Luarea mesei in familie - o comoara uitata.
 

De curand am dat peste un pasaj care vorbea despre luarea mesei impreuna cu familia. Citindu'l mi'am dat seama cat de mult s'a pierdut din sfintenia zilei, din bucuriile simple ale omului, din sanatatea familiei si din deplinatatea dragostei. Redau un pasaj din acesta:

"Cina este o invitatie la apropiere, la blandete si la vulnerabilitate. In vremuri demult uitate, in care stresul nu era la cote maxime, cina era acel moment al serii in care grijile zilei erau impartasite, incuiate pentru urmatoarea zi sau uitate. Era momentul linistirii sufletului si trupului. In jurul focului sau pe prispa casei, privirile cercetau cerul si apoi, reveneau, intalnindu-se cu ochii celor apropiati, unde nu era loc de ascunzisuri, retrageri sau pretexte."

Cata durere ma cuprinde cand ma gandesc ca luarea mesei in familie a ajuns ceva pe cale de disparitie. Atat de viclean este "stapanitorul acestei lumi", incat a reusit sa strice pana si cele mai marunte bucurii din familie, pe care atat de mult o uraste. Orasul parca a sugrumat randuielile sanatoase ale parintilor nostri, cu care, parca ne si este rusine sa ne confundam. Ne este rusine sa dormim devreme, sa mancam impreuna cu toata familia sau sa iesim cu totii din oras, din cand in cand.

Masa este locul intalnirii si al comuniunii. Masa este locul unde toti se aduna, toti ajuta, toti lucreaza, unul facand ceva si altul altceva. Masa este locul unde fiecare se odihneste in celalalt, dupa o zi de munca sau invatat, dupa o calatorie sau inaintea unei plecari.

Atunci cand masa nu se mai ia impreuna in familie, intreaga familie sufera in mod inconstient, intreaga familie ajunge sa simta o lipsa neinteleasa, cu totii ajung sa se simta, mai mult sau mai putin, singuri.

Cat de adevarat este tot ce-ai scris mai sus

Eu niciodata nu am inteles treaba asta. Pentru ce tin oamenii mortis sa ia masa in familie? Hai, de Craciun, de Pasti, mai inteleg. Dar eu sunt obisnuit sa iau masa in liniste. La mine in familie nu se vorbeste la masa. Daca mananc singur sau cu ai mei este exact acelasi lucru.

Masa este un act "administrativ", de mentenanta, este ceva necesar, este satisfacerea unei nevoi. Nu e nimic sfant in asta, asa cum nu e nimic sfant in faptul ca ma duc la toaleta.

Bineinteles, mereu vor exista falsii nostalgici, cei care vor deplange ruperea morometiana a painii de catre capul familiei, ritualul care inconjoara cina sau pranzul la tara, fara sa inteleaga ca astea nu sunt niste valori ce se pierd, ci pur si simplu un comportament asociat societatii patriarhale rurale, unde lucrurile trebuie sa stea intr-un anume fel ca totul sa mearga struna. Asta presupune ca toata familia sa stea in acelasi timp la masa din cauza agendei zilnice plina de indeletniciri in gospodarie, a resurselor disponibile etc. La tara nu erau microunde ca sa reincalzeazca mamaliga, asa ca toata lumea trebuia sa manance in acelasi timp daca doreau mancarea calda.

La oras pur si simplu nu este posibil asa ceva, e un alt stil de viata. E absurd sa pretinzi sotului si sotiei cu programe diferite de munca sa rabde de foame pana sunt amandoi acasa, doar pentru a lua cina impreuna. Cine vrea poate face mici intalniri de familie chiar si la oras, poate iesi cu prietenii la un restaurant - si lumea chiar o face, sunt pline localurile de musterii. Sau stai acasa si comanzi o pizza ori te incumeti la o reteta pretentioasa.

In concluzie, busola de la tara nu e totuna cu aia de la oras, iar lucrurile sunt numai bine asa cum sunt acum.

Sa nu luam in ras lucrurile pe care parintii nostri le considerau si le simteau sfinte.

