Împlinirea credinței.
 

Și dacă ați propus acest subiect al credinței, o sa va pun o întrebare pe care sunt sigur 100% ca nu știți sa răspundeți ei.
Întrebare:
Ce trebuie sa facă credinciosul creștin pentru a fi salvat sau cum va place vouă ortodocșilor sa spuneți "mântuit"? Care este fapta spirituală ce duce la mântuire(nemurire), la finalitatea sau implinirea credinței?

Și invit tot forumul sa răspundă! Și sunt sigur ca nimeni nu știe să răspundă! Garantat 100%

Parerea mea, din experienta mea personala de viata corelata cu unele "spuse"de Pustnicii Din Siria si Egipt:

Cheia spre Mantuire:

Sa nu faci pacate mari.
Sa nu faci nemernicii!( care-ti si grabesc distrugerea pamanteana)

...din nou, parerea mea.

Marcu,12, 28-34!

Nu! Mai încearcă!

Pui gresit si cu mandrie problema.
E ca si cum Hristos S-a rastignit, a asteptat 2000 de ani ca sa iti dea doar tie ocazia sa stii si sa ne dezvalui si noua. Ca si cum ar fi fost secret si ascuns
Crestiunl trebuie sa faca ce a zis Hristos,nimic mai mult.
Dar pentru ca stia ca aceste cuvinte nu vor ramane in noi, ca suntem slabi, a lasat harul Sau si Biserica,comuniunea celor neputinciosi, in care a vorbit Duhul Sfant. Nimic nu trebuie sa faca crestinul ,decat sa se increada in harul dragostei lui Hristos.
Caci faptele bune care le va face apoi ,le va face din smerenie, nu din ingamfare.

Nimic nu trebuie să facă. Mântuirea, izbăvirea, salvarea, redempțiunea sau cum vreți să-i spuneți, este lucrarea exclusivă a lui Dumnezeu iar când se referă la persoane concrete este inițiativa unilaterală a Lui. Omul este personaj secundar în povestea asta.

„Doamne, nu Te-aș fi căutat dacă Tu nu m-ai fi găsit întâi” spunea Augustin de Hipona în Confesiunile sale.

Cele mai influente ideologii religioase creștine, inclusiv cea ortodoxistă, susțin că scopul suprem al existenței omului este mântuirea sufletului. Creștinismul nonideologic, aproape invizibil statistic, susține (fără pretenții de decret metafizic) că mântuirea este de fapt începutul unui nou mod de existență al cărui efecte secundare sunt acele ajustări ale libertății omului care se confundă adesea cu efortul de a intra în conformitate cu anumite standarde impuse de moralitate, comportamente, stări de conștiință etc.

Dumnezeu ne invită să intrăm într-o relație cu El și se oferă ca liant al relațiilor noastre cu semenii. Mântuirea are de a face doar cu răspunsul la invitația Lui, fapt care nu ne conferă niciun fel de merite de actanți principali.

Cred ca mai corect ar fi: Ce sa nu faca?
Sa nu-L respinga pe Dumnezeu.

"Iar a doua este următoarea: ‘Să* iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

Asta-i cea mai grea! Efectiv trebuie sa fii sarac si sa iti traiesti viata in smerenie profunda precum Iisus in cei trei ani inainte de rastignire pentru a putea sa ai o relatie normala cu aproapele sau cu vecinii care prezinta o provocare chiar mai serioasa.

Sa nu ai nimic prin care sa atragi invidia celor din jur.

Renuntare, Rabdare, Toleranta, Acceptarea umilintelor!

Subscriu întregii postări a lui Mihail – așa cred și eu, că despre relație este vorba, nu despre ce am putea face ca să fim mântuiți.

Iar ca să răspund și eu acestei noi provocări a lui Nietzsche – chiar dacă nu cred că voi lua notă de trecere, pentru că el are probabil un alt răspuns – aș spune că esențial este să crezi; însă nu doar la nivel intelectual, ci să fii fidel acestei credințe în jertfa Fiului lui Dumnezeu. Nu doar cu mintea, ci cu viața.

Mântuirea începe pentru fiecare dintre noi cu un punct de cotitură în această viață, acel moment în care, cu putere de la Duhul Sfânt, spunem "Domn este Iisus Hristos" și alegem să-I urmăm lui, ajungând, încetul cu încetul – mai întâi mai puțin iar apoi tot mai deplin – să trăim viața Lui, așa cum El o trăiește pe a noastră.

Dacă ai putut face această mărturisire, înseamnă, potrivit Apostolului, că deja Duhul Sfânt te-a luat în primire, făcând să germineze în inima ta sămânța pusă la botez și făcându-te apt să te unești și tu, în Duh, cu Hristos-Dumnezeu.

Dintr-o astfel de relație – dumnezeiască –, dacă i te dedici cu toată ființa, nu poți ieși decât viu. Adică mântuit.

Corect, ai dreptate am alt răspuns:))) mi-a plăcut nota umoristică:)))