CULTUL SARPELUI sau Ofismul
 

Ofitii erau o secta gnostica , care venerau sarpele. Doctrina lor se numea Ofism . Aproape la toate sectele adoratoare ale sarpelui din Antichitate , acesta simboliza o putere salvatoare ,tamaduitoare. Acesti gnostici puneau in evidenta istoria lui Moise si a sarpelui de arama . Desigur ca exemplul cu Moise si atarnarea acelui sarpe pe o prajina in pustie era o porunca temporara , pentru cei care erau muscati de serpi veninosi atunci ,si nu ceva perpetuu ,ca si cum evreii de atunci incolo trebuiau sa venereze acel sarpe pana la aparitia crestinismului. Se face comparatie cu Hristos rastignit si inaltat ,ca toti , sa privim la el ,adica sa avem credinta in jertfa lui Hristos si in inviere. Asa cum cei din pustie , muscati de serpi , se vindecau daca priveau la acel sarpe atarnat , tot asa ,crestinii fiind ,,muscati,, de ,,duhul lumii,, care cuprinde azi practici si ispite de tot felul ,trebuie sa priveasca tinta la Hristos. Asta e invatatura care reiese din exemplul cu sarpele de arama si israelitii din pustie. Si nu a purta sau a adora serpi ,ca simboluri, etc. Stim bine azi acei preudo-crestini ,care iau in mana serpi veninosi, si unii mai sant si muscati, urmand cuvintele din Marcu,,Veti lua in mana serpi si nu va vor face nimic. Hristos a spus ca ,,Iubirea adevarata,, va fii semnul de identificare al crestinilor ,si nu joaca cu serpi . Dupa un timp indelungat pe vremea lui Dvid se spune in Scriptura ca ,,unii,, israeliti si-au facut un sarpe de arama ,inchinandu-se la el si numindu-l ,, Nehustan,, Sigur ca a fost distrus ,si facut bucatele , la porunca lui Dumnezeu. Deci nu trebuia sa se faca asa ceva , chiar daca ei credeau ca ceea ce fac e bine. Cei care adorau sarpele , ofitii credeau ca Dumnezeul iudeilor tinea pe oameni departe de cunostiinta ( gnoza) , iar adevarata cunostiinta a aduso sarpele de aceea il venerau. Intr-o lucrare actuala se spune despre ,,sarpe,, ca simbol : Sarpele a ajuns sculptat pe portile institutiilor medicale si spitalelor , imprimat pe sigilii si documente . Renumitul ,caduceu,, simbolul vindecarii . Din vechiul Babilon , centrul religiei pagane , simbolul un toiag incolacit cu doi serpi a fost dus in Grecia antica iar apoi in toata Europa . Geto-dacii au impartasit din cele mai vechi timpuri gnosticismul ofit . In cartea preotului cercetator istoric Dumitru Balasa ,, Dacii de-a lungul mileniilor,, se spune : Exista foarte multe reminiscente gnostice in crestinismul nostru cosmic . Se pastreaza si azi urme clare de ofism in Biserica Ortodoxa Romana .Jeturile , cel arhieresc ,si cel al puterii de stat ,sant impodobite cu draconi si alte fiinte similare. Multe Biserici de lemn sant inconjurate cu acel brau in torsada care reprezinta doi serpi incolaciti . Carja arhiereasca are sus brate ce se termina cu doi serpi incolaciti. Mai este si credinta populara in ,,sarpele casei,, . Etnologul Artur Gorovei atesta existenta pe teritoriul Romaniei a unor credinte arhaice referitoare la imaginea mitica a unui stramos primordial , a unui mare invatator , sau initiator al oamenilor , infatisat sub chipul unei fiinte cu atribute de sarpe. Ce bine se aseamana acest lucru cu ideea gnosticilor din secolul intai , de a considera ca de fapt ,,sarpele,, e cel care le-a dat adevarata cunostiinta oamenilor si nu Dumnezeu. Si atunci ,daca crestinismul era o cale asa usoara ,deoarece trebuiau doar sa se iubeasca cu adevarat toti oamenii indiferent de nationalitate, de ce s-au pastrat la un anumit moment de catre unii ,,reminiscente,, precrestine pagane in crestinism?

