| Mihnea Dragomir |
04.10.2015 09:23:03 |
Pendulul istoriei
Se desfasoara firul istoriei intr-un singur sens, sau istoria este un drum care are dealuri si are vai ? Iata intrebarea la care multi filosofi (sa-l amintim doar pe Lucian Blaga) s-au straduit sa raspunda, uneori in tomuri de carti.
Aparent -si aceasta este impresia pe care cei mai muti dintre noi suntem inclinati sa o avem, bazandu-ne pe observatii directe anterioare- lumea, cel putin lumea crestina, merge de la conservatorism spre liberalism. Sau de la dreapta la stanga, daca preferati. Nu ma refer aici la lucruri de ordin economic, ci la Weltanschauung, la optiuni fundamentale.
Si, totusi, rasfoind doar istoria ultimelor 5 secole, vedem ca nu a fost chiar asa. Rebeliunea fata de epoca anterioara nu a avut mereu acelasi sens, ci, mai degraba, ar trebui sa adoptam modelul pendulului, care trece mereu dincolo si dincoace de un punct de echilibru. Dupa Renastere a urmat Clasicismul (corespunzator, in istoria Bisericii: dupa Reforma a urmat Contrareforma). Dupa Revolutia Franceza si exportarea ei de catre Napoleon a urmat Restauratia. Dupa revolutiile nationalist-farmazone din '48 a urmat lunga perioada victoriana, cu un conservatorism greu de imaginat cu 100 de ani mai inainte. Cand pendulul parea ca a ajuns, din nou, la echilibru in timpul Epocii Frumoase (La Belle Epoque), iata ca Prima Aiureala Mondiala bulverzeaza, din nou, lucrurile. O atmosfera liberala, chiar libertina, caracterizeaza, in mare, perioada Republicii de la Weimar. Excesele ei permit venirea la putere a unor forte revansarde, care ajung la excese inca mai mari: nazismul, comunismul, fascismul, militarismul japonez.
Dupa ce Europa si lumea si-a lins ranile produse de A Doua Aiureala Mondiala, urmata de perioada grea a refacerii (corespunzand cu stalinismul din istoria tarii noastre), iata o noua perioada liberala, al carei moment nodal este "Revolutia Culturala" din 1968. In prelungurea acestei perioade ne aflam acum, existand deja nu putine indicii ca pendulul si-a inceput miscarea inversa.
Lucrurile pareau clare pana de curand. A fi tanar rebel, insemna sa fii hippie. Sa ai par lung, sa fii pacifist, sa asculti muzica tare. Sa fii rebel insemna sa militezi contra razboiului din Vietnam, sa mergi anual la Woodstock. Sa fii pro-natura, "naturism" insemnand, pe alocuri, "nudism". "Fenomenul 2 Mai" apare, nu intamplator, in a doua jumatate a anilor 60, "anii deschiderii", tonul fiind dat de al IX-lea Congres. Va amintiti ? "Make love, not war". Sau, caricatural: "If you wanna be a hippie, put a flower in your pipi". Mai insemna sa nu spui "nu" drogurilor (denumite "iarba" in aceeasi logica naturista).
Intre momentul in care o miscare este initiata,apoi se cristalizeaza devenind "underground" si momentul in care castiga, devenind "mainstream" exista mereu un decalaj. Miscarea '68, miscarea "tinerilor rebeli" devine mainstream in anii 80. In Romania, Poetul Curtii scrie "Te salut, generatie-n adidasi, te salut, generatie in blugi". Intrarea in mainstream, sau, daca preferati, enculturarea, in anii 80, a rebeliunii '68 marcheaza sfarsitul lui "Les Trente Glorieuses". In aceasta paradigma ne aflam acum.
Dar, vorbeam de germenii unei noi schimbari, de sens contrar rebeliunii '68, germeni care imi sunt tot mai evidenti. Am discutat acest lucru cu copiii mei, care se misca in mediul adolescentin. Si ei observasera cateva lucuri. Ei mi-au spus, de exemplu, ca, in raport cu perioada cand le-am luat eu telefon mobil prima data, adica acum vreo 5 ani, acum SMS-urile se scriu cu mult mai multa grija pentru ortografie. Acum 5 ani era de bon ton sa scrii "k" in loc de "ca" etc. "Tata, avem tot mai multi colegi care scriu chiar si cu diacritice", lucru care, recunosc, presupune un mod mult mai laborios de a tasta. Cand, acum vreo zece ani, mi-am facut o pagina web profesionala, webdesenatoarea mea a fost nemultumita cand i-am cerut sa-mi puna diacritice. Paream cazut de pe luna. "De fapt, nu stiu cum se face. Sunteti primul client care imi cere asta" mi-a marturisit. Am aflat impreuna cum se face. Acum, ma uit la alte pagini create recent de ea: marea majoritate sunt cu diacritice.
Coexista doua curente in pustime, din spusele copiilor mei. Inca este majoritar curentul de tip '68. Dar, tot mai mult se contureaza un curent care merge in directie opusa.
La biserica la care merg cel mai des, in care se practica Liturghia Tridentina, distributia pe varste a credinciosilor nu este de loc gaussiana, asa cum m-as fi asteptat. Sunt doua varfuri: unul dat de cei foarte varstnici, care probabil vin la acest fel de Liturghie fiindca le aminteste de aceea a copilariei lor. Al doilea varf este dat de cei care nu au mai mult de 30 de ani. Si care vin, deja, cu cate 3, 4 sau 5 copii. Lipseste generatia de mijloc. Adica exact generatia formata intre '68 si anii 80.
Am fost socat sa constat cunostinte de latina, uneori avansate, la acesti tineri. Ei se imbraca mai clasic decat parintii lor. Poate nu neaparat dintr-un clasicism post-festum, ci din dorinta tinerilor dintotdeauna de a fi rebeli fata de mainstream. A fi rebel, pentru acei tineri, inseamna a invata latina. A asculta muzica gregoriana la casti. A face genuflexie (si nu a da, tovaraseste, din cap) cand trec prin fata Preasfantului Sacrament.
De mirare ? Deloc: a fi un tanar rebel, astazi, inseamna a crede in Dumnezeu.
|
