Cum ne influenteaza credinta,viata proprie?
 

Deseori am fost inteleasa gresit,sau,pur si simplu nu am fost inteleasa,dar eu cred cu tarie ca aceasta credinta,credinta in Dumnezeu ne este influientata de experientele proprii,asa deci,nu este gresit a spune ca,de fapt,credinta reprezinta o particularitate,asa cum si personalitatile noastre sunt distincte.Si aici nu ma refer la particularitate ca si detasarea de dogmele acesteia,ci la adaptarea intregii credinte la viata fiecaruia dintre noi.Viata pe care am avut-o din clipa in care ne-am nascut,trasaturile psihologice ale caracterului nostru,trasaturi cu care asimilam informatiile citite sau auzite si prin care ne formam o opinie.Eu cred ca toate experientele vietii sunt strans legate de ceea ce am primit si am daruit in viata alaturi de semenii nostri.
Varsta reprezinta un factor important in modalitatea de-a percepe credinta,pentru ca de aceasta varsta depinde neputinta proprie,energia proprie,intelepciunea proprie,maturitatea proprie,dar si defectele proprii...asemenea si ispitele proprii.
Asadar,daca este sa fim impartiali si onesti cu noi insine si cu cei din jur,trebuie sa realizam neaparat ca aceasta credinta se poate manifesta in mod diferit,chiar daca esenta este aceiasi.
De exemplu;unei persoane mai in varsta ai este mai usor sa deteste aspectul sexualitatii pus pe seama ispitei si-a pacatului,mai cu precadere decat unei persoane mai tinere in viata caruia acest aspect inca ocupa un loc,in timp ce in viata unei batrane acest loc a fost eliminat de mult.Este usor ca batranii sa judece aspru acest aspect pe premiza credintei...nu stiu care credinta,atata timp cat subiectul oricum nu-i intereseaza nici din punct de vedere trupesc,nici duhovnicesc,dar nici emotional-psihologic.Asa cum un tanar adolescent aplica opinii despre casatorie,uneori opinii destul de aspre influientate de asa zisa credinta,in conditiile in care el este absolut paralel cu acest concept.
Deseori nu pot regasi credinta in pareri aspre si neavizate,atata timp cat personajele in cauza nu sunt influientate de trairea in sine(nu ma refer la cea spirituala),ci doar de citirea pasajelor din carti si distribuirea lor pe subiecte competente doar teoretic.Se intampla uneori sa vorbeasca foarte rece,practic,niste copii care habar nu au ce-nseamna sa plateasca o factura.Responsabilitatea si independenta iarasi constituie un factor important in formarea credintei si edificarea acesteia.
Viata toata ne influienteaza credinta toata...iar cand am vorbit pe undeva de caracterul care primeaza in atitudinea religioasa a fiecaruia,m-am referit exact la ceea ce se vede aici pe forum.Putem descrie fiecare persoana dupa felul cum isi exprima credinta,putem sa ne facem si o parere vaga despre viata acestuia,insa este evident ca aceasta credinta urmeaza caracterului si nu invers.Asa se manifesta credinta in tot ceea ce am vazut pana acum in sanul oamenilor si in viata cotidiana.
Daca o persoana a avut o viata mai linistita,sa-i spunem in mod relativ,atunci,cu siguranta personalitatea acesteia va fi pe masura,iar credinta se poate manifesta intr-o maniera mai pasnica,dar si mai irelevanta,pentru ca aceasta credinta are aproape intotdeauna nevoie de incercare pentru a se putea vadi si slefui.
Daca o persoana este mai recalcitranta,atunci poate ca a avut o viata trepidanta,clipe marcante si pline de zbucium,astfel se va manifesta si credinta acesteia,chiar daca in sinea ei nu doreste decat sa inteleaga aceasta credinta in functie de ceea ce suntem si am trait,de ceea ce sunt cei din jur in corelatie cu noi.Exista si posibilitatea ca unele presoane sa se transforme radical datorita acestei credinte,insa aceasta se intampla rar.
Este dificil,dar este foarte clar ca fiecare crede in functie de cum a asimilat experientele vietii,in functie de cum asimileaza scrierile religioase,in functie de ceea ce-i ofera fiecare zi pe care o intampina.
Daca vreti sa ma judecati,puteti sa o faceti,daca vreti sa ma condamnati,puteti sa o faceti,daca doriti sa ma acuzati de neoprotestantism,puteti sa faceti si acest lucru,cu toate ca eu habar nu am ce-nseamna,insa am habar de ceea ce am trait si traiesc,de ceea ce am gandit si gandesc,de ceea ce am simtit si simt,iar acestea imi definesc personalitatea si credinta...Cu toate acestea,sa stiti ca am si citit mult(carti religioase),nu sunt paralela in acest sens.Chiar daca sunt dificila,chiar daca sunt rea si neintelegatoare,chiar daca sunt necredincioasa in viziunea unora dintre voi,eu nu pot sa maschez toate acestea sub stafeta a ceea ce am citit si eu despre credinta,fiindca,pentru mine credinta inseamna tot ceea ce reprezinti...nu doar o nadejde vaga dintr-un timp plasat intr-un alt spatiu decat cel real,cel in care traiesc.Nu consider ca viata mi-a jucat feste,consider ca viata este doar viata.
Deci,cum va puteti defini credinta in functie de propria viata acumulata cu teoriile citite despre aceasta????Aceasta este intrebarea!

