S-a intamplat acum cativa ani, pe vremea cand ma interesau mult practicile "spirituale" orientale si nu prea aveam nici o legatura cu credinta si cu Biserica lui Hristos...poate doar cu numele. Ma intorceam acasa intr-o noapte. Era foarte tarziu, aproape de miezul noptii si ma grabeam sa prin ultimul autobuz. Trebuia sa traversez o intersectie pentru a ajunge in statie. Am vazut autobuzul venind si am inceput sa alerg spre statie (era o distanta de vreo 50-60 de metri). Cu gandurile aiurea, am uitat ca trebuie sa ma asigur inainte de a traversa srada - nu voiam decat sa prind autobuzul. Alergam si, cand sa traversez, o voce mi-a strigat "Stai!" M-am oprit brusc si am inghetat de spaima, fiindca in secunda urmatoare a trecut pe langa mine, in viteza, un troleibuz, claxonand prelung. M-am uitat apoi in jur, sa vad cine m-a strigat, dar strada era pustie...
Nu mai stiu cum am ajuns acasa (probabil am luat o alta masina), insa mi-a ramas in minte si acum vocea care m-a strigat, care practic mi-a salvat viata. Am povestit asta unor apropiati, care mi-au dat raspunsuri de genul "A fost vocea constiintei tale" "Ti s-a parut" sau "A fost o coincidenta". Eu insa cred ca a fost ingerul meu pazitor, si ca Domnul Christos nu m-a lasat nici cand eram in ratacire...Voi ce credeti?

am patit si eu dar mult mai clar era ca e alta fiinta care ma coordona pt ca m-am impotrivit si m-am simtit efectiv condusa teleghidat si tot asa am scapat de un accident cu un autobuz care venea in viteza pe contasens-vina lui eu nu gresisem nimic- in plus aveam casti cu muzica si nu auzeam, doar vedeam . parca am mai zis . am o intrebare: cand ai auzit srigatul ala era ca prin telepatie ( cu gandul) sau ai auzit ca orice strigat cu urechea?

Bun gasit! Dodi sunt sigura ca a fost ingerul tau pazitor.Sa va povestesc si eu ceva. In drum spre servici trec printre blocuri: alee-parcare-masini... Un caine mare alb se aciuase pe sub masini. Treceam de doua ori pe zi pe langa el fara sa dea semne ca l-ar deranja prezenta mea. Intr-o zi acest caine vine spre mine latrand dar dand din coada, se opreste in fata mea maraind, latra, arata coltii si se aseaza jos aproape de picioarele mele. Dau sa vorbesc cu el dar nimic. Eram foarte calma contrar situatiei si aveam sentimentul ca trebuie sa stau pe loc, de parca cineva imi spunea sa-l astept. La cel mai mic gest al meu acest caine maraia si-si arata coltii. Vroia cu orice pret sa stau acolo pe loc.Asa ca am decis sa-l astept.Am stat cred ca mai bine de un minut.Intorcea capul, se uita dupa masini, cum incercam sa ma misc...mrrrrr.Dupa un timp se ridica si pleaca de parca nici nu eram acolo. De ce?Un prieten a spus ca, probabil, acel caine tinandu-ma pe loc a reusit sa ma fereasca de un posibil necaz.
Oricum nu voi sti niciodata ce s-ar fi intamplat daca incercam sa plec.

Cand aveam vre-o 14 ani,m-am izolat putin de familie,facand dintr-o bucatarie de vara,camera mea,care era detasata de restul casei,simteam nevoia sa fiu cat mai singura,si mai ales sa nu deranjez pe ceilalti.(cu stilul meu de viata preferat,religios).Astfel,intr-o noapte,dupa ce mi-am terminat rugaciunile,m-am culcat uitand lumanarea aprinsa,aflata chiar langa patul meu,mai era si infasurata intr-un servetel,la baza.Eu eram obosita,camaruta era mica,iar familia mea putin cam departe de mine,putea sa se intample o nenorocire,dar nu a fost asa,caci in somnul meu adanc,fara sa visez ceva specific,am auzit o bubuitura puternica si m-am speriat.Astfel m-am trezit,chiar in momentul in care hartia din jurul lumanarii incepea sa arda......si tare m-am bucurat si m-am minunat pentru protectia de la Sfantul meu Inger,pentru ca asta am considerat ca s-a-ntamplat,si asta cred si acum.Bine-nteles,suntem inconjurati de minuni si de dovezi ca Sf.Inger ne vegheaza,dar nu bagam de seama,si nu doar Sf.Inger face parte din viata noastra.

