Divortul
 

Stiu ca nu e ceva crestinesc, dar totusi se intampla. Din vina noastra, sau prin interventia celui rau, sau din voia lui Dumnezeu, cateodata nu avem ce face, inevitabilul ne pune in fata faptului implinit. Intrebarea e: cum mergem mai departe, sfaturi practice si concrete in caz de divort, despartire, ruperea logodnei, etc. De exemplu: unde e mai bine sa te duci, daca nu ramai tu in casa ta (in care ai locuit cu sotul/sotia, partenerul, etc)? La parintii tai, in casa parinteasca, sau sa-ti inchiriezi in alta parte, singur/a? Daca inchiriezi, unde e mai bine, aproape de casa parinteasca, aproape de serviciu sau aproape de fosta locuinta? Sau intr-un loc indepartat si total diferit, ca sa uiti totul si sa ai impresia ca incepi o viata noua? M-ar interesa semnificatia psihologica a fiecarei variante, si implicatiile acestora. Pe mine de exemplu ma ingrozeste intoarcerea in casa parinteasca, si nu stiu de ce (nu din cauza persoanelor, evident. Poate mi-e teama ca voi fiinefericita si cand ma voi plange alor mei de asta vor zice ca afost alegerea mea, ca nu am avut destula rabdare, ca eu am hotarat sa ma despart, ca m-am pripit, ca puteam sa mai rabd si n-am facut-o, etc). Nici celelalte alternative nu ma incanta prea mult, desi suna tentant cand te gandesti "o viata noua, o casa noua"...un lucru e cert:la o etapa anterioara din viata nu te poti intoarce (sau nu e bine) , esti nevoit sa treci la una noua, indiferent ca vrei sau nu vrei. Intrebarea e insa : mai exista asa ceva, o noua sansa, o noua viata? Mie mi-e greu sa cred; mai tentata sunt sa cred ca dupa un asa esec nu poate urma decat o moarte lenta si dureroasa a sufletului mai intai, si a trupului la vremea randuita (dar pe care o putem grabi prin diverse metode bine cunoscute de autodistrugere).
Mai ales ca in cazul meu particular, nu stiu de ce am impresia ca despartirea va veni la pachet cu pierderea definitiva a increderii in Dumnezeu, si de aici nu mai poate decurge nici un lucru bun (desi cunosc multi atei care sustin ca sunt fericiti asa cum sunt, ba chiar mult mai bine ca inainte sau ca restul lumii, dar nu e cazul meu, desigur; eu daca n-am reusit cu Dumnezeu alaturi, n-am nici o sansa sa reusesc fara El).

PS: in urma cu ceva vreme, cand se arata perspectiva despartirii, imi doream sa imi gasesc o locuinta prin apropiere ca sa pot merge la aceeasi biserica, comunitate, duhovnic, etc, mi se parea absolut vital, era singurul "lucru" care imi ramanea. Insa realizand ca ar putea fii imposibil de pastrat, am facut un 'exercitiu" incercand pentru o vreme sa evit acel loc, si am reusit, oarecum, sa ma indepartez. Acum nu stiu daca ar mai fii bine sa raman in acest cartier sau nici macar sa mai vin din cand in cand, poate ar fii mai bine, daca o sa simt nevoia sa mai merg la biserica, sa merg in cu totul alta parte. Sau poate ar fiimai bine sa nu mai merg deloc, cine stie, poate totusi viata imi mai ofera o sansa sa-mi gasesc alt barbat care nu va fii deloc de acord cu biserica, dar mi-ar putea oferi alte lucruri bune (desi e putin probabil). Pana la urma in viata nu ti se ofera decat "sansa" sa faci un compromis sau altul; se pare ca eu nu l-am facut pe ala care ar fi trebuit; drept pt care as fii indreptatita sa spun acum sa-si pastreze "sansele" pentru cine le-o vrea, si sa nu ma mai impinga nimeni de la spate sa mai fac vreun anume compromis care e mai "promitator".

Nu am ce sfaturi să dau, dar vă rog să încetaţi a vă mai gândi la metode de autodistrugere şi pierderea încrederii în Dumnezeu (şi definitivă). Gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile oamenilor, iar pe de altă parte se ştie din experienţa sfinţilor că există o dialectică a credinţei şi a harului, adică primiri ale credinţei, dar şi căderi, precum şi, în anumite condiţii care depind de noi, posibile regăsiri şi mai puternice ale încrederii în Dumnezeu.

