Trandavia
 

Trandavia este boala multora dintre noi. As putea spune ca e boala zilelor noastre. Suntem in post, e deci vremea sa o lepadam. Dar iata ce este trandavia pentru un mare teolog - Olivier Clement: "Trandavia inseamna uitarea, adica neputinta de a se uimi, de a se minuna, sau pur si simplu de a vedea... de a nu ma mai opri, cuprins de emotie, la auzul unei melodii sau la vederea unui trandafir, de a nu mai da slava si multumire lui Dumnezeu pentru ele pentru ca totul mi se cuvine. Cand nu-mi pasa ca totul este inradacinat in taina si ca taina locuieste in mine. Cand uit de Dumnezeu si de creatia Lui. Cand nu mai stiu sa ma accept ca o creatura cu destin vesnic. Cand uit de moarte si de ceea ce i-ar putea urma."

Sa dea Domnul! :63:

Trandavia...
 

...se vindeca prin cugetarea la moarte, prin rugaciune si prin nevointa!!!
de ne-am darui macar un sfert din timpul nostru Domnului... ne-am mantui... dar cu atat de multe lucruri "trandavim"... adica facem ce nu ne este de folos... Doamne ai mila de noi!

eu ma uit la mine shi vad ce inseamna trandavia, caci sunt chipul ei... ma uit in oglinda shi ma vad, chipul cioplit al neascultarii, chipul trandaviei, chipul cazut in iad prin razvratire... prin nemultzumire, prin acuzarea aproapelui, caci eu niciodata nu-s de vina de nimic... iar cand imi gasesc vina atunci degraba ma maniu nestavilit aratand shi gasind cine este vinovatul... nu eu ci organul, mushchiul, pieptul, spatele, ca ala se intinde, ala se umfla, ala se inaltza, burta, ca aia vrea shi se satura, aparatul digestiv de 15m ca un sharpe, ca ala are placeri nebanuite, mirosul ca simte shi adulmeca, ochiul shi femeia goala shi frumoasa ca fireshte el pofteshte, inchipuirea shi inventorica inchipuirilor shi nalucrile pentru ca ele imi rezolva toate problemele shi-mi arata toate cum sunt de fapt, socoteala ca ea voieshte mereu sa auda toate noutatzile dintre shtiri la capitolul ce a mai facut gagica aia sau cum pot sa-mi petrec mai lejer timpul liber, sau cum sa fac un ban pentru chefuri shi betzii...

deci nu eu sunt de vina ci organul, el e de vina, mushchiul ca el se incoarda, se intareshte, ishi arata fortza, pectoralul, bicepsul, ori vena, ca ea se umfla shi imi da senzatzia ca ce fain shi puternic ma manii, sau limba, fireshte ca limba e de vina, ea este principalul vinovat, principalul erou negativ al strazii, al domiciliului conjugal, al stadionului... peste tot ne lovim de madularul acesta mic atat de infricoshator care spune vrute shi nevreute... care ne ademeneshte cu dulceatza vorbelor cu care shashaim shi oracaim peste tot infometatzi de pacatuire..

poi bine bine, pe reflezul asta organic, pe organ cine l-a invatzat sa practice el acest sport? cine il intinde dimineatza? cine il casca, cine il delasa, cine abandoneaza mereu, cine il lasa sa-shi repete la nesfarshit aceleashi "fericiri" organice, aceleashi zburdalnicii, aceleashi ranjiri shi aceleashi ironii faciale, ca daca incepem sa vorbim de ochishor, atunci e clar, e liber de orishice constrangeri, shi ajungem de ne joaca in cap exact ca ochii mortului... din reflex... poi nu e reflex, ci a invatzat cineva pe organ la timpul potrivit cum anume sa joace, a cui jucarie sa fie, shi toate organele lucrand ca unul singur cand e vorba ca el sa para savant, mare tautolog, mare pom mare cu poame otravite, marele bArghidect-eject-jujoju....

