Forum Crestin Ortodox - Ce este Biserica?

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)

- Despre Biserica Ortodoxa in general (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=506)

- - Ce este Biserica? (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=7881)

Ce este Biserica?

M-am gandit sa deschid acest topic pentru o definire mai buna si o intelegere mai buna a ceea ce este Biserica.Inspirat din alte site-uri am sa prezint cum inteleg eu :

Biserica este Trupul lui Hristos, comuniune divino-umană (teantropică - gr. Θεαντροπια) între Iisus Hristos şi poporul Său.Biserica este alcătuită din Proorocii şi sfinţii Vechiului şi Noului Testament, din îngeri şi din comunitatea istorică a credincioşilor vii, adormiţi şi din generaţiile viitoare, şi în ea se află unul şi acelaşi Har al lui Dumnezeu. Este o comunitate atât vizibilă cât şi invizibilă, divină ca şi umană. Ea este vizibilă, întrucât cuprinde comunităţi concrete de oameni care se închină lui Dumnezeu; este invizibilă întrucât îi cuprinde şi pe sfinţi şi pe îngeri. Este umană, întrucât membrii ei pământeni sunt păcătoşi; este divină, pentru că este Trupul lui Hristos. Dar nu există separare între vizibil şi invizibil, între Biserica militantă şi Biserica triumfătoare (după terminologia occidentală scolastică), deoarece ambele alcătuiesc, împreună, o singură realitate continuă. Biserica vizibilă, cea de pe pământ, trăieşte în deplină comuniune şi unitate cu întregul trup al Bisericii, al cărei Cap este Hristos. Astfel, deşi Ortodoxia foloseşte termenii de "Biserică vizibilă" şi "invizibilă", insistă foarte mult asupra faptului că nu sunt două Biserici, ci una singură (iar termenii sunt folosiţi doar în raport cu înţelegerea umană).Unitatea Bisericii nu este întreruptă în timp sau spaţiu şi nu este limitată doar la cei care trăiesc astăzi pe pământ. Unitatea Bisericii este comuniunea Sfintei Treimi cu toţi cei care trăiesc întru Dumnezeu: Sfinţii Îngeri, drepţii adormiţi şi toţi cei ce trăiesc pe pământ după poruncile lui Hristos şi cu puterea Duhului Sfânt.

Efeseni 4:16 Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste.

Biserica ca aşezământ este trup tainic de natură teantropică, nu o organizaţie omenească oarecare.Ea este stâlpul şi temelia adevărului şi casa lui Dumnezeu, o anticameră a Împărăţiei lui Dumnezeu.Unicul Cap al Bisericii este Hristos. Biserica este un obiect al credinţei, în sensul că ortodocşii cred în Biserică. Credinţa tradiţională a Bisericii este mărturisită în Crezul niceo-constantinopolitan: "[cred] întru una, sfântă, sobornicească (catolică - gr. καθολικη) şi apostolească Biserică". Sensul acestei afirmaţii este că Biserica este:

* una : una singură, nedespărţită în mai multe Biserici
* sfântă : sfinţită şi pusă deoparte pentru lucrarea lui Dumnezeu
* sobornicească / catolică : desăvârşită şi caracterizată prin deplinătate şi universalitate (καθολικη înseamnă în greceşte în acelaşi timp deplinătate şi universalitate)
* apostolească : Biserica are drept caracteristică fundamentală mărturisirea şi propovăduirea Evangheliei şi botezarea tuturor neamurilor (Matei 28,18-20).

Întrucât Biserica este Trupul lui Hristos, ea este şi templul şi locul asupra căruia odihneşte Duhul Sfânt. Ea este o permanentă Cincizecime.

Biserica este Mireasa lui Hristos, Mireasa eshatologică a Fiului lui Dumnezeu, unită cu El întru credinţă şi dragoste, cea pentru care S-a jertfit pe Cruce. Relaţia dintre Hristos şi Biserica Sa este asemuită cu relaţia dintre soţ şi soţia sa, iar imaginea nunţii pământeşti este o închipuire, o umbră a nunţii Mielului lui Dumnezeu cu Biserica.