crezi in Dumnezeu
 

Draga Fallen,

Stiu ce inseamna un divort,insa stiu din perioada cand eram ateu.Nu credeam in Dumnezeu.Ce a urmat dupa divort,este fara cuvinte.Fara credinta,poti cadea foarte usor.Profesional insa m-am ridicat,dar atat.
Acum,daca mi s-ar intampla acest lucru,acum cand cred in Dumnezeu,as urma alt drum.
De ceva timp,m-am obisnuit,ca atunci cand sunt nehotarata,cand am sufletul nelinistit si nu stiu ce decizie sa iau,seara,singura in camera,vorbesc cu Dumnezeu ca si cum as vorbi cu parintii mei.Nu citesc rugaciunile din cartea de rugaciuni,vorbesc liber cu El,si-l rog sa ma ajute si sa-mi arate calea.Vrei sa-ti spun de cate ori mi-a raspuns pana acum?...De patru ori,pentru ca de patru ori m-am rugat asa.A doua zi..sau..maxim o saptamana...primeam raspuns.Prima oara,cand a functionat,am ramas....."ca la dentist".Eu am fost ateu, ori socul a fost puternic.

Daca s-a intamplat,nu te mai gandi la ce-a fost,daca l-as putut evita,daca as mai fi putut rabda....daca puteai rabda,rabdai,daca il puteai evita,il evitai,din pacate se pare ca asta a fost drumul.Un drum en vogue in zilele noastre si mai ales in orasele mari.

Eu cred ca ar trebui sa te rupi de acel loc si sa incepi o viata noua.Sa ai un loc doasr al tau,ori daca crezi ca parintii te-ar putea ajuta,fiind langa tine,stai o perioada cu ei.Pe mine,parintii m-au ajutat mult in acea perioada,insa nu am stat impreuna.Daca vrei sa schimbi duhovnicul ,vorbeste cu el despre asta si vezi ce sfat iti ofera.

Nu te speria.Cum am mai spus,acest fenomen face parte din lumea moderna si trebuie luat ca atare.

Crezi in Dumnezeu,vorbeste cu El,fii o perioada doar tu cu El si sigur vei gasi drumul pe viitor.

Cu totii ne "autodistrugem"sistematic, in fiecare zi, fara ca macar sa ne dam seama, de cele mai multe ori pentru a asigura existenta si bunastarea unei noi generatii de oameni (adica pentru familia si copiii nostri); cati dintre noi nu ne-am da viata si chiar sufletul pentru ei??? Cati nu facem sacrificii, unele chiar gresite, pentru binele lor? Muncim peste puterile noastre, ne sacrificam sanatatea, nu mergem la biserica pentru a face altceva (noi- treaba, copiii- lectii, etc), nu avem incredere in Dumnezeu si consideram ca doar noi suntem responsabili pentru viitorul copiilor, ca femei stam alaturi de barbati teroristi doar ca sa aibe copiii tata, si multe altele; ii lasam chiar sa faca pacate, numai sa nu-i pierdem; am fii gata sa le luam pe toate asupra noastra, numai sa ajunga ei bine. Majoritatea poate uitam ca cu totii suntem sau ar trebui sa fim copiii lui Dumnezeu, si poate unii credem ca noi putem sa ne oferim prin fortele proprii mai mult decat poate, vrea si face El, si ca e cel putin naiv sa stai si sa astepti la mila Lui si sa te multumesti cu ce iti ofera El.

Nu cred ca m-ar ajuta prea mult parintii, cred ca mai rau m-ar deprima. Nu as vrea neaparat sa schimb duhovnicul, inca tin la el, dar nu stiu daca mi-ar face bine sa mai "calc" vreodata prin acele locuri. Perspectiva unei vieti noi ar putea fii mai buna, dar pe de o parte ma cam sperie (ma uit chiar acum la un anunt de inchiriere, casa arata chiar nesperat de bine in poze , insa mi-e ingrozitor de frica sa pun mana pe telefon sa sun), si ma cam si deprima "perspectiva" cheltuirii a mai bine de jumatate din salariu pe chirie si cheltuieli casnice. Insa acelasi lucru se intampla si inainte de aceasta relatie, cand stateam la ai mei, aproape toate veniturile mi se duceau pe cheltuielile casei, imi opream pentru mine doar strictul necesar, ca atare m-am "maritat" la 28 de ani fara nimic, doar cu un credit de achitat, lucru care mi s-a reprosat toti acesti ani de "casnicie". In primul an de relatie am reusit sa economisesc o suma de bani, dar azi noapte nu stiu daca a fost vis sau aievea, am realizat ca acesti bani ar putea fii patati "cu sange", pentru ca acesti bani nu ar mai fii existat acum daca am fii avut un copil. Chiar ar trebui neaparat sa vorbesc cu un duhovnic sa vad ce se poate face cu acesti bani, daca mai pot fii cumva "spalati" sau trebuie neaparat donati bisericii sau investiti cel mult intr-un loc de veci (nu mai tin minte, stiu ca cu cei 30 de arginti s-a cumparat "tarina olarului", dar nu mai stiu in ce scop, parca tot ca "cimitir social").

