Care-i scopul pentru care am fost creați și ni s-a dat o viata de catre Dumnezeu?
 

Care-i scopul pentru care am fost creați și ni s-a dat o viata aici de catre Dumnezeu?

E o intrebare buna, si eu m-am gandit de multe ori. Raspunsul clasic este ca am fi fost creati sa-l slavim pe Dumnezeu. Mie mi se pare ca slava pe care o dam Domnului este doar pentru noi caci ne ajuta sa crestem in iubire de Dumnezeu, sa ne smerim, si sa ne ducem cu mintea catre ceruri. Mai mult mi-a placut ce le-a zis Sf. Pavel atenienilor.

Faptele Sfintilor Apostoli 17, 26-27
Adica am fost facuti sa ne ridicam catre Dumnezeu, avem din firea umana aceasta tragere de a creste si a ne dezvolta. Daca o folosim prost, ne preamarim singuri ca Lucifer si tot ca el cadem si ne sfarsim. Daca o folosim bine, folosim ravna pentru a ne ridica mai aproape de Dumnezeu prin stradanie, cruce, si iubire curata.

Adica ne-a facut sa fim in comuniune cu El si sa ne depasim firea pamanteasca inspre indumnezeire. Adam si Eva au cazut, dar Hristos ne-a oferit mantuirea universala si obiectiva, dandu-ne tuturor sansa sa-L acceptam pe Dumnezeu in inimile noastre prin Sfintele Taine si randuirea bisericeasca.

Deci raspunsul meu pentru tine e acelasi ca in fiecare topic: du-te la o biserica ortodoxa, traieste dupa randuiala, asculta de duhovnic, impartaseste-te si spovedeste-te. Dumnezeu ne-a oferit tot ce ne trebuie sa ne mantuim si Biserica Ortodoxa a pastrat toata credinta intreaga si nepatata.

Intreaga creatie are aceasta directie transcendentala, imposibil de evitat.

14.Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată.
15. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc.(1Cor3,14-15)

Intreaga creatie adica si necuvantatoarele? Animalele n-au nicio directie transcedentala, sunt doar organisme instinctuale care traiesc sub pecetea instinctului de supravietuire. Si omul poate sa faca asta cand isi pierde aspiratia cereasca si se pierde in patimi trupesti, devenind asemenea animalelor, dar asta nu trebuie confundata cu o aspiratie care transcede cele pamantesti data prin crearea dupa chipul lui Dumnezeu.

Da, si necuvantatoarele, care vor deveni cuvantatoare, care la general/inceput, tot sub instinct de supravietuire vor trai.
Nu animalele au directie transcendentala, ci creatia, in ere cosmice.

Aspiratia de care vorbesti este a Duhului Sfant, in niciun caz a oamenilor, deoarece aceasta apiratie duce la suferinta si la rastignire, fara de care nu exista mantuire, proces instituit in prima zi de creatie.

Eu vorbesc despre ortodoxie; tu despre ce vorbesti? De interpretarea ta personala a realitatii?

Scopul este sa fim duhovnicesti in adevarul Adevarat, sa fim noi prin Harul si Puterea lui Dumnezeu odihna si pacea Domnului Dumnezeu iubirea, credinta credincioasa si speranta, caci iubirea nu cauta ale sale si duce lupta cea buna ca sa nu cada, sa nu cada niciodata in neascultare prin pacate si faradelegi, ipocrisme si greseli fatale. Pentru scopul asta cu implinire fericita nu trebuie sa se faca omul pe sine insusi ci sa se lase in mana Sfintei Treimi, ca sa fie facut de Dumnezeu si primit in Imparatia Sa, imparatia cereasca si pamanteasca a Domnului Iisus-Hristos Cuvantul Caruia i s-a dat toata puterea lui Dumnezeu, de facere, de carmuire, de inviere, de vindecare, de reparare si de innoire a toate.

Deci lasa-te cu totul in mainile Sale, inima, minte, suflet, trup si tot ce iti apartine. Daca nu stii ce inseamna asta atunci vezi vietile dreptilor, sfintilor, proorocilor si credinciosilor smeriti din toate timpurile si de azi care si-au luat Crucea si au urmat Domnului Iisus-Hristos si vezi cum au ascultat si au crezut si cum cred ei in Cuvantul Lui si urmandu-i pe ei aplica azi asemenea in viata ta caci este scris "Mila voiesc si nu jertfe"... nu jertfe de pacat pentru a spala si ierta de pacat, jertfe desarte care sunt o gretosenie si o uraciune inaintea Domnului.

Pe scurt, ne-a facut sa biruim pacatul-moartea prin rabdare in adevar fara tradare in ascultare, si apoi sa-l biruim mereu pe pacat cu toata ispita lui cu tot veghind cu trezvie ca sa nu cadem in recidiva caci dragostea ca sa fie ea si sa ramana dragoste si virtute si fericire vesnica nu se grozaveste in greseli si calcari ci se sfieste si cauta sa nu cada niciodata si asa poate ea face asta, prin ascultare si smerenie, rabdand pana la sfarsit toate rautatile ipocrite care vin mereu uneltind ca s-o incerce si s-o corupa si s-o compromita aruncand-o in murdarie si sclavie pacatoasa vesnica rupand-o de iubirea lui Dumnezeu ca s-o faca slujnica la mamona, o carpa imputzita, rupta, tererfelita, imbibata in pacura, vrednica de gheena si de focul gheenei, caci focul se cuvine neascultarii prin pacate si faradelegi iar ea cazand in cadere, in nerabdare, in judecata, se dovedeste ca nu a fost dragoste adevarata ci doar o desertaciune, o ipocrizenie, un chip ascuns al rautatii, o inselare, o desfranare, o patima bolnava, o camelehoatza ce ar vrea sa se dea mare peste ale altora ca libertatea impostoare!

Eu i-as spune revelatie.

Revelatie ca revelatie, dar vezi sa nu fi venit din alta parte.