Rugaciuni ale noastre sau ale lor?
 

Mie imi plac rugaciunile si cartile de rugaciuni deoarece exprima stari sufletesti vii pe care le putem avea si noi. Dar care e diferenta dintre a te ruga cu o rugaciune deja scrisa sau creata de cineva cum ar fi cele din carti, sau rugaciune libera in care spui cele ce ai pe inima fara a citi de undeva sau a folosi alte rugaciuni?

Cu exceptia Rugaciunii Domnesti si a Psaltirii, roaga-te dupa inima ta, cu cuvintele tale.

Rugaciunile compuse de altii sunt ca niste margaritare pe care le descoperim atunci cand le citim si reflectam la sensul lor.

Sunt trairi care initial nu sunt ale noastre.

Prin cugetare si staruinta in rugaciune noi insine incepem sa ne aprindem de focul acestor trairi.

Le achizitionam, le facem proprietatea noastra launtrica.
-----

Rugaciunile altora sunt ca niste seminte aruncate in inima noastra.

Exprimarea lor vocala si mentala este ca si prinderea radacinilor.

Exprimarea acestor trairi spirituale cu alte cuvinte, cu cuvintele noastre, este ca si cresterea arborelui - Din acelasi trunchi (duh) se ramifica o coroana bogata de exprimari personalizate, functie de experienta noastra, pregatirea noastra intelectuala, context familial, cultural, social.

---

Cuvantul Lui Dumnezeu nu este doar spre a fi citit mecanic, ci pentru a fi exprimat intr-un mod personal cu vorba si fapta.

Efortul de a exprima ne uneste oarecum cu duhul intelesului pe care-l exprimam.

Un singur aspect spiritual poate fi exprimat intr-o infinitudine de moduri, constructii conceptuale, simboluri - atunci cand se cunoaste clar semnificatia profunda a acestuia.

Variatia exprimarii este ca o miscare de circulara care priveste permanent spre centru.

O exprimare variata ne scutura de fixatii si ne adanceste intelegerea, uneste inima mai strans cu duhul rugaciunii.

O întrebare bună, foarte bună îmi pare. Deocamdată pot să spun doar că rugăciunile consacrate în Biserică sunt lucrări ale Duhului Sfânt în vasele Lui alese, în sufletul sfinţilor (nu sunt creaţii individuale ale unui om). Sunt rodul întâlnirii tainice dintre duhul omului smerit şi Duhul lui Hristos, în care Se exprimă Duhul. Aşa cum omul cântă la un instrument pentru a se exprima, aşa şi Duhul Sfânt cântă la ...om, făurind rugăciunea. Şi făurind totodată şi pe omul respectiv, sfinţindu-l, desăvârşindu-l.
Îmi pare cumva nepotrivit să le numim "create de cineva", ca şi cum ar fi o găselniţă a vreunuia, vreo sclipire individualistă a minţii nu ştiu cui, a vreunui superdotat... Nu sunt fapte omeneşti ci contopiri divino-umane, precum sunt şi operele Sfinţilor Părinţi, precum şi textul scris al Evangheliilor. Sunt roade ale Harului în vasele alese pentru lucrarea înveşnicirii oamenilor. Sunt fapte relaţionale din Legământul lui Dumnezeu cu oamenii.
Sunt expresii ale devenirii oamenilor întru Fiinţă. Sunt opere ale comuniunii dinlăuntrul Bisericii.

Cine voieşte, se alătură şi el comuniunii; cine nu, se poate ţine la distanţă, prin varii rugăciuni individuale. Cam solipsiste, după gustul meu. Măcar de la un punct încolo...

Superba postarea ta , Florine , o adevarata "sinteza" a trairii in si prin rugaciune !
Multumim frate !

Nu eu dobândesc rugăciunea, cât rugăciunea mă dobândeşte pe mine, mă face bun al ei. Dar asta doar dacă mă las desfăcut şi reaşezat, dacă mă las modelat precum lutul în mâna olarului.
Biserica nu e un loc de unde iau cele sfinte pentru a le poseda, în rând cu alte posesiuni.
Biserica, dimpotrivă, e un loc unde mă lepăd de tendinţa posesivităţii, las toate ale mele şi mă ofer - dar jertfelnic pe care aşa îl şi rostim când zicem "toată viaţa noastră lui Hristos să o dăm". Această viaţă toată se dă în primul rând în rugăciune.