Limbaj mai vechi (in cartile de cult) inseamna limbaj mai bogat in nuante?
 

Am tot intilnit, indeosebi pe internet, dar si in viata reala, pareri numeroase in se nsul ca vechiul limbaj (mai vechi de secolul XIX, sa zicem) al multor carti bisericesti, inclusiv al Sf. Scripturi, era mai bogat in nunate duhovnicesti, si deci usura drumul credinciosului spre interiorizarea invataturii ortodoxe, si chiar convertitilor/catehumenilor le era mai usor/de folos. Ce parere aveti?
Eu am citeva editii de Psaltire, unele tiparite, altele pdf/epub, si sincer, intr-adevar imi plac mai mult editiile mai vechi. Si cind spun asta, nu ma refer la vreun placut lumesc, gen "oau, e veche, e mai scumpa" sau ceva de genul.

Și eu cred la fel. În ultima instanță înțelesurile dumnezeiești nu atârnă de limbaj și harul le poate transmite prin cele mai rudimentare propoziții însă limba veche, omenește vorbind, e un vehicul mult mai bun pentru sensurile duhovnicești. Ea a fost creată de oameni nu secularizați (precum cei de azi) și acest lucru zic eu că se simte din plin.

.. este probabil adevarat.
In acelasi timp, limba liturgica trebuie sa ramana pe intelesul oamenilor. Caci degeaba cultivam nuante (fie ele cat de profunde) daca ele au ajuns de neinteles pentru majoritatea, sau suna arhaic.
Daca vom judeca astfel si in continuare, vom ajunge sa folosim o limba complect de neinteles in afara de specialisti, ca slavona.
Cred ca ar trebui multa finete poetica si lingvistica la traduceri si adaptari. Sa se pastreze cuvintele si expresiile care mai fac inca parte din tezaurul literar al limbii pe care copiii o invata la scoala, si sa se inlocuiasca cele devenite de neinteles.

Înainte se zicea "Slavă Ție, Doamne" - dar acum mai nou se spune "Mărire Ție, Doamne". Nu prea sună bine, dar e acceptat. Îmi plăcea mai mult formularea anterioară.

Slavă e mai mult decât Mărire...”Mărire Ție, Doamne” e o erezie importată de la catolici.

Dar să lăsăm ca de slava cea dumnezeiască de către Sfântul Grigorie Palama „să povestească”, în tâlcuirea din limba greacă a Părintelui Dumitru Stăniloae:
„Este o lumină ce se arată Sfinţilor, alta decât cunoştinţa din toate cele create; cu atât mai sfântă, cu cât este slava firii lui Dumnezeu şi e văzută numai de cei ajunşi în chipul lui Dumnezeu; şi că este departe de a fi o nălucire sau ceva apropiat luminilor sensibile, sau o plăsmuire simbolică după chipul lor; că este departe, întrucât este ipostas şi frumuseţea veacului viitor şi singura lumină adevărată, veşnică, neschimbăcioasă, neînserată, nestricătoare, lumină prin care ne facem şi noi lumină şi fii ai luminii desăvârşite”.
.....
Mărirea (Mărire Ţie, Doamne sau Mare eşti, Doamne, şi mari sunt minunile Tale) este curata noastră mărturisire universală că am descoperit, recunoaştem şi vestim întregii creaţii suveranitatea lui Dumnezeu, măreţia şi iubirea Lui.

Mărirea lui Dumnezeu presupune micşorarea măritorului, deci smerirea lui, pentru care, la vremea potrivită, Dumnezeu îl va mări la rându-I, ca în Evanghelia cu cel ce se aşază ultimul la masă şi, pentru smerenia lui, e chemat în faţă (cf. Luca 14, 10-11). Măritorul mărit măreşte cu şi mai multă dăruire de sine, iar Dumnezeu nu rămâne niciodată dator…

Mai multe detalii în articolul: http://actualitateaortodoxa.com/arti...Tie-Doamne.php

mesaj sters.

Multumesc, Ovidiu. :53: am sa citesc cand am mai mult timp.

E o limba/un limbaj cu parfum de mantuire!