Renașterea Carolingiană.
 

Doamne ajută tuturor!
Am deschis acest topic, deoarece sunt pasionat de acea perioadă deosebită din istoria Bisericii. Era ultimul mare avânt spiritual și organizatoric în Europa de Vest, înainte de Marea Schismă.
Atunci au avut loc niște discuții foarte interesante în Vestul Europei privind Sfânta Prefacere și Prezența Domnului ca Trup și Sânge. Tot atunci au avut loc semnificative reforme în Biserica din Apus. Cel ce a avut ideea de principiu a fost împăratul, dar sufletul acestor lucrări a fost reprezentat de înalți ierarhi, clerici și monahi.
Vă voi prezenta câteva date și repere și câteva păreri, începând din această seară sau de mâine, și apoi vă invit să discutăm împreună pe marginea lor.
Va mulțumesc.
Doamne ajută tuturor!

Nu cumva s-au pus bazele filioque în timpul lui Carol cel Mare, care a fost dinamită pentru unitatea Bisericii ?

Nu. De fapt, prima menționare publică cunoscută a Crezului cu adausul ""filioque" este la un Sinod ținut la 589 la Toledo. Iar problema cu adăugarea filioque în Crez nu a contribuit decisiv la evenimentele care au constituit Marea Schismă.

Unul dintre cele mai importante aspecte care unesc christologia, soteriologia și ecleziologia este cel al modalității Sfintei Prezențe a Domnului nostru în cele două specii ale Euharistiei. Acest subiect a fost atins și dezbătut prima dată pe larg în Imperiu și anume în perioada pe care o discutăm.
https://www.saintdominicsmedia.com/c...real-presence/

Lucrurile erau destul de delicate și complexe. Dacă Imperiul ar fi păstrat o legătură culturală (și politică) strânsă cu Imperiul Roman de Răsărit (și implicit cu teologia de expresie greacă, siriacă și coptă) nu ar fi existat întrebări de acest fel, care să semene îndoială și dezbatere în ce privește Prezența Reală. Spun asta pentru că aici, în Răsărit, au fost născute, propagate (uneori și impuse, dar cărora permanent li s-au rezistat), cele mai multe și importante erezii. Însă natura acestor erezii nu a fost, in cea mai mare parte, liturgică. Sfânta Tradiție a fost dintotdeauna clară: vorbim dintotdeauna de Prezența Reală a Domnului Iisus Hristos în ambele specii: pâinea și vinul consacrate.

Un alt aspect a fost reprezentat de primele semne ale unei mentalități proto-reformate, consemnate istoric cel mai evident la teologul Gottschalk din Orbais. Mă refer la teoria sa (de fapt, erezie) privind așa-numita dublă predestinare.
În Răsărit, se răspunsese demult la aceste provocări și erezii. In Apus, lucrurile se mișcau mult mai lent din motive culturale și politice, drept care răspunsurile corecte la acele îndoieli, teologumene și erezii care asaltau mințile unor clerici și monahi de seamă, a fost dat abia la Lateran IV și mai la Trent și după Trento, în perioada Contrareformei.
Erezia aceasta a fost condamnată la Quierzy, dar condamnarea nu a avut, peste secole, efectul scontat la nivelul întregii creștinătăți apusene. Dovadă "reactivarea" ei de către proto-protestanți și protestanți, în primul rând Jan Hus, Ieremia din Praga și, firește, Jean Calvin.