Diferenta intre teologie rationalista si ortodoxia
 

Buna tuturor. Citesc momentan din cartea "Apologetica Ortodoxa" si desi este grea pentru mine o citesc cu placere. In carte se "condamna" scolastica rationalista care se dezvolta mai mult si mai mult in Apus si ca rationalismul nu e bine placut credintei, sau cam asa ceva. Dar atunci, care este contrarul ortodox al acestui principiu? Daca Apusul este rationalist, noi ce suntem?

Crestinismul este, sa nu uitam, religia Ratiunii, religia Logosului. Cuvantul lui Dumnezeu, adica Fiul, prin care s-au facut toate, este Logosul, care in greaca veche inseamna si Ratiunea suprema, izvorul si cauza oricarei ratiuni finite.
Deci lumea, creatia, provine din Logos, adica din Ratiunea suprema, ceea ce inseamna ca ratiunea este criteriul si obiectivul ei.
Sa nu dispretuim deci ratiunea, insa ratiunea umana este limitata, deci nu trebuie absolutizata.

As mai completa si faptul ca, crestinismul este singura religie teologica. Fiindca este singura religie care a elaborat o teologie "rationala", pornind de la concepte preluate din filosofia greaca. Concepte de baza cu ajutorul carora au fost formulate dogmele credintei crestine, precum acelea de natura, esenta, substanta, ipostas, fiinta, lucrare, vointa, au fost concepte preluate din filosofia greaca si transfigurate creator de parintii bisericii.

In teorie, la noi se pune accentul pe rugaciune, pe contemplare si pe revelatie. Adica nu te apuci tu cu mintea ta cazuta sa intelegi lucrurile ci te rogi, iti cureti inima, si Dumnezeu iti va descoperi intelesurile cele mai adanci.

Personal cred ca functioneaza. De asta cei care au inventat rationalismul sunt toti eretici ( chiar biserica lor declarandu-i eretici ). Sau altii ca Origen au cazut in erezie. Iar sfinti precum Sf. Grigore Palama ne-au lasat bijuterii.

Daca Dumnezeu nu ar exista, lumea ar fi lipsita de ratiune, ar fi absurda si fara sens.
Numai prezenta si iubirea lui Dumnezeu confera lumii ratiune si o umplu de lumina si de sens. Asadar, cel care neaga ratiunea si rationalitatea lumii il neaga pe Insusi Dumnezeu, care este Sursa si Izvorul acestei ratiuni. Nu poti fi crestin daca crezi ca lumea provine din irational, din haos. Crestinismul afirma clar si fara dubiu ca la temelia si fundamentul lumii se afla Spiritul creator al lui Dumnezeu, Logosul, Ratiunea in care isi au intemeierea si suportul toate ratiunile finite si create.
"Toate prin El s-au facut, si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut."

E vorba despre altceva. Nu degeaba se vorbeste despre dumnezeul filozofilor. Pentru teologie ai nevoie de un pic mai mult, ai nevoie de deschiderea inimii. Cum scrie la Psalmul 50.

Si eu cred ca adevarata ratiune provine numai de la Dumnezeu, de la Iubirea Lui. In lipsa lui Dumnezeu, totul se intuneca, totul se transforma in haos. Numai in comuniune cu El se dezvaluie sensurile creatiei.

Eu as vedea mai degraba inceputul dezastrului in Renastere.
Marele pacat al Renasterii apusene a fost acela ca a considerat valoarea omului ca fiind inerenta lui insusi, a considerat ca ratiunea autonoma, lipsita de har, armonia si frumusetea sa sunt valori in sine, in afara lui Dumnezeu. Renasterea a preluat sintagma lui Protagoras : Omul este masura tuturor lucrurilor. Aici este izvorul ereziei si al indepartarii de Dumnezeu.
Valoarea omului si rationalitatea lumii vin de la iubirea lui Dumnezeu, iar fara El si fara iubirea lui, totul se scufunda in non-sens.

Problema epocii noastre nu este ca am suferi de prea mult rationalism, ci de prea putin. Absurdul ne inunda de peste tot. Nu rationalismul medieval, ci obscurantismul modern ne impiedica sa crestem in Cristos. Traim intr-o epoca ciudata, in care arhitectura este inlocuita de Feng Shui, Evanghelia Zilei de Horoscopul Zilei, logica scolastica de psihologie abisala, filosofia sistematica de o fenomenologie alunecatoare.

Iar iubirea lui Dumnezeu cea statornică şi nebiruită,
e înlocuită de vane convingeri intelectualist-speculative.
Iar dacă mă rog din convingere, iar nu din dragoste,
cum să-mi răspundă Domnul?
Că El nu este convingere dobândită,
ci Iubire nestăvilită.