deci cine-i invatza pe ashtia sa se intinda, sa cashte, sa ia asha o pozitzie elevanta? ca vad ca acuma le face din reflex, dar i-a invatzat cineva... cine i-a invatzat pe ei sa se distreze atat de fericit, atat de placut, la munte ori la mare shi in orice-mprejurare? snobizmul accedian sau nepasarea crasa pentru mantuirea lui personala... cine i-a instruit sa oracaie asha ca in razboi daca-i inchizi in casa sa nu poata merge ei la bordel, dar acuma l-au adus ashtia direct acasa, ca nu mai ai nevoie de nimic, ci dai drumul la TV, bei o bere shi incepi sa visezi... deci degeaba-i inchizi in casa, mai bine-i inchizi in beci shi le stingi lumina, ca de frica sa uite ce au vrut ei defapt... numai ca acolo ii gadila dracii shi le creshte trufia mereu... deci ce mai potzi sa faci cu organele astea ca shi nishte copilashi rai?... ca sa nu trandaveasca mereu... sa nu stea asha intinse shi pline de prietenie joviala cu prietenul ala bun care le zice mereu, nu-i bai, nu-i pacat, nu se pune, nu te speria, nu-i nimic... ba-i pacat, dar ai sa te incovoi mult prea tarziu, ca abea atunci ai sa constatzi ca prea te-ai intins mereu dupa ce nu aveai voie... sa pofteshti cu mult dor sa doreshti ca sa te lacomeshti, fiindca ce pofteshti aia eshti shi daca shi savarsheshti cu robie te inrobeshti... iar apoi fireshte ca doar trandaveshti shi pentru ca shtii shi nu mai e nevoie ca sa shtii atunci te mandreshti... poi de ce nu aplici shi nu crezi ceea ce shti? pentru ce tai frunze la caini shi te scarpini la urechea stanga cu mana dreapta ori invers? pentru ce traieshti? pentru reflexul din organ? poi asta te-am intrebat, cine l-a invatzat pe el reflexul ala organicesc? ca nu este nici un instinct, nici un hormon, ci sigur cineva l-a invatzat... sa atzipeasca mereu in somnul pacatelor, in moartea pacatelor, in impietrirea desavarshita, in bolovanirea totala a mintzii, a duhului, a sufletului, shi a trupului ca sa nu te mai apleci ca sa iubeshti, ca sa fi cumplet pierdut inca de azi, de ieri, de acum catziva ani, cand n-ai mai indraznit cu sfiala sa indrazneshti sa te apleci ca sa iubeshti... nici pe cel mic, nici pe cel mare, ci doar jignirile shi orgoliul shi trufia... ca e mishto sa te lauzi asha ca mafia... fia cea rea a babei... a gLumii, ca de fata moshului ai zis ca-i depashita povestea shi daca o urmezi eshti ridicul, e bizar, e absurd, nu e la moda, e caraghios, nu se potriveshte, e penibil, e fatzarnic, e prefacut, e ca in filmele cu proshti, e urat, nu e fain, nu e bine, nu e sexy, nu itzi potzi dezvolta personalitatea, denota lipsa de incredere in sine deci impotentza, e imatur, e prea cusut cu atza alba, e lipsit de sens, lipsit de sobrietate, lipsit de competentza, nu are standardul ISO de azi, a depashit, e un circ ieftin, o poveste, e inutil sa faci ceva fara bani, fara un sens, e pierdere de vreme, e munca in zadar, nu iese nimic, e irelevant, e pur shi simplu o prostie de prost gust, e nu fac fiindca ma rade gLumea, sunt penibil, ridicol, o sa zica cineva ca am innebunit, o sa ma vada colegii, o sa ma dea pe tv, deci intr-un cuvant e rau... sa faci ce a facut fata moshului, asha ca mai bine mergi pe mana ma-fiei babei... shi cand o sa vina de o sa te aresteze organul comunitar bine invatzat shi el cum sa te pescuiasca, atunci ai sa-l suni pe cineva cu trecere la cao di tuti capi ca sa-tzi puie shi tzie o pila, sa scapi mai ushor... dar sa shti ca s-ar putea sa dea ordin sa-tzi inchida gura... deci nu-tzi pune mari sperantza ca ai sa scapi... basma curata, asha ca in scufitza roshie, crezand ca eshti vulpea care l-ai pacalit pe urs ca sa-shi piarda coada...

asha cu lenea, m-a prins trendavia shi am scris ditamai nalucifariferizabilizarea asta SF... am shi atzipit pe ici pe colo...

