Harul spovedaniei
 

După ultima spovedanie am simțit cum mi au dispărut brusc gândurile intrusive care ma măcinau de câteva zile si o stare generala de bine. Aceste gânduri nu au nici o legătură cu ce am spus la spovedanie.
Este oare harul lui Dumnezeu care generează asta datorita spovedaniei sau a trecut stresul de la sine si mi se pare?

Pai si faptul ca ti-a trecut stresul este oare putin?
Pentru foarte multi stresul este fatal.
Felicitari!

Dacă am scăpa așa de ușor de gândurile "intrusive" probabil nu se mai redactau, de la începuturile creștinismului și până astăzi, scrieri ascetice cum ar fi „În luptă cu gândurile” de Evagrie Ponticul (sec. IV), „Războiul nevăzut” de Nicodim Aghioritul (sec. XVIII) sau „Cuviosul Siluan Athonitul” de Sofronie Saharov (sec XX - secțiunea „Începutul vieții duhovnicești. Lupta cu patimile și gândurile).
Prin actul mărturisirii asistat tainic de harul lui Dumnezeu ai primit doar un calmant, gândurile vor reveni pentru că au intrare slobodă prin zidurile avariate ale cetății minții tale.
Ce nu înțeleg, dacă tot te-ai spovedit, de ce nu ai mărturisit și gândurile alea"intrusive" care te munceau? Poate că, pe lângă calmant, primeai cuvânt de temelie al procesului de vindecare de bolile duhovnicești care dau gândurilor "intrusive" putere să-ți tulbure viețuirea!

Eu cred ca este vorba de har linistirea ta . Caci acesta este si scopul spovedaniei ,sa dobandesti harul,care nu neaparat se traduce prin unele schimbari imediate cum a fost la tine.
Mai degraba as zice ca dupa o vreme, privind retrospectiv,iti dai seama ca daca nu te ai fi spovedit ,inca ai mai fi ratacit . Dar uneori Dumnezeu poate da si beneficii imediate in viata ta, si in lucruri care nu te asteptri, pentru a arata ca harul Sau vine print toate caile , prin asceza sau prin bucurie, prin pedeapsa sau prin dar.

Ai putea spune de ce neaparat gandul omului a ajuns sa ii fie o povara? De ce nu si-l poate stapani singur pe cel negativ? Daca asceza e singura cale catre liniste ? Si in ce constau de fapt recomandarile din cartile mentionate? Poate ai citit ceva din ele, si ar fi interesant un sumar, poate ar incuraja pe altii sa incerce sa le citeasca

Gândurile omului ajung să-i fie povară în clipa când acestea alungă pacea minții. Colegul nostru scria despre gânduri "intrusive", adică despre sugestii din afara conștiinței care se strecoară în forul interior al persoanei provocând stări sufletești indezirabile, cum ar fi: anxietate, îngrijorare cronică, depresie etc. Nu e ca și cum ți-ar trece o prostioară prin cap, îți muți gândul pe altceva și ai scăpat.
Iar asceza, în cadrul unei discipline duhovnicești temeinice, este lucrul cu tine însuți/însăți, nu se referă doar la abstinență ci are și o dimensiune pozitivă fără de care orice reținere de la diverse își pierde rațiunea de a fi. Dacă asemănăm sufletul cu o grădină lăsată în paragină din care vrem să facem un colț de rai, atunci prima dată curățăm locum de burieni și gunoaie (asceza negativă) urmând apoi să plantăm/amenajăm acolo tot ce trebuie pentru ca în final sufletul să se transforme într-o grădină a desfătărilor (asceza pozitivă).

Uite ce poate scoate din inima omului o întrebare bine pusă! E ca o adiere de aer ozonat sau mai degrabă un pahar din apa vie promisă de Hristos celor care se adapă din cuvintele și viața Lui.

Iustin, oare ai mai activat pe forum în trecut? Ești, poate, același cu iustin10?

Esti culmea, in loc sa apreciezi raspunsul apreciezi intrbarea :)
Pentru mine conta intrebarea, pentru ca si eu am aceiasi lupta cu gandurile , si acum incercam sa inteleg si sa trag foloase din raspuns.
Doar cred ca e putin invers , sau in paralel. Adica doar prin asceza mai ales cu gandurile, poate fi mai greu. Si atunci e bine sa pui ceva frumos in loc,niste ganduri pozitive sau ceva ce iti place, si care la mine se confunda cu gandul la Hristos, ca sa duci din placere lupta ,nu pentru ca asa au zis alti asceti. Si de abia ulterior ,inarmat cu constiinta de tine, poti face asceza prin dragoste.
Pe mine de exemplu au inceput sa ma paraseasca gandurile in ultimu timp,pe cale naturala, gndindu-ma ce rost are sa imi stric singur sufletul, dar aceasta cred ca a venit in urma rugaciunii,dar nu imediat,ca sa nu para o relatie de cauzalitate automat,si nici o reteta din exterior, ci prin mine.
Si de abia acum am chef sa imi killaresc gandurile, pentru ca am gustat putina liniste

PS Da am mai intrat pe forum ca Iustin10 dar nu am mai putut recupera contul ca era asociat cu un nr de telefon care nu il mai am.
Oricum, plecand de la o persoana intalnita pe acest forum am trait o experienta dureroasa, asa ca poate de aia nu am mai intrat , dar acum mi-as dori sa aduc ceva frumos in jur,caci ce sens au greselile noastre daca nu devenim mai buni. Intre timp in onlinul scris nu prea te mai asculta nimeni ,pentru ca inregistrarea video e mai usor de asimilat ,dar nu toti au prezenta agreeabila sa poata vorbi. Cred ca si cuvantul scris daca l-am face mai simplu si direct ,ar putea fi inceputul unor prietenii reale

Am apreciat și întrebarea, dar nu mai mult decât răspunsul pe care l-a chemat din inima lui Mihail. Mă bucur că ai revenit.

M-am impartasit si eu dupa o gramada de ani.Luasem oarecum decizia sa nu fac acest pas pana nu incerc sa indrept erorile facute in urma cu multi ani (un adulter) , si care si acum are consecinte asupra persoanei parasite.
Preotul mi-a zis insa ca sa nu mai tot incerc singur sa ma intorc din drumul pacatului ,caci toti suntem slabi si supusi greselii, si sa incredintez acesta lupta in mainile Domnului. Dar deoarece si eu facusem inainte unii pasii de intoarcere de la pacat , am socotit-o ca pe un mesaj divin si am decis sa ies din auto-lipsirea de Trupul lui Hristos.
Aceasta implica si o uriasa responsabilitate,pentru ca si data tecuta mi s-a parut ca a inceput alunecarea mea, tot de la o impartasire facuta cu usurinta.

Vreau sa zic ca dupa ce am facut acest pas, ceva s-a schimbat in mine. In primele 2 zile in bine, simteam un fel de orizont si un suflu nou al credintei, dincolo de pustiul care il simtisem pana atunci,dar care il ascundeam prin teorie. Iar dupa aceasta, a inceput un fel de amplificare a pustiului sufletesc de dinainte, parca calea rationala cladita cu greu atatia ani, si credinta privita rational doar ,prin reducere la absurd ca nu are cum sa nu existe, vechea credinta zic, a inceput sa se destrame. Nu mai am inspiratie pur si simplu,ideile nu imi mai vin , dar nu ma sperie acest lucru,uneori si demolarea e buna, daca iti pastrezi faptele si sufletul aproape de Domnul.