Am nevoie de ajutorul vostru
 

Bine v-am gasit! Pe scurt: m-am casatorit in urma cu 5 ani si jumatate cu iubirea vietii mele. Am avut o casatorie cu bune si rele si cu greseli de ambele parti ( nu a fost vorba de relatii extraconjugale). Eu am fost cea care a gresit mai mult. Sotul meu a bagat divort in urma cu 9 luni. Divortul s-a incheiat zilele acestea. De cateva zile am discutat impacarea noastra, de dragul copilului nostru care are 4 ani si care sufera ca toti copiii au mamici si tatici si el sta cu mami si bunicii in alt oras decat tati.-am propus sotului meu sa profitam de ceea ce am invatat din greselile trecutului si sa ne crestem copilul cu iubire si sa ne bucuram de el atat noi, parintii, cat si bunicii si strabunicii.
Sotul meu a spus ca e de acord cu impacarea daca eu timp de 5 ani nu imi mai vizitez parintii si bunicii, in schimb mama lui sa nu aiba nici o interdictie. Nu am fost de acord cu asa ceva, motiv pentru care sotul meu a spus ca desi stie ce durere simte un copil fara familie ( si el a crescut exact de la aceeasi varsta ca si copilul meu, fara tata), nu o sa renunte la acesta ambitie, nici macar de dragul copilului, pt a-l feri de suferinta.
Eu imi doresc o familie linistita, in care niciunul dintre noi sa nu sufere. Vreau ca puiul nostru sa cresca in iubire si caldura, nu in ura, suferinta si lacrimi. Vreau sa se bucure de familia lui, dar tatal lui e de neclintit.
Vi se pare ca cere ceva normal? Bunicii pe care tatal vrea sa ii indeparteze de copil, de 9 luni il cresc zi de zi.
Credeti ca am gresit ca nu i-am acceptat conditiile, asta insemnand ca puiul meu sa cresca fara tata alaturi? Credeti ca trebuia sa accept sa nu imi vad 5 ani parintii si bunicii, asta insemnand sa imi bat joc de tot ceea ce au facut pt mine?
Va multumesc anticipat pt raspunsuri!

Draga Maya, nu prea se pot da sfaturi fara sa cunosti oamenii...
Sa iti dea Dumnezeu hotararea cea buna!
Niste idei (poate dau cu batul in balta.. sa ma ierti): Oare nu cumva sotul tau iti pune astfel de conditii pentru ca relatia ta cu parintii este inca prea 'simbiotica' si asta a stricat casnicia voastra? Uneori, tinerii nu se pot desparti de parinti pentru a 'se lmipi de sotul/sotia lor', cum se spune in biblie. Ca sa-i iubim cu adevarat pe parintii nostri, trebuei mai intai si un proces de 'taiere a buricului'.
Eu cred ca relatia cu sotul este mai importanta decat relatia cu parintii (de fapt nu cred eu, ci asa se spune in crestinism). El este pe primul plan, nu parintii.
O idee numai. Poate gresita, ca nu va cunosc.
Doamne ajuta!

Imi iubesc mult parintii, dar sunt o persoana independenta. Am fost invatat de mica de catre parintii mei sa iau decizii singura in ceea ce priveste viata mea. De la ei am primit sfaturi, dar eu am luat decizia finala, chiar daca de multe ori am dat cu capul in gard. Desi stateam la 100 km distanta, ii vizitam de 6-7 ori/an iar la telefon se intampla sa treaca zile si sa nu vorbim.
In schimb, sotul meu nu face absolut nimic fara sa o consulte pe mama lui. In fiecare zi vorbesc de cateva ori la telefon sau pe mess. Pentru ea este in stare sa sacrifice orice. Am cumparat mobila in casa DOAR cand a fost ea in Romania si multe alte lucruri nu le puteam face decat in momentul in care ea era in tara, pt ca sotul meu nu putea lua decizii fara ea.
In timpul divortului am mers cu copilul pt o saptamana acasa la sotul meu, in incercarea de a ne impaca si pt a nu o supara pe mama lui ca noi suntem acolo, stateam inchisa cu copilul in camera, in fiecare seara, cand el vorbea cu ea la telefon sau pe messenger.

Si mie mi s-a intamplat sa gasesc pe cineva care era "lipit" de mama lui. Paradoxal, el nu o agrea pe mama, care saraca nu se baga niciodata intre noi, ci facea tot posibilul sa ne fie bine. Pur si simplu nu o placea, i se pusese pata pe ea. Si nu e singurul caz din pacate...Dar el nu ti-a dat niciun motiv pt ceea ce-ti cere?