[SIZE=2]Trandaviei ii [/SIZE]corespunde de cele mai multe ori patima akediei (o stare de lene, lehamite, sila, lancezeala, moleseala, descurajare, toropeala, lipsa de grija, amorteala, somnolenta) Akedia il impinge pe om la somn fara ca el sa fie cu adevarat obosit manifestandu-se ca ingreunare a sufletului si a trupului. [SIZE=2]Sfantul Ioan Scararul spune despre odihna si trandavie ca sunt pierzarea sufletului si pot sa-i faca rau mai mult decat demonii.
[/SIZE]

Ca sa învingi trândavia ca si alte patimi trebuie sa te decizi sa mori lumii, sa fii un mucenic în fiecare secunda pâna la sfârsitul vietii, îndurând oricâte suferinte din partea trupului si lumii, sa fii ca un stâlp de rugaciune neadormit si sa te încredintezi cu totul calauzirii lui Dumnezeu. Daca te gestionezi singur, viata ta va fi un sir de încurcaturi si lipsa de soprire duhovniceasca. Daca în în fiecare clipa ne lepadam de lume si calauzirea proprie, suntem în Dumnezeu si realizam doua lucruri bune: suntem permanent deschisi Lui si El ne lumineaza si ne schimba mintea treptat si al doilea: nu mai gresim în actiunile noastre.

Dar a sti cum sa distingi voia lui Dumnezeu e complicat, nu exista o metoda ci e o permanenta cautare însa prin ea constiinta noastra e deschisa Lui, nu cu atentia risipita în lume si gânduri.

Exact asta facem noi inaintea calculatorului...TRANDAVIM!,Mai rau este ca unii trandavesc asemenea noua,dar mai sunt si platiti pentru asta.Suntem ipocriti,ce mai!!!

trandavia (akedia)
 

"Toate patimile ţin sau numai de iuţimea sufletului sau numai de partea lui poftitoare, sau de cea raţională. Dar akedia se face stăpână peste toate puterile sufletului" (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

