea unora impotriva icoanelor din scoli, te gandesti ca cine stie ce “grozavie” s-a pus pe perete, ceva nemaivazut si nemaintalnit pana acum in spatiul romanesc, ceva strain, complet nefiresc si nespecific noua. Iconoclasmul unora, legitimat gaunos pe principiul non-discriminarii, e mai degraba un moft. Prezenta ei imagistica nu poate deranja (eventual te irita daca e kitch), insa absenta ei poate deranja. Stau sa ma gandesc, imaginea lui Cuza sau Stefan cel Mare din scoli, nu e si ea vazuta drept discriminare fata de minoritatile nationale ce nu se simt reprezentate? :)

Ma surprind cei care sunt atat, dar atat de inversunati impotriva icoanelor din scoli, (care sunt chiar discrete, nu agreseaza vizual) pentru ca ar putea (cica) influenta copiii, (n-am inteles in ce sens influenta), dar nu le pasa absolut deloc ca pana la scoala copiii aceia vad la tarabe toate tabloidele ce promoveaza sexualitatea,vulgaritatea, incultura. Nu le pasa absolut deloc, acelea-s ok, nu-s discriminatorii pentru nimeni, o adevarata sursa de educatie pentru copil. N-am auzit de nicio campanie a lui Florin Iara in acest sens, sa ceara macar o tipla inchisa la culoare pentru unele periodice si interzicerea expunerii lor la vedere, daca tot afirma ca-l preocupa protectia copilului, pe el il deranjeaza doar expunerea icoanei. Cu alte cuvinte, iconoclasmul sau e un capriciu.

Aşa întârzii Tu! Aşa Tu vii…


Se clătina în Rhodos o statuie.
Alături, pe o creangă, o gutuie
Îşi legăna rar şoldurile mari.
Că nu-şi găsise locul... Felinar
În vântu-albastru-al serii.
Iar şi iar ...
(Adeseori, în Rhodos, pun gutui
Cultivatorii, grecii, de statui...)

Întocmai, eu Te clatin cu privirea
Când Vântul Tău îmi răscoleşte firea
Cu vineţiul norilor târzii.
(Aşa întârzii Tu, aşa Tu vii!...)

Mai vino, puf de toamnă-nsângerată
Cădelniţînd prin iarna mea uitată!
Iar clătinare, Doamne, de-Ţi găsesc
Mă ţine drept doar Tu! Că-s lut ceresc.




.

iconoclasmul din Biserica Creştină urmărea scoaterea cultului icoanelor în afara Bisericii.
a compara atitudinile unora, gen Iaru, cu iconoclasmul, mi se pare exagerată.
se cere scoaterea icoanelor din spaţiile publice, mai ales din şcoli.
icoana trebuie să rămână în locurile destinate ei: în biserica şi în casa credinciosului.
ce este peste, poate fi considerat un abuz.
este un abuz al poziţiei majoritarului, care crede ca are dreptul, uneori obligaţia, de a subjuga voinţa minoritarului.
acesta este un abuz.
impanzirea sălilor de clasă cu icoane, este un abuz.
scoala trebuie să rămână laică.

Acest punct de vedere mi se pare tare anapoda, cand trambitam pe toate drumurile ca am fi o societate democrata. Nu mai stiu cine spunea ca democratia ar fi dictatura majoritatii. Deci, daca traim in democratie adevarata, iar majoritatea doreste icoane in scoli, atunci ar trebui sa acceptam asta, indiferent daca ne convine sau nu.