Necazurile trebuie vazute ca o pedagogie divina. M-am dus in urma cu multi ani cu o problema la un calugar batran. In loc sa ma mangaie pe crestet, mi-a spus ca sunt plina de mandrie si de aceea vad lucrurile asa. Acum, cand mandria face ravagii, vezi daca nu cumva te-ai contaminat si tu.

Unde sa te duci? Lasi capul in jos si te duci unde esti in siguranta din toate punctele de vedere. Parintii tot parinti raman, chiar daca te mai dojenesc. Stai cuminte in banca ta, si roaga-te sa se faca voia lui Dumnezeu si atat. In timp, Dumnezeu iti va arata care este voia Sa pentru tine, iar tu o vei intelege. Deznadejdea e de la cel rau.

Gandurile pe care le ai in legatura cu Dumnezeu nu sunt ale tale, ci ale vrajmasului care vrea cu aceasta ocazie sa-ti piarda si sufletul. Opune rezistenta! Nu numai fericirea lumeasca e importanta. Exista si un alt tip de fericire si poate ca Dumnezeu tocmai te ia de mana sa ti-o arate. Iarta tot, roaga-te si lupta cu gandurile rele si o vei simti. Doamne ajuta.

stii..
 

Se simte din mesaje zbaterea ta sufleteasca....

Trebuie sa te linistesti .

Si sa vorbesti cu un duhovnic,in starea actuala poti lua decizii pripite.

Gandeste-te daca ai alte solutii,in afara celor enumerate,chirie,parinti..daca sunt altele...daca nu,va trebuie sa alegi.

Important este sa-ti linistesti sufletul.

Din pacate nu pot vorbi cu duhovnicul in perioada asta, pentru ca e "perioada interzisa". Alte alternative nu am, decat chirie sau parinti, dar in plus mi-e si foarte rusine sa ma intorc la ai mei cu coada intre picioare. Ce-o sa spuna neamurile? Si asa babele din familie de cand aveam 25 de ani si nu eram casatorita sau invreo relatie oficiala, voiau sa-mi bage pe gat pe cate unul de 33 sau 37 de ani, singur, "mai ciudatel, mai retras, n-a avut nici o femeie pana acum, e mai timid, tre' sa faci tu primul pas, dar asa e baiat bun, de casa, de fusta mamei, etc" ( si nu am vrut sa fac atunci un astfel de "compromis", am zis ca mi bine imi iau barbatul pe care il vreau eu si imi place mie...si l-am gasit, mi-a placut, doar ca n-am putut sa ma ridic la nivelul pretentiilor lui si sa fiu o sotie buna). Acum ca am 35 de ani ce or sa imi mai ofere, vreun mos de 70 ??? (probabil nici acela nu va fi multumit de cum imi fac datoria conjugala, adica mancare, curatenie, etc, iar cu cat e omul mai batran cu atat e mai pragmatic, mai tipicar, mai greu de scos din ale lui, cu idei fixe, si mult mai putin impresionabil de eventualele "farmece" feminine; sau chiar daca l-ar impresiona putin la inceput i-ar trece repede; plus ca barbatii care raman singuri sau divorteaza, de obicei au fost raniti grav in tinerete si nu mai pot iubi din nou pe altcineva, si nici nu mai vor si o recunosc, ti-o spun de la inceput, sa nu te astepti ).

Ruşinea e copilul de suflet al mândriei. Ştii asta sper, nu?

va dura..
 

Procesul de inteleptire dureaza..dureaza daca crezi in Dumnezeu..daca nu crezi nu te vei intelepti niciodata.Inteleptire insemnand,a indura aceasta situatie,fara a te gandi ce spune unul si altul,inteleptire insemnand cand sub indrumarea lui Dumnezeu iei decizii, fara a fi influentat de unul sau de altul.

"Aţi auzit că s-a zis: "Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău".
Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,
Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?
Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru?
Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este. "

Citeste Noul Testament,te va ajuta enorm.Vei intelege de ce ni se intampla,ce se intampla.

In biblie este un verset care mie mi-a placut tare:

"Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei "

Eu iti recomand cartea Divortul: cum il prevenim, cum il depasim
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...ul-138024.html

Am cumparat aceasta carte pentru o prietena ce se afla intr-o situatie grea: urma sa divorteze. Ea insa mi-a spus ca nu vrea sa citeasca carti pe aceasta tema, ca le considera pura teorie. Din curiozitate am inceput sa o citesc si mi s-a parut extrem de interesanta. Chiar daca vorbeste despre divort o gasesc potrivita si pentru cei ce vor sa se casatoreasca.

Cred ca problema pe care o ai este atat de importanta incat se impune o discutie urgenta, fie si la intrarea in biserica sau unde va considera duhovnicul ca este cazul. Eu cunosc preoti care spovedesc femei in aceasta situatie daca este ceva urgent, nu te lovi de acest aspect si indrazneste sa il cauti pe parinte si sa ii ceri sfatul.