Akedia este o patimă descrisă în literatura duhovnicească ca amorţire şi vlăguire a sufletului, pe de o parte, şi, pe de altă parte, ca o zăpăcire şi neorânduială a tuturor puterilor sufletului care sunt de folos în viaţa duhovnicească:
- neglijenţă a sufletului în ceea ce înseamnă mântuirea lui, o lipsă a zelului duhovnicesc.
- paralizie a puterilor sufleteşti.
Akedia este în strânsă legătură cu tristeţea ca patimă, mai precis cu acea tristeţe care nu are o cauză precisă ci este provocată de către diavol. Chiar unii Părinţi ai Bisericii identifică această tristeţe provocată de diavol cu akedia.
Părinţii Bisericii au vorbit despre akedie mai ales în contextul monahismului, dar akedia este o patimă care îi priveşte pe toţi oamenii, nu numai pe monahi, ci şi pe laici,
Forme de manifestare: lene, plictiseală, o stare de lehamite, silă, urât, lâncezeală, moleşeală, descurajare, toropeală, lipsă de grijă pentru mântuire, amorţeală a sufletului, o stare de somnolenţă care nu e determinată de oboseala firească a trupului, îngreunarea trupului şi a sufletului.
• insatisfacţie vagă şi generală. Sufletul se simte nesatisfăcut, simte că îi lipseşte ceva, nu se simte în largul său, şi din această stare de insatisfacţie decurge o lipsă de interes. Omul cuprins de akedie nu mai este interesat de nimic, totul pare lipsit de sens, nu mai aşteaptă nimic de la viaţă, i se pare că totul nu are nici rost.
• nestatornicie cu sufletul şi cu trupul.
- mintea nu mai poate să se fixeze pe un lucru, ci trece cu uşurinţă de la un lucru la altul.
- trupul, omul, mai ales când e singur, nu poate sta locului, vrea să plece, caută cu orice preţ întâlnirea cu ceilalţi, dar această întâlnire cu ceilalţi se concretizează în nişte relaţii superficiale, uşuratice, care degenerează în vorbărie deşartă fără folos pentru suflet.
- nostalgia omului pentru o altă stare decât cea în care se află, tendinţa de a pleca, lipsa de răbdare, dorinţa de evadare, impresia că în altă situaţie, într-un alt loc de muncă, într-o altă localitate, într-o altă ţară totul ar merge mult mai bine, totul ar fi mult mai uşor.
- neputinţa de a duce la capăt un lucru început, te apuci de multe lucruri deodată şi nu le poţi duce pe nici unul la capăt.
Această instabilitate interioară se poate manifesta într-un fel extrem de deosebit. Nu ne mai ţinem de sălaşul obişnuit, de munca pe care am învăţat-o, de tovărăşia prietenilor şi cunoscuţilor noştri, ne este cu neputinţă se sfârşim - muncă începută, să citim până la capăt o carte, luăm o carte în mâini doar pentru a o lăsa numaidecât jos. Adeseori nici măcar nu ne putem da seama ce se petrece cu noi. Apar mereu motive plauzibile care ne silesc să ne schimbăm.
• nelinişte sufletească.
• lenevie spre cele duhovniceşti: akedia este o piedică principală în calea rugăciunii. Ea aduce o toropeală în suflet şi în trup, împingând spre somn la vremea rugăciunii. "Când soseşte vremea rugăciunii se îngreunează trupul. Stând la rugăciune îl scufundă pe om în somn şi îi răpeşte stihul cu căscături necuvenite. Iar când se sfârşeşte pravila (deci când se sfârşeşte vremea rugăciunii), se deschid ochii şi oboseala dispare" (Sfântul Ioan Scărarul). Akedia în domeniul vieţii duhovniceşti se manifestă în primul rând în tendinţa spre a minimaliza rugăciunea. Omul cuprins de akedie îşi aduce tot felul de argumente pentru a-şi reduce la minim rugăciunea: că-i obosit, că n-are timp, că nu-i nevoie să te rogi chiar aşa mult, că-i suficient să spui un cuvânt din adâncul inimii decât să spui cuvinte multe şi fără să te poţi concentra.
• lenevia trupească. Părinţii fac distincţie între oboseala firească a trupului care cere odihnă şi patima trândăviei, lenea, care nu este o urmare firească a unei oboseli, o patimă legată de celelalte patimi, mai ales de întristare, de lăcomie şi de curvie.
Iată cum descrie în secolul IV, Evagrie Monahul, starea de akedie: "Atunci când cel căzut pradă akediei citeşte, cască mult şi uşor se lasă dus spre somn. Se freacă la ochi şi îşi întinde mâinile şi dezlipindu-şi ochii din carte îi fixează pe perete. Iarăşi întorcându-i, citeşte puţin şi frunzărind-o caută curios sfârşitul, numără paginile, murdăreşte literele şi podoaba cărţilor. Iar închizând-o, pune cartea sub cap şi cade într-un somn nu foarte adânc, căci foamea îi scoală sufletul şi el îşi face grijile lui".
Cauzele akediei:
- filavtia sau iubirea pătimaşă de sine,
- iubirea de plăcere şi întristarea cea după lume.
- rod al lucrării diavoleşti.
Akedia este o boală a sufletului:
