Jertfa
 

Pentru că mă preocupă ideea jertfei în sens creştin şi pentru a nu mai încărca alte topice deschise în alte scopuri, şi pentru că nu am mai găsit un topic similar, vă invit aici la a ne împărtăşi înţelegerea, aşteptările, experienţa şi alte aspecte legate de jertfă.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=402

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=404

Link-urile de mai sus sunt la nişte mesaje de început pe această temă.

M-ar interesa şi exemple ... de genul celor adunate de părintele Steinhardt în Sfinţi şi oameni iubiţi

http://nicolaesteinhardt.wordpress.c...oameni-iubiti/

Aici nu e vorba numai de jertfă, ci şi de alte exemple de atitudine, trăire a creştinismului.

În legătură cu discuţiile anterioare, în care se pomenea şi de jertfa de a renunţa la (ataşamentul de) un anumit confort material, aş vrea să înţeleg mai bine acest lucru.

Nu cred că e obligatoriu ca existenţa unui confort să presupună, mereu, ataşamentul de acesta. Deşi e foarte probabil, într-adevăr. Asta Domnul ştie cel mai bine.

De exemplu, dacă ar fi vorba de o problemă de sănătate a unui membru al familiei, aş considera normal să mă mut ... cu chirie, să zicem, pentru a avea bani de o operaţie...

Am o prietenă care vrând-nevrând a renunţat la un anumit confort, că are patru copii şi normal că e greu să-i creşti... Mi se pare clar că a ales bine, dar Dumnezeu a pus-o (pe ea şi pe soţul ei), într-o situaţie concretă...

Eu nu prea văd în jur, în zilele noastre, ocazii de jertfe din astea, mari. (De altfel am şi postat citatul din Steinhardt în care suntem invitaţi la a face jertfe mici, zilnice, de genul politeţe, bunăvoinţă etc. - care cer şi ele un anumit efort şi o anumită stare, dacă ne gândim că putem fi obosiţi, stresaţi, solicitaţi la datorie etc.).

Adică azi nu mai suntem duşi în închisoare sau nu ni se confiscă averea pentru mărturisirea credinţei...

Dacă ar fi, aşa de bună voie, să aleg sărăcia, păi m-aş gândi serios la călugărie, măcar să fac un lucru ca lumea...

Referitor la carieră, care a fost şi ea adusă în discuţie - dacă ar fi de exemplu un chirurg foarte bun, care evident a studiat şi a muncit enorm pentru a fi astfel, pe lângă darul primit de la Dumnezeu... ar trebui el să se ducă medic la un dispensar... pentru a alege sărăcia şi a se feri de păcatul mândriei, inerent, cred unii, pentru un om care are o carieră?

Intrarea in monahism este un lucru foarte serios.Trebuie sa fii hotarata si
serioasa in aceasta privinta si sa nu fie doar un gand de moment.
Nu, neaparat.Nu oricine poate sa devina chirurg.Din pozitia de chirurg
poate salva foarte multe vieti.Ori daca se face medic de dispensar, atunci
oamenii pe care el i-ar fi putut salva, nu-i mai poate salva.Si va fi intrebat
la judecata de ce a refuzat sa salveze vieti(si o sa i se enumere pe cine ar
fi putut salva, dar nu i-a salvat).De ce a refuzat sa-i salveze, pe cei pe care
Dumnezeu i-a trimis la el ?

De acord. Nu se pune problema în această perioadă ca eu să mă călugăresc.


Păi da. Dar dacă e un profesor universitar, sau de liceu, dar i s-ar cere, în spiritul jertfei, să fie doar învățător, la o școală primară, eventual cât mai modestă, pentru a dovedi că e modest, nu e legat de carieră, de poziție, de confort...

Inevitabil mi-am adus aminte de aceasta:
http://www.gandul.info/reportaj/vorb...useni-11721125

I-ar cere Dumnezeu explicit acest lucru ?

Foarte frumos exemplul. Tot respectul.
Aș fi curioasă să îi cunosc motivația din spate. Cred că există o satisfacție să le oferi lumină unor copii care par uitați de soartă...
Sunt mai liniștită că a rămas în Cluj, făcând naveta, și nu s-a mutat de tot la țară :-)

Asta nu știu. Dar există oameni care pun această problemă...

Am citit mai bine, am aflat și motivația... de a face ceva mai bun în viață decât bani pentru firmă... E ok.

Copiii nu erau chiar uitați de soartă, ci au calculatoare acasă și cont pe facebook... Asta mă cam miră... dar așa scrie...

Eu banuiesc, ca principala motivatia a fost scarba si dezgustul fata de
relatiile inter-umane din cadrul multinationalei unde era.