![]() |
Nu a fost niciodata facut atat de mult rau, si cu atata convingere si bucurie decat din motive religioase.
De la inceputurile istoriei religia a fost cel mai evocat factor de discordie dintre diferitele culturi si civilizatii ale planetei; intre locuitorii unei tari; intre membrii unei comune sau ai unei familii. Incepand cu renumitele cruciade, amintind sacrificiile umane din diverse credinte primitive, continuand cu razboaiele dintre catolici si protestanti, razboiul ortodox impotriva catolicilor si evreilor din polonia, a pogromurilor rusesti, exterminarea evreilor, masacrul armenilor ortodocsi de catre turci, jihadurile islamice, arderile pe rug, executiile si incarcerarile din motive religioase am ajuns astazi sa vorbim despre terorism pe baza religioasa sau sa ne cutremuram la fiecare atentat musulmano-evreu in Orientul Mijlociu sau musulmano-hinduso-sikh in India. Nu exista mare mare religie pe acest pamant care sa nu fii indemnat intr-un fel sau altul uciderea adeptilor altor confesiuni sau religii. De ce oare avem suficienta religie pentru a ne uri, insa nu avem suficienta religie pentru a ne iubi unul pe celalalt? |
Nu exista mare mare religie pe acest pamant care sa nu fii indemnat intr-un fel sau altul uciderea adeptilor altor confesiuni sau religii.
Ba da, exista, si tu te afli pe forumul ei in momentul de fata:D ...si deci toata introducerea ta ingrozitoare:),din pacate, pica. De ce oare avem suficienta religie pentru a ne uri, insa nu avem suficienta religie pentru a ne iubi unul pe celalalt? Simplu, pentru ca ura este din categoria default, in shimb pentru iubire trebuie sa depui efort,tot din PACATE, nu se capata automat odata cu virsta.:cool: |
La ceea ce bine zice Cozia aici, mai adaug ceva: nu a fost nevoie de religie pentru a exista discordie si ura, astea au fost dintodeauna si vor fi, numai ca cei cu astfel de sentimente le-au ascuns sub diferite masti, una fiind cea religioasa.
Si inca ceva, orice putere se poate folosi spre bine sau spre rau. Zicea A. Einstein ca electricitatea care ne-a facut viata atit de placuta se poate folosi si la scaunul electric. Cu cat o putere e mai mare, si efectele sint mai mari, ori ca e folosita spre bine, ori spre rau. Iar religia da cea mai mare putere. |
Cu cat o putere e mai mare, si efectele sint mai mari, ori ca e folosita spre bine, ori spre rau. Iar religia da cea mai mare putere", (macarie)
-crestinismul contine in el o putere; cea generatoare de viata. -omul poate corupe ce i se incredinteaza, ceea ce este alta problema. |
Citat:
|
Citat:
Viata vesnica vom avea cu totii dupa moarte, unii in rai iar altii in iad, in chinuri vesnice. Crestinismul ne da insa sansa sa ducem aceasta viata de dupa moarte in rai iar Ortodoxia as spune ca ne si asigura aceasta. Sa va ajute Dumnezeu sa cunoasteti vesnicia raiului. |
Citat:
si padurea asta are uscaciuni. |
Citat:
In plus eu nu fac un apel la ura si discordie ci fac un apel la liniste si copnvetuire pasnica cu toti ceilalti. Daca nu te superi, as vrea sa recitesti postul meu initial pentru ca am impresia ca ai inceput sa faci interpretari neavenite. Eu am pus o intrebare legitima. Daca nu ma credeti pot sa vin si cu argumente insa nu as dori sa dezgrop mortii istoriei si sa incep sa exemplific aceste orori. insa daca trebuie o voi face. eu doar vreau sa subliniez ca lumea este in razboi din motive religioase. muslmanii ucid crestini, crestinii au ucis musulmani, musulmanii ucid evrei, evrei ucid musulmani,crestinii ucid evrei... si asa mai departe. de ce religie trebuie sa fie aducatoare de razboi sau moarte? asta este intrebareamea. |
Citat:
|
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Asta e ideea pe care o sustin aici. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 20:09:51. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.