Comunitatea Bisericii este locul mântuirii oamenilor; este cu adevărat Arca în care omenirea se poate salva de potopul decăderii şi al păcatului.Rolul Bisericii este acela de a împărtăşii fiilor ei harul sfinţitor al Duhului Sfânt prin Sfintele Taine şi de a îndruma pe credincioşi pe calea vieţii.Biserica este aşadar ajutătoare , vindecătoare şi indrumătoare.Ea este mijloc al mântuirii, poartă a Cerului şi scară catre Cer.În Biserică se află deplinătatea adevărului de care se pot impărtăşi şi beneficia fii ei.Biserica este organ de mântuire a credinciosilor şi mama tuturor creştinilor.

Ce este Biserica pentru voi?

Eu fac anumite diferente pentru ca se tinde mereu spre confuzie.

1. Biserica - in sens de credinta ca atare. Forma (oarecum) vizibila a credintei.
As spune ca la asta ne referim si in Crez.
2. Biserica - in sens de institutie, cu ierarhii, organizare, cladiri, cler, manastiri, monahi etc.
3. Biserica - in sens de lacas de cult
4. Biserica in sens de comunitate de oameni in aceeasi credinta - aici este putin cam artificial, cam exagerat si mai rar intalnit. Exista parohia mai precis.
Eu vad asta putin mai altfel, pentru ca oamenii la un loc, chiar si in rugaciune nu formeaza biserica, ci o comunitate intru credinta.
Parohia mai are si alte laturi in afara de slujbe si rugaciuni, as zice eu (are lacasul, parte sociala, chiar culturala etc.)
5. Biserica din noi? Este de fapt rugaciunea noastra individuala si iubirea de aproape. Dar se pare ca nu i se da valoarea cuvenita, ci e mai putin valoroasa decat rugaciunea in comunitate, in lacasul bisericesc. Asta nu prea pricep eu.

Eu nu vad biserica nici ca trup al lui Iisus Hristos, ci ca opera/creatie/lege a sa. Trupul lui Hristos este ceea ce intampla numai la Sf.Euharistie, ori biserica in sens de credinta inseamna mai mult.

Pentru mine Biserica inseamna suma tuturor credinciosilor adevarati din toate timpurile.Biserica ca institutie si organizatie pentru mine reprezinta un mijloc al mantuirii si locul unde ne putem vindeca ranile si patimile sufletesti si totodata un indrumator pe calea vietii.In Biserica(institutie) la liturghie se uneste cerescul cu pamantesc.Iar Biserica este o anticamera a Imparatiei Cerurilor, Imparatia Cerurilor pe pamant, un paradis terestru.Biserica ca institutie si organizatie este ierarhica si constituita din clerici si mireni.Din Biserica(ca tot) fac parte toti cei care sunt in Hristos si implinesc voia lui Dumnezeu si toti care beneficiaza de harul Duhului Sfant.Asadar Biserica nu este constituita doar de cei care participa la slujba, ci de toti cei ce sunt in duh si adevar.Nu numai ortodocsii pot ajunge in Rai, ci toti.Mantuirea este universala si pentru toti si Dumnezeu ar vrea sa se mantuiasca toata lumea.Asadar din Biserica fac parte toti cei ce sunt miluiti de Dumnezeu si care apartin de Hristos.Insa in Biserica Ortodoxa se afla plinatatea adevarului si Biserica Ortodoxa este Biserica adevarata in care lucreaza harul Duhului Sfant.

Citat:

În prealabil postat de sophia (Post 192974)

Biserica in sens de credinta este Trupul lui Hristos , cel putin din punctul meu de vedere.Hristos reprezinta Cuvantul lui Dumnezeu, Calea , Adevarul si Viata.Asadar referindu-ne la Biserica in sensul de crez ca Trup al lui Hristos ne referim insusi la Adevar.Biserica s-a coborit din cer.Ca si painea cea adevarata care da viata lumii(Cuvantul lui Dumnezeu) s-a pogorit din cer, iar Biserica a fost instituita de Hristos prin Jerfta pe cruce.Si la Cincizecime cand s-a format primul nucleu de credinciosi(Biserica) Duhul Sfant s-a pogorit tot din Cer.Asadar Biserica este prin Dumnezeu si Sfanta Treime si este o comunitate teandrica si de comuniune teantropica.A face parte din Biserica inseamna a te impartasi cu Hristos si a vietui in El care este Calea Adevarul si Viata, adica a fi madular viu al Trupului care este Trupul lui Hristos si are ca unic cap pe Hristos care si este Mantuitorul Trupului(adica a Bisericii).