ory,
exact, cam asha am patzit si eu,
imi taiasera curentul, am fost plecat si n-are importantza, sau oricum nu aveam curent, si am aprins o lumanare, pe care am lipit-o de un aparat de radio de langa pat, si am citit ceva dintr-o carte si am adormit, lumanarea s-a topit, a dat foc la aparatul de radio si m-am trezit, nu stiu cum si de ce, precis ingerul, intr-un fum imens de plastic ars. Aparatul de radio ardea de zor, nu stiu cum anume ca daca ash fi incercat sa-i fi dat eu foc n-ash fi reushit, dar asta ardea de zor si era un fum greu sa-l tai cu cutzitul. Am deschis rapid toate geamurile si ushile, si am zambit cum am putut fi asha aiurit incat sa nu fi pus lumanarea in ceva care nu se aprindea, o lipisem lejer de radio, era unul vechi dar si de ala mi-a parut rau ca mergea foarte bine, gandindu-ma ca o voi stinge inainte sa adorm, dar n-a fost sa fie cum ma gandisem eu... bine ca am scapat, si am mai patzit-o odata, altfel, dar va povestesc data viitoare... :|:)

Si inca o-ntamplare vreau sa va relatez,daca nu va plictisesc!Cind aveam 16 ani,m-am dus in vacanta de vara la o manastire de maici,si bine-nteles incercam sa ma incadrez cumva programului lor,si sa ajut la treburile zilnice.Astfel,intr-o zi am mers cu o maica cu vitele la pascut in padure,ne-am dus intr-o poiana,am lasat acolo bagajul si vitele si am plecat in apropiere sa cautam un izvor ca sa luam apa.Si l-am gasit,maica a inceput sa bea apa,dar eu am traversat paraul,si am baut astfel.Apoi,maica mi-a spus ca se intoarce la vite sa nu plece din poiana,eu i-am raspuns ca am sa vin dupa cateva momente,astfel maica s-a intors inapoi(a facut stanga-mprejur),eu insa uitasem ca traversasem raul ca sa beau din partea opusa si buna bazata ca trebuie sa o iau inapoia mea,am luat-o ianapoi dar in sensul opus.Si m-am tot dus,uitandu-ma in sus la terminatiile coroanei copacilor,sa vad un palc de lumina,si deci poiana...dar in zadar,m-am tot indepartat si astfel m-am ratacit.Ma aflam la neamt,unde padurea este foarte intinsa.Tin sa specific faptul ca eu m-am nascut si am crescut in oras,fara sa am legaturi cu mediul rural sau cu zone montane,(bunici,etc),acest lucru imi facea situatia si mai neplacuta,caci eram,practic,speriata de bombe.Ei,ce eram sa fac decat sa merg si sa tot merg pe diferite carari si drumuri sperand sa ies la liman.Dar padurea este ca un labirint,atunci cand,la un moment dat crezi ca ai gasit iesirea iti iese in cale tot imposibilul.Nu eram imbracata prea bine,caci bagajul ramasese in poiana unde erau vitele,nu aveam nici mancare,aveam doar ceasul de la mana si o carte mica de rugaciuni,o brosura.In sinea mea,nu concepeam sa raman in padure toata noaptea,consideram ca "numai in filme vezi asa ceva",si tot mergeam sperand sa gasesc calea spre evadarea din acea padure care devenea tot mai fioroasa,si mai straina de locul din care,initial am plecat.Am dat de un canton parasit,de o portiune de padure defrisata cu mult timp in urma,foarte neingrijita,cu multe poteci pline de fragi copti,in padurea de langa manastire fragii erau in floare,abia.Imi amintisem ca am auzit de la maici,ca acolo unde sunt fragi sunt si ursi si ma apucase groaza,erau si foarte multi fragi.Totusi,in inconstienta mea,am inceput