Discernămîntul lipsit de ajutorul de Sus
 

Nu cred că inteligența e suficientă pentru a deosebi corect binele de rău. Fără harul Duhului Sfînt ”Care vă va învăța pe voi toate”, acest lucru e cu neputință. În mod deosebit în ultimele decenii.

Fac abstracție de decizia și puterea de a ne împotrivi răului (mai exact celui rău), pun în discuție doar capacitatea de a identifica răul din noi și din jurul nostru.

[quote=Florin-Ionut;525904]Nu cred că inteligența e suficientă pentru a deosebi corect binele de rău. Fără harul Duhului Sfînt ”Care vă va învăța pe voi toate”, acest lucru e cu neputință. În mod deosebit în ultimele decenii.

Fac abstracție de decizia și puterea de a ne împotrivi răului (mai exact celui rău), pun în discuție doar capacitatea de a identifica răul din noi și din jurul nostru.[/QUOTE

Discernamantul sau dreapta socoteala este o trasatura duhovniceasca a omului. Este de la Dumnezeu. Nu-i totuna cu inteligenta. Amandoua sunt insusiri omenesti, bineinteles dar nu "se tin de mana". Sunt multi oameni inteligenti dar neduhovnicesti. Acestia poseda un pseudodiscernamant si din aceasta pricina traiesc intr-o confuzie totala. Din pacate in lumea de acum predomina acest tip de oameni si vedem cu totii cum raul este ridicat la rang de bine, uratul s-a proclamat frumos, nonvaloarea da devinit valoare.
Discernamantul lipsit de ajutorul de Sus este un mare nimic.
Raul din noi cu greu ni-l putem identifica. Dar daca avem urechi de auzit, sa ascultam la ce au de zis cei de langa noi. caci s-ar putea ca ei sa vada mai clar raul din noi.

Haide să ne limităm doar la creștinii ortodocși practicanți. Cum pot ei să fie siguri că filtrează ceea ce nu e bine, depistînd întotdeauna ceea ce trebuie să evite pentru a păstra calea dreaptă, în starea de bine? Și aici vorbesc la modul general, nu numai la problemele duhovnicești, ci la orice fapt de viață.

"Cum pot ei să fie siguri că filtrează ceea ce nu e bine, depistînd întotdeauna ceea ce trebuie să evite pentru a păstra calea dreaptă, în starea de bine?"

Nu pot.
Tocmai de aceea creştinii recunosc că nu e nimeni fără de păcat şi se spovedesc. Şi se bucură cu cutremur.
Nu e nimeni infailibil sub soare, nimeni nu posedă discernământ categoric, tot timpul. Tot omul păcătuieşte, mai rar sau mai des, deşi eu cred că în fiecare clipă.
Ca urmare, ceea ce putem şi trebuie să intensificăm este mai degrabă căinţa şi pocăinţa, iar nu atletismul infaibilităţii (reflex al fariseului).
Discernământul unui om nu vine de la el, ci prin el de la Duhul, când vine.
Dacă nu cumva greşesc...:)

Frumos ai spus.

Cezar, asa este, discernamantul duhovnicesc vine de la Dumnezeu si nimeni nu il poseda permanent. Cu totii putem gresi si suntem supusi greselii.
Uneori insa ne ajuta si facultatea pe care o numim inteligenta. Eu as numi-o mai degraba bun-simt. Traim intr-o perioada in care bunul-simt e o valoare din ce in ce mai dispretuita, atat in sens moral cat si in sens de discernamant individual.
O judecata sanatoasa, un bun-simt elementar par ca sunt din ce in ce mai straine omului de azi. Nebunia se instaleaza pretutindeni. Chiar si interiorul bisericii (nu ma feresc sa o spun), se pot constata atitudini nefiresti, exagerate, care tradeaza lipsa acelui bun-simt si echilibru de care vorbeam, atat printre preoti, calugari cat si printre credinciosii de rand care frecventeaza biserica. Tata are o vorba: E mare lucru sa mai fii om normal la cap in ziua de azi.

Si ca o completare la mesajul anterior: intre un credincios fanatic si agresiv care crede ca il are pe Dumnezeu in buzunar si un ateu onest si cu bun-simt , eu unul prefer ateul.

De acord, si eu vad pericolul sa ne transformam in mici farisei, ce inchid Cerul altora, oprindu-ne la litera si rastignind Duhul! In mandria noastra, vom repeta doar istoria, crezandu-ne poporul ales! Sper, totusi, sa gresesc.

On topic: cred ca semnul discernamantului e atunci cand iti vezi raul din tine si binele din altii. Invers, seamana a fariseu.
Bucurii!

Bogdan nu s-a referit la asta, doar tu. Bineinteles ca Bogdan nu s-a gandit sa ii faca pe sfinti si ortodocsi farisei si agresivi doar pentru ca nu adopta conceptiile ecumeniste.
Cred ca s-a referit la zelotism.

Incercam sa gasim solutii la problemele cu care ne confruntam si uneori, pentru moment, ni se pare ca am gasit solutia optima. Dar pentru ca voia noastra nu coincide cu voia lui Dumnezeu, putem observa mai apoi ca decizia respectiva ne-a adus si ispite. Modul in care ne raportam la ispite de asemenea ne pune la incercare rabdarea si discernamantul...

E suficient sa fim robiti de mandrie si perspectiva asupra noastra, asupra celor din jur si asupra ispitelor se rastoarna... Ce frumos ne vorbeste despre toate astea Sfantul Siluan Athonitul! Minunata este pedagogia divina, minunat e Duhul Sfant Care ne poate conduce pe calea cea ingusta pentru a ne smeri. Iisus ne asteapta pe Cruce, bland si smerit, sa ne rastignim si noi patimile si poftele si mai ales egoismul si mandria.

Mandria este boala ultimelor decenii. In aceste conditii, Duhul Sfant se retrage si ne lasa sa vedem cat de grozavi suntem! Mandria ne impiedica sa ne raportam corect atat la aproapele nostru cat si la Dumnezeu, adica sa-I implinim poruncile evanghelice. Daca pe Lucifer, pentru mandrie, l-a izgonit din ceruri, cu noi ce se va intampla daca nu alungam mandria din noi?