Destin si Ideal
 

Cu totii avem un destin, dar nu toti avem in ideal clar. Unii trec prin viata actionand instinctiv, fara a viza o tinta anume, fara a lua in calcul foarte mult perspectiva zilei de maine. Pentru altii scopul apare destul de devreme in viata si-si focalizeaza toata vointa si speranta doar intr-acolo, nimic altceva in jur nefiind la fel de important .
Pentru fiecare om in parte, pentru fiecare caracter, abordarea scopului si ducerea lui spre implinire, strategia pare a fi diferita. Si totusi care ar fi formula generala, valabila pentru orice tip de caracter, de care ar trebui sa se tina seama, atunci cand trebuie facut un plan de atac in cucerirea acelui scop? Cum sa faci ca acea idee (care in mintea ta pare a fi plauzibila si realizabila) sa ramana mereu in fruntea oricaror alte prioritati, si nu abandonata la primul colt, pentru a te agata de un alt scop, ce va fi abandonat la randul lui la un alt colt…si tot asa, si tot asa… Ce poate intretine arderea acelei idei concepute initial, pentru ca proiectul, odata inceput, sa nu ramana abandonat in „incaperea ideilor lipsite de importanta”?
"Ce ti-e scris/In frunte ti-e pus!" Apartin realizarile vietii, unui destin dinainte conceput in nu-stiu-ce alchimie divina, sau totul tine de... hazard? Care hazard ce poate fi decat tot parti distincte ale destinului!?! Cum va descurcati cu "atingerea" idealurilor propuse?

Cel mai important lucru e sa-ti dai seama care sunt idealurile tale si care sunt idealurile impuse de societate. Pentru ca te trezesti alergand dupa idealurile societatii in care traiesti si uneori le atingi , dar odihna nu mai vine, ca apar altele si altele...

in opinia mea tine si de tine si de Dumnezeu. de alegerile pe care le faci.
Dumnezeu iti randuieste ceva si daca vrei sa apuci pe drumul randuit de el, o faci, daca nu nu.

trebuie doar sa te gandesti si ce idealuri ai, daca sunt bune pentru tine, fiindca "ce va folosi omului de va dobandi lumea intreaga si va pierde sufletul sau.."(Marcu 8:36)

Dumnezeu ne da ceea ce ne dorim daca staruim in rugaciunile noastre, dar uneori ceea ce dorim noi, ne indeparteaza de El. De multe ori nici nu multumim pentru o mare realizare care altadata nici n-o credeam posibila, ca deja dorim altceva. In plus, pozitia sociala ne schimba... Daca altadata eram niste umili traitori, situatia materiala ne schimba; parca ne alegem mai cu grija imbracamintea, parfumul, produsele din galantar etc... Ce sa mai spun de masina, casa, confortul din jurul nostru?...
Am primit multe de la Dumnezeu, de fiecare data ce I-am cerut (am cautat sa-i cer cat mai rar sa nu-L supar prea tare!!!), dar parca sa si cer mi-e teama ca sa nu cumva sa-mi faca rau ceea ce vreau! Mi-e teama ca, dintr-un prea mare confort sa nu ajung sa uit sa-I multumesc si sa-I fiu recunoscator! Mi-e teama ca ma va ajuta sa-mi "scurtez" crucea, fapt ce ar putea sa ma coste scump mai tarziu!... Care-i destinul meu de fapt? Imi sta in putere sa schimb ceva in viata mea si a familiei mele, dar voi fi oare capabil sa-L pastrez pe Dumnezeu in suflet si dupa ce voi fi primit ceea ce sunt tentat sa-i cer? E tare greu de crezut!!!

Roaga` L sa`ti dea lucrul acela numai daca iti este si de folos.

Eu am renuntat sa mai cred in destin, fiindca toate fatalitatile le punem pe seama destinului.
eu cred ca nu trebuie sa ne gandim ce destin avem ci sa luam lucrurile asa cum vin in viata, cu bune cu rele.

Pai eu cred ca in primul rand ocupatia noastra permanenta ar trebui sa fie sa`L pastram pe Dumnezeu in suflet. adica facand fapte bune, nemaifiind rautaciosi cu altii, etc.Eu cel putin asta incerc sa fac.

Si daca facem astea ii aducem si multumire totodata pentru binefacerile primite, nu?

oricum ramane la latitudinea fiecaruia cat IL pastreaza pe Dumnezeu in suflet si cat.
oricum daca iti pui intrebarile astea inseamna ca esti pe un drum bun:D.