sa culeg multi fragi,cu gandul sa le duc la maici,imi umplusem buzunarele de fragi(in sinea mea eram sigura ca o sa reusesc sa ies de-acolo in acea seara).Si iarasi am inceput sa merg,fara vre-o directie anume,caci padurea era prea intortocheata,tot sperand sa ies spre un sat,dar in zadar.Am uitat sa spun ca,in tot acest timp,din canad in cand,strigam cat puteam de tare"AJUTOOR!",sau numele maicii cu care venisem,dar nimic,culmea,zilnic vazusem oameni cu caruta la padure,dar acum nu era nici picior de om,parca eram intr-o alta lume.La un moment dat dupa ce am strigat,am vazut cam la vreo 20 de metri o scroafa cu purcei,era mistret,m-a trecut un fior pe sira spinarii,stiam de la televizor ca orice animal cu pui este periculos,si stiam ca si mistretii nu fac exceptie.Atunci am inceput sa ma departez usor,cat mai in liniste(ea cauta pe jos cu rat-ul),si am scapat.Dupa aceia,tot mergand am ajuns pe varful unui munte,unde am gasit o tochita(toaca mica de fier),si langa ea un indicator "spre m-tirea Neamtului",am batut cum m-a dus capul tochita aceia si m-am oprit sa ma gandesc ce sa fac,oricum era foarte mult pana la manastire,si puteam de asemeni sa ma ratacesc din nou,caci tot padure era pana acolo.Eu eram murdara,julita pe corp,si m-am gandit ca,avand in vedere faptul ca era o manastire de calugari,mi-a fost rusine sa indraznesc sa ma duc in halul acela(MAREA MEA INCONSTIENTA),si astfel am luat-o pe alt drum spre necunoscut,fara sa cantaresc lucrurile,ca noaptea m-ar fi afectat insutit mai mult,decat alegerea manastirii Neamtului.Am intalnit in cale si un cioban,cainii lui au venit in goana la mine,m-au speriat cumplit,dar,de asemeni mi-a fost teama sa vorbesc cu ciobanul,fugind cat vedeam cu ochii,mi-era teama de el,poate mai mult decat un animal...Dupa putin timp,am constientizat faptul ca aveam sa-mi petrec noaptea acolo,in intunecimea padurii,plangeam si ma rugam,imi era foame si frig,pentru ca batea vantul a ploaie,ma chinuiam sa-mi amintesc ce citeau maicele la cuvantul de la masa(in trapeza),sa vad ce mancau pustnicii in padure,dar nu reuseam sa-mi amintesc,oricum nu era mare lucru in jurul meu(comestibil),si beam apa intr-una.Plangeam si spuneam cu voce tare:"RIDICAT-AM OCHII MEI LA MUNTI DE UNDE VA VENI AJUTORUL MEU,AJUTORUL MEU DE LA DOMNUL,CEL CE A FACUT CERUL SI PAMANTUL!",Aaceste mi le amintem de la biserica,si-n acele momente aveau o semnificatie extrem de reala si profunda.Ma napadise disperarea,dar ma alina un singur lucru,retinut de la citirea diverselor intamplari din sinaxarul zilnic,si anume,ca daca esti plecat cu ascultare si ti se-ntampla ceva rau,te duci in rai.Credeam acest lucru,si-n avantul meu religios,de-atunci,ma consola acest adevar,oricum nu aveam de ales decat sa ma resemnez...pe moment.Ajunsesem epuizata,flamanda,infrigurata pe o carare care nu se mai practica,caci crescuse iarba pe ea,astfel,aproape ca un lesin,am cazut in mijlocul ei,spunandu-mi in sinea mea(era pe inserate),"gata,raman aici,poate adorm si dimimeata ma trezesc la prima ora ca sa o iau de la-nceput,spre cautarea drumului de iesire din padure,macar sa adorm sa nu mai stiu nimic".Dar n-a fost asa,imediat am auzit fosnind frunzele si urlete de lupi,in departare,atunci teama