as vrea sa va intreb ce parere aveti despre nevoia omului de a crede si
sa va zic care este ceea ce ma face sa ma indoiesc cel mai mult:prima intrebare pe care mi-am pus-o si care a condus la indoiala(sau necredinta, dar cred ca mai am un dram de credinta) :nu cumva oamenii au inventat divinitatea ca se consoleze ca vor muri, ca sufera(gandindu-se ca suferinta poate fi trimisa de la Dumnezeu pentru a ii apropia de El sau ca poate fi curmata prin interventia lui Dumnezeu), ca sa isi gaseasca un sprijin atotputernic, supranatural si ca sa bage frica in semenii lor, impiedicandu-i sa faca fapte rele?nu cumva Raiul (sau atingerea fericirii absolute la budisti de exemplu) este dorinta omului de a trai intr-o lume mai buna, fara grija, fara suferinta, ca o oglindire perfecta a fericirii pe care nu prea o putem atinge aici, pe Pamant, in aceasta viata?oare oamenii nu au inventat viata de apoi pentru ca nu pot accepta ca sunt o intamplare, o mutatie a Universului, care va ajunge hrana pentru viermi si ciclul naturii se va relua fara sa-i pese de aceste fiinte efemere, praf in vant?noi, pentru ca avem inteligenta, dorim sa gasim explicatii oricarui lucru,sa argumentam orice fenomen, iar ceea ce nu putem argumenta punem in carca divinitatii(de ex fulgerele care pana de curand erau arma lui Dumnezeu)...apoi mai este dualitatea asta bine-rau...de ce trebuie sa existe diavol?nu cumva diavolul Il pune in evidenta pe Dumnezeu si Dumnezeu pe diavol asa cum albul langa negru pare mai alb sau sanatatea comparata cu suferinta ne face sa ne dam seama atunci cand ne e bine cat de norocosi suntem?sunt multe lucruri peste care pur si simplu nu pot sa trec oricat as incerca...de exemplu daca evoutionismul nu e adevarat atunci de ce chiar pare ca ne-am fi tras cu totii(toate speciile) dintr-acelasi stramos comun?de ce semanam atata intre noi, sobolanul cu cainele, maimuta cu omul, gaina cu strutul, pestele cu soparla(bine am dat si eu niste exemple nu stiu daca asemanarile sunt chiar potrivite, dar vreau sa spun ca parca am fi evoluat toti cu caracteristici f asemanatoare prin mutatii la nivel de populatii)?dar, cum am mai spus, cel mai mult ma pune pe ganduri faptul ca s-ar putea ca omul sa vrea sa gaseasca un scop nobil existentei sale si sa pretinda ca face ce vrea, ca are liberul arbitru cand de fapt noi facem cam totul din instinct, din spiritul de conservare(mancam, dormim, ne reproducem etc) mascat de asa zisele sentimente(care uneori sunt legate f mult de egoism, dar oricum se intalnesc si la animale-instinctul matern, sau au ca scop reproducerea- indragosteala, iar cand nu sunt aceste cazuri e simpla atasare-asa cum si maimutele se ataseaza unele de altele) si inteligenta-care la urma urmei se dezvolta in urma experientelor si a adaptarii(aici ma refer la stiinta)...poate gresesc, poate am exagerat un pic, dar daca e sa privim lucrurile in esenta cam asta suntem, arta, cultura si restul din aceasta categorie reprezinta doar exprimarea sentimentelor sau se nasc din orgoliu.as vrea sa stiu mai ales ce parere aveti despre aceasta chestiune psihologica(adica daca e posibil ca noi sa nascocim fiinte supranaturale ca sa dam scop vietii noastre si sa ne simtim protejati)...si mai ales despre faptul ca credinta se naste din subconstientul colectiv si ca omul a inventat mituri din cauza egoismului sau(gandindu-se ca Dumnezeu se sacrifica pentru binele nostru pe cruce si ca apoi invie, el avand nevoie de un Dumnezeu palpabil, pe care Il reduce la fiinta sa, la coordonatele sale)...

Oni draga, ceea ce te intrebi tu, sau framantarile tale nu sunt de ieri de azi ci din tot deauna, aparute pe terenul sterp, neroditor al necredintei , in situarea omului deasupra tuturor , a indumnezeirii omului. Toate aceste framantari , intrebari nefondate pana la urma urmei, sunt parte din teoria ateista. Cei ce pun la indoiala Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie , isi creaza propria religie, propria filozofie . Nu exista in fapt cale de dialog intre adevarata credinta si filozofia desertaciunii a materialismului, cum nu poate fi vorba de cale de mijloc.

dar aici nu este vorba despre filosofie sau despre materialism, sunt niste intrebari logice si fondate as zice eu, trebuie sa fii orb ca sa nu ti le pui???

Nu neaparat orb, ci far de credinta si dragoste de Dumnezeu, toate pornite dintr o imaturitate launtrica pe un fond al patimei mandriei iesit din cale afara, care intradevar te orbeste de la orice perspectiva a relatiei pe atat de normale Dumnezeu-om-Dumnezeu, pe atat de ciudata pentru cei aflati in patima sus mentionata. Oni nu ma refer neaparat la tine, iar daca cele de sus afirmate de mine lezeaza pe cineva, cer iertare.

ca sa avem exemplu de cum nu trebuie sa fim!
Ca asta care a fost Fiu al Luminii, avea totul primit "moaca" si a dat cu piciorul!
Iar acum ...Cine vrea sa ajunga inapoi, in Lumina, sa puna umarul si sa se osteneasca, ca sa-si merite locul

da oni91, omul e capabil de orice si orice viclenie fiindu-i la indemana nu se sfieshte sa o aplice pana la uram, ca pare ca sta in firea noastra impatimita inca din nascare de ai zice ca asha am fost construitzi dar sa ai impresia ca Dumnezeu e intzelept in sens rau ca asta inseamna viclenia, intzelepciune tainuita potrivnica omului shi plina de multa minciuna pentru linishtirea omului in matrix, ca sa evite durerea... dar atunci cum vom pricepe potopul de pe vremea lui Noe sau cuvantul "Nimic necurat acolo nu v-a intra" in Cer adica, iar necurat are o multitudine de sensuri, printre care shi acela de viclean...

da Cristiboss56, din mandria lui, omul pune pe seama lui Dumnezeu propriile nascociri viclene ale sale, ca sa aiba motive sa patimeasca incontinuare shi sa ramana in aceiashi stare de fatalitate.... poi cine-i are baiul omului.... n-are decat... ca doar au fost chematzi pacatoshii in primul rand la pocaintza shi Imparatzie shi nu dreptzii. celorlatzi e treaba lor ce nevoi au ei sa creada...

Credinta nu este o necesitate, e viata insasi.:)