Venirea la existenta a fiecaruia dintre noi este rezultatul unei chemari la existenta din partea lui Dumnezeu. Omul pentru ca este liber se poate distanta de Dumnezeu, dar cu riscul mortii. Astfel, omul ajunge sa spuna ca nu are libertate de a se implini si in afara de Dumnezeu, ca este condamnat la o singura solutie. Astazi, se pierde din vedere ca depasirea conditiei este in sus, pe verticala, nu pe orizontala. Nu schimbarea conditiei mele umane cu o alta conditie umana este tinta finala, ci impartasirea de firea dumnezeiasca.

Seamana cu un citat si nu recunosc de unde..

Desavarsirea este scopul omului; indumnezeirea. Dragostea, credinta si nadejdea duc la desavarsirea omului. Insa dintre toate cea mai importanta e dragostea.

Da desigur, "Depasirea conditiei umane" si multe alte provocari de asemnea fel. Hei, trezeste-te la realitate, nu incerca sa aspiri la asa lucruri nici macar cu gandul pentru ca te duce fara sa vrei in antiteza cu ce vrei tu sa faci, adica la o mai accentuata cadere decat iti imaginai tu! Nu stiu care iti este varsta si te rog sa ma ierti daca esti mai mare ca mine, dar cred ca nici unul din noi cu mic cu mare, nu este in stare sa-si depaseasca firea umana traind in societate. Deabia sfintii care au trait in pustie daca au reusit foarte greu sa se apropie de de aceasta "superconditie", dara-mite noi, niste oameni simpli cu prejudecati si multe complexe, carora le este greu sa faca si o spovedanie, cum crezi ca am putea sa ne autointrecem firea? Eu cred ca ar fi bine daca am face noi macar si minimum din ce trebuie facut, pentru ca in credinta se incepe de jos, cu putin, nu cu mult din prima, cum fac ceilalti crestini. Si nu uita, ca din moment ce traim in societate - in termeni religiosi:"in lume" - trebuie sa ne mai si coboram la ale noastre, pentru ca nu poti cu toate grijile pe care le ai sa traiesti calugareste printre atatea ispite si rautati, mai ales avand obligatii catre familie(nevasta, copii, eventual nepoti).

Draga veilur, am incercat sa spun ca daca iti iei drept model o persoana umana, nu iesi din planul creat prin ea. Ramai cu un trup stricacios. Dimpotriva daca te unesti cu Hristos ajungi sa ai un trup de slava. A avea un astfel de trup inseamna o depasire a conditiei umane. Aceasta depasire nu trebuie inteleasa ca fiind o absorbire a firii umane in cea divina. Inseamna a uni cat mai deplin firea ta cu Hristos: "de acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine".

Tind sa cred ca implinirea noastra nu este o depasire a conditiei umane, ci doar adevarata implinire a umanului. Acum suntem cazuti sub fire, suntem ne'naturali, suntem denaturati si salbaticiti, iar in clipa in care reusim, cu ajutorul harului, sa facem faptele cele sfinte, abia atunci am ajuns la normalitate, la adevarul fapturii noastre. De acolo in sus, mai urca cine poate, insa noi macar la acea naturalete sa ajungem. Nichifor Crainic spunea, intr'un curs de mistica: "Sfintenia - implinirea umanului." Deci indumnezeirea nu este o "depasire" a starii noastre, ci abia "normalitatea" si rostul crearii noastre. Nadajduiesc sa nu fi gresit in cuvinte.

Indumnezeirea nu este "impartasire de firea dumnezeiasca". Aceasta este o mare greseala pe care o putem spune. Indumnezeirea este patrunderea deplina de catre energiile dumnezeiesti necreate, de catre har, noi insine ajungand atunci "dumnezei dupa har", iar nu "dumnezei dupa fire". A se vedea pentru aceasta lucrarile Sfantului Grigorie Palama.

Da Dorin, asa se intampla atunci cand omul ajunge sa considere stare cazuta ca fiind firescul firii - indumnezeirea ii apare ca o depasire a firii.

Firea umana oricat de mult s-ar indumnezei nu iese din granitele umanului.

Indumnezeirea poate fi vazuta si ca depasire, dar nu la nivel ontologic, ci doar de relatie.

gand la gand
 

Tocmai vroiam sa "corectez" titlul topicului: ATINGEREA conditiei umane.
Doamne ajuta!