mi-a invadat organismul cu adrenalina,si cu toata oboseala m-am ridicat si am luat-o la fuga urcand primul munte care l-am intalnit in fata ochilor,era unul cu brazi.Si asfel am urcat cat am putut,tremurand de frica,si-am urcat fara sa indraznesc a ma uita in urma,pana s-a intunecat de tot,nu mai vedeam nimic,si oricum,brazii se-ndesisera foarte tare si nu mai puteam sa inaintez.Asfel m-am oprit,m-am asezat jos pe-oparte ca sa ma culc,din pacate nu erau frunze,ci doat crengi si spini de brad mai mult sau mai putin putrezi.Imi era enorm de frig,imi clantaneau dintii,fiindca transpitasem si cum,vantul batea rece si puternic,cand m-am oprit ma cuprinsese frigul.Mi-am scos baticul din cap si l-am legat de mijloc,si m-am asezat sa ma culc.(sperand sa reusesc)Era bezna,nu vedeam nimic,in schimb auzeam tot felul de zgomote,mai aproape sau mai departe de mine,lumea animala nocturna se dezlantuia,iar eu nu mai puteam de frica,uneori cadea cate o creanga in spatele meu,dar nu-ndrazneam sa ma uit(imi spuneam ca nu vreau sa vad moartea cu ochii,din fata),imi sarea inima din piept,ma speriam la orice zgomot.Sincer imi era frica sa si adorm pentru ca stiam ca sforai(ulterior m-am operat de polipi in acest sens),si-mi era teama sa nu vina ursul sau lupul dupa sforait.Si stateam cat mai nemiscata,uitandu-ma in golul atat de negru,la un moment dat intepenisem pe partea in care stateam,simteam ca-mi intra crengutele in carne,dar imi era frica sa ma-ntorc...pana la urma mi-am luat inima-n dinti si m-am intors,ca nu mai puteam de durere.Si astfel,am asteptam sa se faca dimineata,ca sa plec de-acolo,sa caut iarasi drumul de iesire din padure.Am reusit sa atipesc in cateva randuri,dar numai franturi de somn,caci ma trezeam mereu.Odata am visat ca maicile au venit la si mi-au spus ca ,gata m-au gasit,sa stau linistita si sa mergem acasa,dar,imediat m-am trezit,si m-am vazut tot singura,in bezna fioroasa a padurii,am inceput sa plang,ma apucase disperarea,nu mai credeam ca reusesc sa mai ies vre-odata de-acolo,credeam ca in padure o sa-mi putrezeasca oasele.Am mai visat-o,de asemeni si pe sora mea,la fel ca era cu mine si-mi spunea ca nu mai sunt ratacita in padure...si iarasi m-am trezit.Aceea a fost cea mai lunga npapte a vietii mele,ma uitam continuu la cer sa-si deschida culoarea si sa faca loc zorilor,parca nu se mai facea dimineata.Dar s-a facut,si am luat-o din loc pe la 4,am coborat de-acolo,am gasit un drum si am luat-o inainte,si-am tot mers,tot mai mult doborandu-ma neputinta,imi era foame,frig,eram zgariata toata,am incercat totusi,sa urc un munte ca sa vad din varful lui cam in ce directie se afla vre-un sat,si-am tot urcat vre-o 3 ore,dar cand am ajuns in varf...cat cuprinzi cu ochii,din toate partile,se vedea numai si numai padure.Ma apucase deznadejdea,nu-mi mai doream sa o iau intr-o directie anume,pentru a spera sa ies din padure,am plecat si-am luat-o arbitrar in diferite parti,ca doar,doar m-oi intalni cu maicile care urmau sa vina a doua zi cu vitele la padure.M-am oprit la o cioata de copac sa-mi citesc acatistul,si-am plans mult detot,atunci i-am patruns cel mai profund intelesul acatistului,si-am marturisit mai mult si mai puternic,ca niciodata CREZUL,m-am umilit si aplecandu-ma