Am uitat sa specific ceea ce este mai important;inteligenta,intelepciunea...educatia,nu stiu cum sa le definesc,dar ele sunt piedestalul pe care putem construi o credinta si propria viata,de felul cum gandim,cum rationam depinde tot ceea ce facem.

pana la urma nu noi judecam...

Da,pana la urma,nu noi judecam,noi actionam pe baza criteriilor amintite mai sus.Daca aceasta credinta nu este sustinuta de o etica si de un echilibru,atunci apare habotnicia,apar razboaie intre oameni,apar divorturi intre cupluri,apar despartiri iremediabile si aproape nejustificate,lucruri negative pe care credinta "subreda" nu le pot eradica.

Sunt de acord cu tine, Ory. In calitatea noastra de crestini ortodocsi ne raportam la acelasi ansamblu de reguli insa prin prisma varstei, a experientei de viata, a influentelor din afara, a mediului in care traim, etc, ne "oglindim" intr-un mod personalizat in invatatura crestina.

Vad ca se pomeneste foarte mult de "sminteala" pe care o provoaca anumite postari "libertine". Eu ma regasesc in ipostaza inversa; in momentul in care citesc despre "pacatul" sarutului, despre moartea spirituala pe care ti-o provoaca orgasmul, despre faptul ca muzica e prin excelenta apanajul demonilor si vacantele la mare sunt o greseala de neiertat, ajung sa cred ca dreapta socoteala ne-a devenit cu totul straina. Ma conving pe zi ce trece ca multe din opiniile formulate aici pe site pierd din vedere faptul ca mirenii duc (totusi) o viata diferita de cea a monahilor.

In opinia mea, credinta este trairea manifesta a inimii, dincolo de nivelul de inteligenta, de instruire intelectuala, de educatia primita, de meridianul unde ne-am nascut, de mediul in care traim. Lipsa de credinta este o traire potentiala a inimii prin care Dumnezeu ne asteapta sa ne trezim dandu-ne aceasta sansa pana in ultima clipa a trecerii noastre prin lume. Evident ma refer la credinta crestina ortodoxa. Probabil si tu, Ory, tot la aceasta credinta te referi, avnd in vedere ca ne aflam pe un forum crestin ortodox. Ca traire manifesta a inimii, credinta ne influenteaza viata constituindu-se in reperul suprem la care ne raportam toate faptele noastre. Ea ne ajuta sa stim cand am gresit, sa folosim un limbaj echilibrat, sa ne straduim sa alungam gandurile murdare s.a.m.d. Cei care genereaza sau alimenteaza conflicte pe motive religioase nu sunt crestini. Mda, simt nevoia sa fac o precizare. Eu nu sint decat un pacatos care vorbeste despre credinta.

Si eu sunt de acord cu Ory si as putea semna fara nici o schimbare ce ai scris tu, Coralina. ;-)

Eu cred ca exista si o 'spiritualitate a mirenilor', care este altfel decat cea a monahilor. Calugaria este o cale, casatoria este alta. Si cei care nu sunt inca casatoriti dar in principiu vor fi, nu fac parte nici ei din categoria calugarilor.
Inteleg din ce in ce mai bine de cand sunt casatorita de ce si casatoria e o cale regala de mantuire si o asceza, si ea.

Pe zi ce trece ma gandesc mai mult la asta: cum sa traim maximalismul crestin in lume, fara sa copiem calugarii? Eu cred ca se poate. Incerc. Cu multe slabiciuni si pacate, dar eu as pune in acest fel de viata in primul rand bucuria si recunostinta pentru cele date de Dumnezeu. Si abandonul, acceptarea lucrurilor care ni se intampla ca pe o AVENTURA pe care ne-o trimite Dumnezeu.
Chiar cand traiesti lucruri dramatice sau tragice, te poti bucura cu recunostinta de lucrurile nune. Chiar cand de exemplu fiinta care iti este cea mai draga este in pericol de moarte, poti sa intelegi mai bine taina vietii si poti patrunde misterul si bucuria invierii.

Cam ambiguu titlu. De fapt ce vrei sa intrebi:
- cum este influentata credinta noastra de viata pe care o traim? sau
- cum este influentata viata noastra de credita pe care o avem?

Scriptura si toata Traditia Bisericii este indispensabila (mai ales la început) dar ea nu ofera adevarata cunoastere, cea datatoare de viata vesnica.

Cred ca trebuie sa ne cladim credinta pe experientele proprii ale vietii de rugaciune, pe inspiratie, pe cunoasterea directa a lui Dumnezeu în Duhul Sfânt. Suna periculos si într-adevar pericolul sa cadem în înselare este mare dar asta nu trebuie sa ne faca sa ne limitam la o cunoastere teoretica a lui Dumnezeu.

Deci cred ca trebuie sa asteptam ca Duhul Sfânt sa ne modeleze cum stie El, sa ne deschidem Lui si sa-L cautam neîncetat prin trezvie si smerenie.

Altfel, daca tot ce stim despre Dumnezeu e din carti, chiar din Biblie, nu va "prisosi dreptatea noastra mai mult ca a fariseilor" si nu ne vom mântui.

macar de ne-am schimba credinta!
 

Poate ar trebui sa ne punem intrebari daca nu ne-ar schimba viata, faptul de a fi credinciosi. Schimba ceva in noi, suntem mai deschisi spre celalalt, mai luptam cu patimile. De multe ori vezi cine e credincios, chiar daca abia l-ai cunoscut. De fapt, poate sunt subiectiva: imi place sa constat genul asta de diferente la cei credinciosi.