Este o diferenta intre masa la tara si cea la oras, insa esentialul este acelasi: dragostea fiecaruia fata de ceilalti din casa se masoara in clipele petrecute impreuna, iar masa, care nu poate fi ocolita, este un moment deosebit de important spre aceasta. Oriunde ar exista familia, masa este aceeasi, ca moment al intalnirii, al vederii si al bucuriei reciproce.

Luarea mesei impreuna este un fel de coloana vertebrala a familiei. Sunt curios ce duh are acea familie in care toti considera ca este absolut normal ca fiecare sa ia masa singur, sa stea in coltul lui singur, si altele asemenea. Personal, masa de pranz si cea de seara o iau impreuna cu toti cei din casa. Cea de dimineata, atunci cand nu este sarita, implica ore diferite de trezire si altele asemenea.

Sa nu mai spun de rugaciunea (cel putin facerea Sfintei Cruci) din'nainte si de dupa masa.
Ce sa mai, masa in familie este o rugaciune si o slava adusa lui Dumnezeu.

Mare dreptate ai in cele afirmate, dar din pacate multi nu pot intelege deoarece nu au o familie in adevaratul sens al cuvantului. Sau poate o au, dar nu stiu sa pretuiasca acele clipe. In timp ce unii viseaza sa aiba o familie fericita, cu multi copii, cu luatul mesei impreuna, plimbari in parc si facutul unei prajituri in timpul liber pt. cei dragi, altii dau cu piciorul, sau mai rau, iau in ras aceste momente de neuitat.

Dar poti rupe tu linistea, Screbble, spunand mamei tale ce mancare buna a gatit. Mancarea buna la gust este de fapt rod al dragostei cu care a fost gatita.
Vazandu-i pe ai mei ca savureaza mancarea pregatita de mine, ma umple de bucurie iar masa la care participa si copii mei, acum adulti, e o masa de sarbatoare.

Bine ar fi sa nu fie asa, dar viata de oras a schimbat buna oranduiala de alta data. Macar la sfarsit de saptamana, ar fi bine sa se revina la acest , simplu dar atat de normal obicei.Din pacate, ne racim si ne izolam din ce in ce mai mult , unii fata de ceilalti . . .

In familia mea, cea in care m-am nascut, nu exista acest obicei, desi eram foarte multi. Mancam impreuna doar de Pasti si de Craciun si lucrul asta imi placea foarte mult. Cand l-am cunoscut pe sotul meu, unul din lucrurile care m-au impresionat la familia lui era, ca intotdeauna, in fiecare seara, mancau impreuna la aceeasi masa. Dupa ce ne-am casatorit, sotul meu a adus acest obicei la noi in familie. Pentru mine e lucrul cel mai placut sa iau masa seara cu sotul meu. Si chiar daca uneori nu imi este foame, el ma roaga sa stau langa el, sa nu manance singur, sa fim impreuna. Si imi spune ca asta a asteptat toata ziua, sa vina seara sa stea impreuna cu mine la masa. De multe ori, daca mai intarzie, prefer sa astept, sa-mi fie foame, decat sa mananc fara el.

Cat de frumos ca cei ce s'au bucurat de aceasta frumoasa randuiala, in copilaria lor, au preluat'o si au dus'o mai departe. Ma bucur pentru voi. Asa este si la mine, si tot asa ma voi si stradui sa ramana, pana la sfarsit.

Masa unifica toate persoanele dintr'un loc. In familie, ea are o intimitate minunata, vrednica de dorit.

N-am luat in ras nimic. Am formulat o opinie.

Iar eu incercam sa spun ca tocmai din cauza acestei diferente a stilului de viata, care atrage dupa sine obiceiuri de hranire diferite, familia de la oras trebuie sa se foloseasca mai mult de metode alternative de a-si cultiva si exprima dragostea - exista atatea. Poate masa traditionala a fost desacralizata, insa nu e nici o problema, atata timp cat se compenseaza in alte parti.

De ce sari in extrema? N-am spus ca trebuie sa mancam singuri, pe cat posibil sa mancam cu familia, dar daca nu e posibil, nu e nici o tragedie, asa cum incerci tu sa faci sa para.
Lumea s-a schimbat in ultima suta de ani, mai mult ca niciodata. Vremurile care au fost nu se mai intorc, trebuie sa ne adaptam.