- duce la întunecarea în întregime a sufletului,
- îl face pe om să se îndepărteze de cunoaşterea lui Dumnezeu
- duce la deznădejde, la hulă împotriva lui Dumnezeu, la învârtoşarea inimii, la mâniere grabnică.
Părinţii Bisericii ne învaţă că akedia nu este urmată de o altă patimă pentru că le are în ea pe toate. Omul care este cuprins de akedie, este cuprins de toate celelalte patimi.
Akedia este "cea mai apăsătoare şi greu de îndurat patimă"(Sf. Maxim Mărturisitorul), "moartea sufletului şi a minţii" (Sfântul Simeon Noul Teolog), "gustarea gheenei" (Sfântul Ioan Casian).
Falsă tămăduire: ispita schimbării, devierea atenţiei şi distracţia, a distrage atenţia de la lucrurile esenţiale, de la Dumnezeu, de la problema mântuirii sufletului, de la pocăinţă. Distracţia este însă amăgitoare pentru că ne dă doar impresia că ne rezolvă starea de pustiu sufletesc, de plictis, de lenevire, de nelinişte, dar de fapt nu face decât să ne afunde mai tare în akedie. (Televizorul şi internetul se înscriu în aceeaşi căutare a distracţiei, sunt mijloace prin care practic noi ne smulgem din realitate şi încercăm să schimbăm mediul. Este exact această împlinire a tendinţei spre fugă, spre plecare, care vine din patima akediei).
Tămăduirea akediei
Părinţii Bisericii ne spun că akedia nu are o anumită virtute care să i se opună în mod direct şi pe care să o căutăm în mod deosebit, pentru că akedia adună în sine toate patimile.
primul pas în lupta cu akedia este identificarea bolii acesteia de care suferim, înfruntarea ei şi nu fuga de ea.
Să luptăm cu ispita schimbării, a devierii atenţiei, a distracţiei. Demonul akediei să pleci, să încerci să fugi de realitate. Şi Părinţii îţi spun să înfrunţi.
Să ieşim din toropeala sufletească şi trupească care ne cuprinde, să nu ne lăsăm biruiţi de somnul trupului şi al sufletului, să ne aplecăm asupra noastră şi să căutăm să ne liniştim sufletul, să ne dobândim pacea sufletească. Pentru a putea ajunge la pace sufletească, la linişte sufletească şi pentru a birui akedia este nevoie de o luptă îndelungată şi neîncetată, care nu aduce lesne biruinţa, ci numai după o îndelungă nevoinţă.
• Pentru aceea avem nevoie de foarte multă răbdare. Să răbdăm, să nu plecăm, să nu încercăm să evadăm.
• Apoi trebuie să avem nădejde. Să avem nădejde că Dumnezeu ne va izbăvi de această patimă, să avem nădejde în bunătăţile viitoare în viaţa veşnică.
• Apoi este nevoie de pocăinţă, de întristarea cea după Dumnezeu.
• Apoi să ne aducem aminte de moarte. Toate mijloacele de divertisment nu au alt scop decât să ne facă să pierdem timpul, să treacă timpul fără să ne dăm seama. Or, timpul ne-a fost dat ca un interval în care să ne dobândim mântuirea şi atunci orice minut pe care-l pierdem în zadar este de fapt o riscare a mântuirii noastre, a veşniciei.
• Apoi iarăşi este nevoie de frica de Dumnezeu.
• lucrul mâinilor. Adică să avem o îndeletnicire, să împleteşti munca cu rugăciunea.
• cel mai important în lupta cu akedia este rugăciunea. Rugăciunea dă putere tuturor celorlalte lucruri pe care le-am enumerat până acum. Fără rugăciune nu se poate nimic. Rugăciunea potenţează aşadar, toate celelalte leacuri împotriva akediei, pentru că prin rugăciune noi chemăm ajutorul lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu vine asupra noastră şi ne dă putere să luptăm cu această patimă a akediei. Numai acest har ne poate izbăvi de akedie. De asemenea Părinţii ne îndeamnă să nu ne lenevim la rugăciune şi să îmbinăm rugăciunea cu metaniile, pentru ca lenevirea trupului, moleşeala trupului să o alungăm prin metanii, angajând şi trupul în rugăciune.
• participarea la slujbe.
Ne spun Părinţii că această patimă a akediei, fiind o patimă atât de grea şi cuprinzând toate celelalte patimi, nu este urmată îndeaproape de nici o altă patimă. Şi de aceea omul care reuşeşte să biruiască akedia, nu este lovit imediat de nici o altă patimă, ci cunoaşte un moment de răgaz în războiul duhovnicesc. Evagrie Ponticul spune: "Acest demon al akediei nu e urmat îndeaproape de nici un altul. O stare de linişte cuprinde sufletul după încheierea bătăliei. Şi această stare care cuprinde sufletul după ce a biruit demonul akediei, se caracterizează prin odihnă, pace, o bucurie duhovnicească de nespus".

de un real ajutor este identificarea starii,darea ei in vileag,apoi rugaciunea scurta si deasa precum si ocuparea permanenta a timpului prin activitati fizice(eventual in gospodarie).

Un sfat pentru cei care nu vor sa mai gandeasca si sa infaptuiasca: "Cand nu ai de lucru, iti da diavolul de lucru".