mi-am spovedit pacatele si am continuat sa merg,de asemeni,strigand din cand numele unei maici,cat ma tinea gura,dar nu ma auzea nimeni.Am ajuns,pana la urma la un drum mare,de multe ori ajunsesem acolo,parca mergeam in cerc,de-acolo se bifurcau multe carari spre padure,si aveam impresia ca le-am parcurs pe toate,si aveam impresia ca drumul mare m-a dus de fapt la tochita indica drumul spre m-tirea Neamtului,nu vroiam sa mai ajung acolo,si oricum era foarte mult de mers.Acum char ca ajunsesem in impas,putere nu mai aveam,ceasul se facuse 9dimineata,iar eu nu mai stiam incotro s-o iau.M-am oprit si m-am gandit ca ma voi aseza la marginea drumului,intinsa,si voi sta acolo pana v-a trece vre-o caruta sa ma gaseasca acolo.Dar,nu puteam sa clachez,in mintea mea,daca nu trecea nimeni cateva zile,nu faceam decat sa pierd si farama de energie pe care o mai aveam.M-am ridicat in picioare privind in gol,atunci a aparut un fluturas mare(negru cu portocaliu),cred ca era vorba de coada randunicii,atunci mi-a trecut prin cap ceva mai neconventional si am spus(cu voce);"Doamne,daca nici o zidire de-a Ta nu apare sa ma ajute sa ies din padure,atunci imi pun nadejdea in aceasta faptura,creeata tot de Tine,si mi-am promis ca in ce directie o i-a acel fluture,in directia aceea o iau si eu,pana la capat,indiferent de obstacole,oricum nu mai aveam nimic de pierdut.Fluturasul a luat-o inainte,pe drumul mare pe care-l tot ocoleam crezand ca duce la tochita,am stat,am cugetat si mi-am spus:"daca am promis,voi merge inainte",si-asa am facut.Am luat-o la drum tot inainte,fluturasul a disparut,apoi a reaparut a vrut sa se aseze pe umarul meu,dar eu fiind in miscare,in zborul lui a plecat si nu l-am mai vazut.Eu am continuat sa merg inainte,aveam la mine un bat pe care-l confectionasem cat mai comod ca sa ma pot sprijini in el,caci eram foarte obosita,increderea in "ceva" ma facea sa merg mai departe.La un moment dat din drum se m-am cocotat pe o cioata inalta,pentru ca se vedea o vale de padure,si speram sa vad iarsi cam in ce directie se afla un sat,dar tot la fel,vazusem numai si numai padure,insa nu am tins sa disper caci aveam de mers pana la capat.Si-am mers cam vre-o doua ore pana m-am intalnit cu un padurar,atunci am stiut ca sunt salvata.Padurarul,de cum m-a vazut,zdrentaita,murdara si speriata m-a intrba:"tu esti fata cea pierduta?,vezi ca te-au cautat maicile de la manastire,pe la 2 noaptea la mine acasa".A fost pentru prima oara cand am realizat ca am provocat panica in manastire,nu stiam nici pe departe ca fusesem cautata toata noaptea,prin padure si prin satele apropiate.Apoi mi-a spus padurarul ca mai am putin si ies din padure,intr-un sat.Am rasuflat usurata,nu-mi venea sa cred ca Dumnezeu in nevinovatia mea,imi daduse acel fluture ca sa ma coordonez prin el.Cred ca acel fluture a fost INGERUL MEU PAZITOR.Cand m-au vazut maicele,nu le-au venit sa creada ca sunt intreaga si nevetamata,stiind ca nu aveam decat 16 ani,si o experienta nula fata de mediul forestier.Aflasem ca m-au cautat toata noaptea in padure,ca au batut clopotele ca sa le aud,l-au chemat pe Preasfintitul,au facut toti rugaciuni pentru mine.Dar greul abia acum incepea....nu am fost alinata si consolata absolut