Babilonienii nu credeau intr-un sarpe ci intr-un personaj numit Tiamat sau ,,Dragonul Haosului".Nu era un ,,el"ci o ,,ea",nu era deloc un simbol al cunoasterii ci al haosului primordial al apelor,inainte de aparitia zeilor.Tiamat se revolta contra zeilor si contra ordinii lumii si ii ataca.Insasi stapanul lumii subpamantenea,Ea,fuge din calea ei,mai putin Merodak(sau Mar-uduk in traducere ,,Stralucirea zilei")fiul sau.Acesta o infrunta pe Tiamat si o invinge,punand astfel capat haosului primordial si devenind zeitatea principala a credintei babiloniene,primind inclusiv numele de,,Izvorul"pt a simboliza triumful izvorului vietii asupra haosului.Tiamat este taiata in doua,o parte din corpul ei se transforma in apele ce vin din ceruri si o parte in apele ce ies din pamant.Mitul exista inca de pe vremea akadienilor,fiind un simbol al luptei dintre haosul inceputurilor si ordinea lumii,Dragonul babilonian fiind fix opusul cunoasterii,el/ea fiind un simbol al fortei intunecate a anarhiei si puterii brutale ce se opune unei ordini umane ce ar favoriza cunoasterea.

Sarpele la care,probabil,va referiti dvs nu era o zeitate sau simbol al cunoasterii,ci era simbolul unei zeitati secundare(posibil nume Ninghisida sau asa ceva)care proteja medicina.Ca si vechii greci(vedeti legenda lui Asclepios) babilonieni vedeau in schimbarea pielii sarpelui un etern semn al vietii care renaste mereu,nu neaparat al cunoasterii(la greci s-ar putea vorbi de o cunoastere in domeniul medicinii, nu la modul general).Pentru egipteni insa simboliza intelepciunea divina iar cand coada era prinsa in gura sarpelui simboliza si fertilitatea.

O piesă drăguță:

https://www.youtube.com/watch?v=rfM8YSOsnaE

Interesant , ca nu au raspuns multi, la acest subiect , spunan-d ca nu e adevarat ceea ce am scris. E bine atunci.

Deci, ideea este ca exista motivul sarpelui(si dragoni si alte reptile in istoria universala), si cum a aratat domnul pelerin, a fost simbol pentru mai multe teme, de la renastere la haos.
Ok.
Asa cum ar spune Freud, uneori un trabuc e doar un trabuc.

Pai da exista , in crestinatate , dar nu trebuia sa existe asta e,,,,,problema. Daca vechii evrei nu au purtat nici un simbol cruciform in inchinarea lor , sau vreun sarpe ca simbol al vietii sau cine stie ce altceva , cum aveau popoarele pagane in jurul lor ,atunci cu sigurata nici primii crestini , nu au avut asa ceva. Crestinismul s-a nascut in sanul iudaismului. Este exact cum am spune de exemplu , ca noi astazi serbam Craciunul , dar de fapt , Apostolii , si nici cei de dupa ei , nu au celebrat , deloc nasterea Mantuitorului. Si spunem cu tarie , ca urmam exemplul lor an de an.

Aici sunt de acord cu tine,cel putin in primele doua secole de crestinism nu exista dovezi despre sarbatorirea acestui eveniment, cred ca abia spre sfarsitul secolului III si inceputul sec IV se pot identifica urme concrete. Pe vremea lui Clement din Alexandria, de exemplu, existau inca diverse opinii cu privire la data la care s-a nascut Mantuitorul, nu exista un acord,cu atat mai putin o sarbatoare.Exista indicii care ar proveni din perioada persecutiilor lui Diocletian si Maximian, cand ar fi fost arsi anumiti crestini stransi intr-o biserica din Nicomidia, pentru a sarbatori acest eveniment.