Pacatul cu gandul
 

Ziua buna tuturor,

Vreau sa va intreb de ce gandurile - produs imaterial al mintii noastre - pot fi considerate pacate. Sa ma explic: inteleg ca a huli pe Dumnezeu in gandul tau este un lucru foarte rau si, ca atare, un pacat mare. Insa daca gandesti despre un om in sinea ta... "ah, ce i-ar trebui astuia un bat pe spinare ca sa nu mai minta / fure" insa nu pui mana pe bata ca sa-l altoiesti, de ce se considera ca ai pacatuit deja?
Eu as zice ca gandurile rele directionate impotriva unei alte persoane dar nematerializate in fapte (te scoate cineva din minti si-l blagoslovesti doar in gand insa nu pui in practica "scenariul" din cap) sunt dovezi de stapanire de sine, o cale de refulare a unor sentimente negative pe care le putem nutri la un moment dat. Insa in credinta ortodoxa, nu numai ca nu ni se "recunosc meritele" pentru faptul ca ne-am abtinut de la a face rau, ba chiar suntem taxati ca am gandit "pe aratura".

Voi ce credeti despre aceste pacate comise cu gandul? Pot fi ele eliminate complet din viata noastra (sau reduse la minim)?

Doamne ajuta!

De ce ne tot gandim la "ce zic preotii" si uitam de "ce spune Hristos"?

"Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu ucizi"; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. 22. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului." (Matei, 5)

Dragă Carolina am să-ţi redau ceva de mult folos spuse odată de Părintele Teofil Părăian , şi te rog să meditezi la spusel lui : <<Trebuie să fi cu luare-aminte la gânduri, să le selectezi, să vezi care-s bune şi care-s rele. Care-s bune ? Cele care se potrivesc cu voia lui Dumnezeu, pe care-o ştim noi.Când veneau la mine tineri mai demult , înainte de Revoluţia din 1989- şi-i întrebam , la spovedit, de păcatele pe care eventual le-ar fi putut face, câte unul îmi spunea că n-a ştiut că un anumit lucru e păcat. Şi - atunci, eu întotdeauna căutam să-l îndrum să considere că GÂNDURILE CARE NU POT FI SCOASE LA IVEALĂ, ÎN AFARĂ, ÎN TOATE ÎMPREJURĂRILE, ÎN FAŢA LUI DUMNEZEU ŞI ÎN FAŢA OAMENILOR, NU SUNT GÂNDURI BUNE . >>

Nu platesti nici o amenda si nu faci puscarie daca nu-ti strunesti gândurile, dar pierzi dragostea lui Dumnezeu. Dragostea se dobândeste prin efortul de a fi placut lui Dumnezeu în cele mai mici fapte.

Apoi, faptul ca dai frâu liber unor gânduri de ura are asupra ta un efect negativ. Noi, personalitatea noastra suntem produsul tuturor faptelor noastre, inclusiv sau mai ales la nivel mintal. Sfântul Siluan spune ca daca avem un singur gând de ura (se refera la gânduri voluntare) nu suntem mântuiti în acel moment. Dumnezeu ne cere sfintenia absoluta: "Nimic necurat nu va intra în Împaratia cerurilor".

Deci lucrurile se reduc la relatia ta cu Dumnezeu.

Însa vad ca esti influentata si de teoriile psihologiei contemporane. Priveste cu relativitate aceste teorii si în general ce spune stiinta. Trebuie sa pleci în judecarea lucrurilor de la Dumnezeu ca Principiu absolut. Nu exista lucruri care sa fii aparut singure iar singura lege din universul material este voia divina.

Pacatele considerate mici sunt periculoase, pentru ca ne conduc spre cele mari. Deci, cel ce va fi atent la pacatele mici, nu va fi biruit de cele mari. De aceea se recomanda sa ne pazim mai intai gandurile, ca sa nu ajungem la fapta.

Chiar daca nu am ajuns la faptuire, o minte care se insoteste cu ganduri pacatoase, nu mai este capabila de o rugaciune curata. Asa se face ca si pacatul din gand e un pacat, caci aduce despartire de Dumnezeu.

Cred ca mai bine ar fi sa-i dai cuiva o palma ca sa nu mai greseasca a doua oara,din dragoste,pentru a-l indrepta,decat sa dai mana cu el,iar in mintea ta sa-l urasti de moarte.
Cred ca este mai bine sa te exteriorizezi decat sa tii in tine URA-ceea ce iubeste mai mult dracul.

,,Fericiti cei curati cu inima , ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.´´ Cam inspre directia asta ar trebui sa se indrepte un crestin. Faptele rele sunt in mare parte materializarea gandurilor noastre rele. Abtinerea de la a face o fapta urata inaintea lui Dumnezeu ( desi in mintea noastra am vrea sa o facem) eu zic ca e un lucru bun , dar e numai o treapta inspre desavarsire. Dumnezeu vede si apreciaza efortul nostru, lupta cu noi insine si daca perseveram si ne rugam sa ne ajute, putem sa trecem la urmatoarea treapta, adica eliminarea gandurilor rele.
Apoi, adevarata smerenie tine mai ales de felul in care gandim despre noi insine, despre noi in raport cu ceilalti si despre aproapele nostru. Putem fi niste oameni foarte corecti in societate , apreciati de cei din jurul nostru pentru ,,smerenia´´ noastra, dar numai Dumnezeu stie ce putregai de mandrie zace in mintea noastra.
Tot de felul cum gandim depinde si cum ii vedem pe ceilalti . Daca nu esti stapanit de duhul desfranarii, o sa ii vezi pe toti in mod curat, in caz contrar insa o sa ai inchipuiri necurate . Daca te macina mereu gandul razbunarii, o sa vezi dusmani peste tot. Si exemplele pot continua.

Imi amintesc despre o intamplare din Pateric( sper sa nu ma insel) despre un pustnic care de ani de zile petrecea in curatie, rugaciune si post. Si Dumnezeu ii daduse un dar ales. In fiecare zi un inger ii aducea o paine proaspata.
Intr-o zi, mergand in vizita la un alt pustnic, a vazut pe camp un barbat si o femeie pacatuind si i-a judecat in gand . Nu a spus nici o vorba rea, nu a barfit( nu a mai spus nimanui) , ci pur si simplu i-a judecat in gand.
A doua zi, a gasit painea pe masa, ca de obicei, insa era mucegaita. A stat si s-a cercetat pe sine , gandindu-se cu ce Il suparase pe Dumnezeu. Si dandu-si seama de pacatul osandirii in gand, s-a cait plangand cu lacrimi, pana ce Dumnezeu l-a iertat si i-a redat acel dar.

Pacatul a adus in lume moartea. Hristos a adus pacatului moartea, "cu moartea pe moarte calcand". De aceea, viata noastra in Biserica, impreuna cu Hristos, trebuie sa fie una "omoratoare" de patimi, iar nu de suflet, trup sau de semeni.

Foarte bine spus.
Pacatul in inima e radacina tuturor pacatelor faptuite real.
Asa cum esti in interiorul tau,esti si in afara.
In afara esti vazut de cei te inconjoara,iar in interiror esti vazut doar de Dumnezeu.
De oameni ne mai putem ascunde,dar de Dumnezeu niciodata.