In traducere libera:ori tu si copilul jucati dupa cum va canta el si mama sa ori sunteti liberi sa purcedeti incotro vedeti cu ochii.Si unde este iubirea de sot si tata in toate astea?
Cred ca esti constienta ca in 9 ani de zile se ajunge la o asemenea situatie pentru ca si tu ai permis,ai lasat de la tine acolo unde nu era cazul.
Sincera sa fiu nu stiu daca mai se pot remedia multe acum,insa merita incercat.Dar,in tot cazul nu cu acest gen de compromisuri.Poate este cazul sa faci ceea ce nu ai indraznit pana acum:sa spui nu la acestor tendinte dictatoriale si vezi ce se intampla.
Spune-i ca si tu si copilul il iubiti,dar ca astfel de conditii nu le pune un om care isi iubeste sotia ori copilul si sa se mai gandeasca daca doreste cu adevarat o familie sau niste sclavi pe plantatie(bine,important este sa discuti cu el calm,cu iubire,dar in acelasi timp cu fermitate).
Apoi,daca este necesar pleaca cu copilul pentru o perioada si da-i ragaz de gandire.
Este o idee ce ti-am spus eu,nu este neaparat ca e cea mai buna,in definitiv tu il cunosti mai bine,insa,daca s-a ajuns la astfel de conditii din partea lui imi este clar ca fara a pune piciorul in prag nu ai cum rezolva ceva.
Iar daca va decide apoi sa ramana cu tine si sa isi calce pe orgoliu,inseamna ca va iubeste cu adevarat si incepe sa se maturizeze (chiar daca poate are 40 de ani :) ),daca nu,inseamna ca e mai intelept sa iti vezi de drum cu Dumnezeu inainte oricat de dureros si dificil ar fi.
Si mai am o mica nedumerire:ce anume are contra parintilor tai?Exista disensiuni intre ei si sotul tau ori mama acestuia?

A, deci situatia e exact invers decat ziceam eu inainte.. El e prea legat de mama.
Greu. De multe ori barbatii nu reusesc sa se desprinda de mame. Daca nu reusesc, nici casnicia nu le reuseste.
Ai vorbit cu el despre asta? ai incercat sa-i explici cum vezi tu relatia lui de apropiere exagerata cu mama lui?
Ati incercat sa vedeti impreuna un psiholog? (poate ajuta foarte mult in cazuri din astea oedipiene ;-)) O sa sara poate unii pe aici ca la preot sa va duceti, nu la psiholog, dar una nu o exclude pe alta si problemele legate de parinti sunt foarte curente si de obicei ajuta sa vorbesti cu un psiholog sa le constientizezi si sa le vbindeci.
Curaj! Si din nou, sa ma ierti daca dau cu batul in balta.

maya draga, parerea mea e nu cine a gresit.....important si matur e sa se incerce a rezolva poblemele. dar sa trecem peste asta. e o situatie foarte delikata mai ales ca aveti si un copil doar ca mi se pare inuman din partea lui, dupa ce am citit ca ai si o relatie absolut normala cu parintii tai, spre deosebire de el, sa ceri asa ceva. suna crud, dar la cunostintele pe care le am despre psihologia umana, el se incadreazaintre barbatii mamosi, pe limba romana si care au pus aceasta conditie fiind constienti ca e inuman, ca tu nu ai cum sa accepti asa ceva, eu zic ca ar fi cea mai mare greseala sa accepti, doar ca sa aiba asul in maneca ca ti-a dat o shansa. ia in considerare ca o eventuala acceptare a situatiei ar aduce alte si alte probleme. el a crescut fara tata dupa cate vad.....pai ce sa mai zic, e normal ca parinte sa ceri asa ceva?! mie nu mi se pare normal si nici mormal si nici crestinesc.
curaj si multa bafta in ceea ce vei face

Si, uite-asa ajunge iubirea vietii tale sa te faca sa mergi pe sarma !...nici nu stiu de ce s-o mai numi iubire ? ! Ce egoisti sunt oamenii !
Oricum, eu nu cred ca doi adulti ar trebui sa ramana impreuna doar pentru copii lor, atata timp cat nu exista respect, incredere si iubire...nu intamplator am pus-o pe ultimul loc. Este adevarat ca sufera foarte mult, dar si crescand in tensiunea si lipsa de respect al parintilor vor suferi si vor ramane marcati intr-o masura destul de importanta.
Mi se pare un pretext aceasta impacare in favoarea copiilor. Mai bine sa-si asume fiecare atributiile de parinte, sa contribuie la cresterea copiilor, sa aiba o atitudine civilizata si corecta fata de situatia creata si , sa-si vada fiecare de drumul sau daca nu mai exista iubire, daca nu mai exista incredere, respect si...iubire.
" Decat o dragoste cersita, mai bine o renuntare demna "

Spune ca ii e sila sa ii mai vada. De ce? Nu stiu.

Nu mai stam impreuna de 9 luni. Iar de varsta, are 38 de ani. De 9 luni fac naveta la serviciu cate 250 km/zi. Sotul meu spune ca e suparat pe parintii mei ca au venit doar de 2-3 ori la Bucuresti. In schimb am venit noi la ei.
Am fost impreuna la psiholog. Psihologul a spus ca el e singurul om care nu vede cat de mult il iubesc, pt ca nu intelege ca iubirea mea este neconditionata, iar legatura lui cu mama sa, este exagerata. Am fost si la biserica iar preotul i-a spus sa nu divorteze pt ca e un pacat, ne-a facut o slujba dar... sa ma ierte Dumnezeu daca ma insel, eu cred ca mama lui nu mai vrea ca acesta relatie sa mai continue.