deloc,ci din contra,am fost acuzata de tot felul de lucruri,dominate de prejudecati,m-au tot judecat in fel si chip,ca as fi fost la vre-un padurar,ca am facut nu stiu ce,ca nu vreau sa spun adevarul;"unde am stat toata noaptea?",ziceau ca este imposibil sa fi stat in padure,eu fata de oras,si sa nu inebunesc de teama.M-au interogat si presat in fel si chip,sa spun adevarul,nu-l credea pe-al meu,adevarul trait si simtit de sufletu meu,atat de greu.Eu,obisnuam sa stau toate vacantele pe la manastiri,cand fratii si parintii plecau la mare,eu le ceream bani sa plec la manastire,asta era tot ceea ce-mi placea.Familia mea nu fusese anuntata ca m-am ratacit in padure,atunci cand inca nu iesisem de-acolo,ci ulterior.M-a durut atitudinea maicilor,insensibila si lipsita de-ntelegere,uneori,chiar ma trezeau din somn sa ma-ntrebe unde am fost de fapt in noaptea aceea,sau imi spunea o maica "sus pusa",sa o duc in locul in care am stat...de parca eu mai stiam sa ajung acolo,ca sa nu mai spun ca eu eram tanara si sprintena,ori ea,nici n-ar fi putut ajunge pana acolo.Asta a fost intamplarea mea,si-am simtit nevoia sa v-o povestesc,stiu ca nu sunt un narator bun,dar sper ati inteles,si v-ati transpus cumva in empatia fiintei mele de-atunci.CINE ARE RABDARE SA CITEASCA,E BINE,CINE NU...IARASI BINE. Va iubesc!

Draga sovidiu sa stii ca acel caine nici nu se deranja sa iasa de sub masina cand treceam pe acolo. Si daca ai patit atat de multe de ce nu ne povestesti si noua din intamplarile tale ca daca scriem in acest topic inseamna ca nu prea mai suntem copii. Poate vom intelege si noi mai bine ce ni se intampla.Ce zici?
Ory doar ingerul tau pazitor te putea feri de atatea pericole acolo in padure. Ar trebui sa fii fericita si sa constientizezi in adancul fiintei tale ca el este mareu cu tine si te pazeste de necazuri. Nu-l dezamagi!Daca ai timp intra pe poezii.ro si cauta poezia "Dorinta de inger".

Draga Ory, sa stii ca numai Dumnezeu te-a intarit, ti-a dat curaj si te-a ajutat sa te descurci si sa treci cu bine de tot ce ti s-a intamplat. Dumnezeu probabil ne pune la incercare tot timpul credinta printr-un fel sau altul, aducandu-ne de multe ori in niste situatii grele sau la limita puterilor noastre am crede noi, dar de fapt, cred eu, asta ne face sa fim mai puternici si mai aproape de cele sfinte.

N-am cuvinte.:)

Unul dintre ai mei s-a dus tot asa la unul cu nu stiu ce metode de vindecare (energetice ) .Eu am incercat sa ma impotrivesc aratindu-i ratacirea ,dar n-am reusit .
In timp de era "la tratament" eu citeam actistul Maicii Domnului cerindu-i ajutorul .
Dupa 2-3 sedinte a veni dezamagit spunindu-mi ca am avut dreptate ,e o ratacire , iar"doctorul" i-a spus ca nu poate sa-i faca nimic ca e blocat . Altii "se deschid" asa de usor ,marturisea el.
I-am multumit Maicii Domnului .
In ce priveste povestile citite mai sus ,cred ca nu trebuie sa uitam ca pe linga ingerul pazitor mai e un inger rau . Nu trebuie sa fie intotdeauna cel bun .
De exemplu diavolul (pentru cei care stiu ca exista)poate sa ne insele ca sa cadem in mandrie . Te poate de exemmplu scula noaptea la rugaciune ca sa crezi tu ce nu este ,si asa incepi sa-ti dai importanta . Deci atentie ,sint doua variante !
Doamne ajuta !