Fotbal si credinta
 

Stand ieri cu niste prieteni la o sueta, a venit vorba la un moment dat despre iesirile huliganice de la un meci de fotbal de saptamana trecuta, cand niste suporteri nervosi si violenti au patruns pe teren. Pentru ei asta era un fapt divers, chiar amuzant, tocmai bun de discutiile de la o bere. Parerea mea a fost usor diferita, manifestandu-mi indignarea si comparandu-i pe autorii galagiosului eveniment cu o hoarda de trogloditi coborati din copaci si manati de instincte primare nesatisfacute. Stiindu-mi convingerile religioase, dar neimpartasindu-le, amicii respectivi, amintindu-si probabil niste mai vechi intamplari difuzate pe la stirile tv, au tinut sa-mi dea peste nas sustinand ca "la fel se intampla si cu Biserica" atunci cand, de exemplu, un "popa" este mutat dintr-un sat si toti de acolo sar la razmerita spre a impiedica aceasta. M-am aparat spunandu-le ca sunt aspecte diferite calitativ, ca nu poti pune fotbalul pe acelasi plan cu credinta, dar replica lor, taioasa si zeflemitoare, a fost ca "pentru unii fotbalul e o religie, na!" si ca si unii si altii au avut "un motiv" (si doar atat, punct). Intrebari: merita incercat un dialog cu astfel de persoane care, in cel mai pur stil contemporan, relativizeaza totul, devalorizand totul (convinsi fiind ca nimic nu are valoare, decat, poate, doar pierdutul timpului pe la cat mai multe distractii)? Ce poti sa le spui unora care pun semnul egal intre fotbal (de exemplu) si religie, ducand in derizoriu aspectele profunde ale vietii?

PS
Daca din cele ce am scris reiese ca judec oamenii, spuneti-mi, caci eu, din putinatatea credintei si din saracia mea duhovniceasca nu imi dau seama in totalitate.
Doamne, ajuta!

Nu veti gasi niciodata destule argumente pentru cei asemenea lor. Mai bine rugati-va Domnului pentru indreptarea lor, decat sa va necajiti din cauza nepriceperii lor. Stiti vorba aceea veche si-nteleapta, "a bate toba la urechea surdului"? Cam aceasta este situatia. Cu cat veti incerca sa-i contraziceti, cu atat veti auzi argumente dintre cele mai puerile si lipsite de profunzime.

Doamne ajuta!

Subscriu la aceasta parere. As adauga din Sfintii Parinti: ar fi de preferat sa te insotesti cu persoanele care te pot ajuta spre mantuire. Altfel nu ajungi decat la discutii sterile=timp pierdut. La judecata vom da seama si pentru acest "timp pierdut". De asta e bine sa cauti insotirea cu cei cu care poti discuta subiecte duhovnicesti: afli ceva bun pentru mantuire sau afla ei de la tine sau te intaresti in credinta.

Multumesc pentru raspunsuri. Si eu sunt de parere ca in cazul dat singura solutie ramane, cel putin pe moment, rugaciunea. Totusi, sunt convins ca o persoana mai sporita pe calea credintei i-ar putea "deturna" putin si spre partea mult dorita si nadajduita. Ceea ce si sper sa se intample, dar deocamdata nu am pe nimeni in preajma.

Este evident ca "prieteniile rele strica obiceiurile bune" insa, cand e vorba de rude apropiate nu prea ai cum sa eviti insotirea. Cred ca si aspectul asta face parte din crucea personala ce trebuie s-o ducem, caci pe anumite persoane nu ai cum sa le alegi, ca ti-s date. Eu am folosit termenul generic de prieteni deoarece mai erau si alte persoane de fata - asta ca fapt divers.

@CatalinM: in ambele cazuri descrise de tine violenta nu-si are locul. Nici in Biserica, nici in terenul de fotbal. Huliganii de pe stadion au vrut sa-si faca singuri dreptate, intr-o ignoranta voita fata de lege si sportivitate. Localnicii despre care spui au decis la fel, sa-si faca singuri dreptate, in totala revolta fata de un sistem bisericesc care are reguli si ierarhii fara de care n-ar exista. E de condamnat, iar daca amicii tai de bere considera ca revolta unor enoriasi justifica actele de huliganism pe stadion sau invers, se insala.