![]() |
Lumina Lina
Se pare ca acest foarte frumos imn ortodox este atribuit unui sfant praznuit astazi -16 iulie.
Sfântului Sfintitului Mucenic Atinoghen, care a fost episcop Pidahtoei. http://www.calendar-ortodox.ro/luna/..._atinoghen.jpgAcest sfânt a trait în Sevastia Capadociei, în zilele împaratului Diocletian, si pentru faptele sale bune si pentru smerenia sa a fost facut episcop al Pidahtoei. Fiind prins si cercetat de Filomarh ighemonul, împreuna cu 10 ucenici ai sai, si rabdând multe chinuri împreuna cu dânsii, si-a primit sfârsitul prin sabie. Se povesteste ca mai înainte de a fi prins, mergând la manastirea sa, nu si-a aflat ucenicii, pentru ca erau prinsi mai-nainte. Întâmpinând cerbul, pe care îl crescuse la mânastire, l-a binecuvântat si s-a rugat ca sa nu fie vânat de vânatori nici el, nici semintia lui; ci în toti anii la pomenirea sfântului sa aduca si el, si cei ce se vor naste din el, câte un pui de cerb în dar pentru obste. Si astfel în fiecare an, la pomenirea sfântului, dupa citirea Sf. Evanghelii, venea cerbul în biserica si aducea puiul si degrab iesea. Iar crestinii strânsi acolo junghiau cerbul si se ospatau, bucurându-se în slava si cinstea sfântului. http://www.youtube.com/watch?v=FprNO...eature=related |
Da, e una dintre cele mai frumoase cantari ortodoxe. Vad ca ai postat versiunea cantata in manastiri; mie imi place mai mult varianta cealalta, "mireneasca":
http://www.youtube.com/watch?v=7Nm3bN0OAlA |
Lumina lina este cel mai vechi imn crestin cunoscut, in afara textului biblic, folosit in slujba Vecerniei pana in zilele noastre. Primul izvor scris in care imnul s-a pastrat, este Constitutiile Apostolice (sec II-IV).
"Lumina lina a sfintei slave a Tatalui ceresc, Celui fara de moarte, a Sfantului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, vazand lumina cea de seara, laudam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu; vrednic esti in toata vremea a fi laudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel de dai viata, pentru aceasta lumea Te slaveste." Lumina lina - varianta traditionala, cantata la Catedrala Patriarhala din Bucuresti |
Citat:
|
M-am apucat si eu sa cant "Lumina Lina ", in fata calculatorului...baiatelul a spus ca-i place sa cant de biserica. Sotul ?..." ce-ai patit ? ".
|
da, si-al meu sot cam stramba din nas cand pun muzica bisericeasca. de asta ascult mai mult cand nu este prin preajma, sau cu sonorul la minim (ptr ca nu-mi place sa ascult la casti).
|
Minunat ! Toate cantarile sunt minunate ... dar nu stiu de ce , la cea postata de Marius am plans, am plans si-am cantat si eu ..
Mirela , Ory..ma bucur ca nu-s singura .. credeam ca doar pe mine ma ,,cearta,, sotul care ma intreaba daca imi dau ,,doctoratul,, in teologie ? !!! Toate bune tuturor ! :6: Lumina lina - varianta traditionala, cantata la Catedrala Patriarhala din Bucuresti |
Ora este GMT +3. Ora este acum 19:06:33. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.