Citat:

În prealabil postat de Danut7 (Post 192926)

Ce este Biserica pentru voi?

Vino si vezi !

Supranumit "Apostolul neamului" pentru credinţa lui în Dumnezeu , Nicolae Iorga spunea atât de bine că : "Avem două entităţi care ţin sufletul neamului românesc : Biserica ( mănăstirile ) şi satele".

Cea mai frumoasa descriere, inclusiv dpdv istoric, am gasit-o aici:

http://cbrom.de/Episcop/Invataturi/In-Biserica.htm

Citat:

Unitatea Bisericii în dumnezeiasca Euharistie şi în episcop – o problemă istorică fundamentală

Pentru a putea înţelege locul şi rolul episcopului, al preoţilor şi al credincioşilor în Biserică este necesar să avem o privire de ansamblu asupra Bisericii, să înţelegem ce este Biserica şi cum se manifestă unitatea ei.
Până în Evul Mediu nu găsim o definiţie a Bisericii. În Răsărit întâlnim o primă definiţie la Sf. Nicolae Cabasila, care ne spune că Biserica se recunoaşte în Sfintele Taine. Pe toată durata primelor trei veacuri creştine unitatea Bisericii a fost strâns legată de credinţa, de rugăciunile şi de acţiunea Bisericii. Esenţa creştinismului trebuie căutată chiar în persoana Domnului nostru Iisus Hristos, întemeietorul acestuia. Prin urmare lucrul primordial în eclesiologie nu este o învăţătură sau alta, pe care le-a descoperit Domnul, ci chiar persoana lui Iisus Hristos şi unirea omului cu El. Sf. Evanghelist Ioan prezintă unitatea ucenicilor ca pe o dorinţă insistentă a Mântuitorului Hristos. Faptele Apostolilor exprimă această realitate atunci când prezintă unitatea celor credincioşi drept principala caracteristică a vieţii Bisericii primare. Astfel vedem că Biserica este chiar Iisus Hristos, Hristos întreg, iar unitatea Bisericii nu este altceva decât unitate în persoana lui Hristos, ca încorporare în Trupul Lui şi creştere în Acesta.
Acceptând această viziune hristologică a Bisericii, suntem constrânşi să vedem unitatea acesteia mai întâi de toate prin prisma Tainelor Bisericii, ca o încorporare a omului în Hristos. Prin urmare suntem obligaţi mai întâi să răspundem la întrebarea: Cum s-a manifestat în spaţiu şi timp această încorporare a oamenilor în persoana lui Hristos după înălţarea Lui la ceruri. Iar căutarea acestui răspuns trebuie să se facă în mod absolut necesar plecând de la Sf. Euharistie, deoarece aceasta constituie întruparea şi unificarea prin excelenţă a Bisericii în Hristos. Doar în taina Sf. Euharistii avem o iconizare simţită a unirii şi încorporării în Hristos a tuturor credincioşilor, mădulare ale Trupului Său care se împărtăşesc cu El. Această legătură strânsă între Biserică şi Sf. Euharistie i-a condus pe unii teologi până la a identifica noţiunea de Biserică cu cea de Euharistie. Trebuie totuşi să nu cădem într-o unilateralitate şi să precizăm că unitatea Bisericii nu este epuizată în unitatea euharistică, ci ea presupune şi unitatea în credinţă, în dragoste, într-un botez, în sfinţenia vieţii, precum şi alte elemente.
Viziunea Euharistiei ca încorporare a Bisericii în Hristos ne constrânge să căutăm locul episcopului în Biserică, deoarece Euharistia nu este doar o comuniune a fiecărui credincios cu Dumnezeu în Hristos, ci şi o unire orizontală a membrilor Bisericii unul cu altul. Astfel Euharistia nu poate fi cercetată atât ca un lucru, cât mai ales ca o acţiune, nu atât ca o comuniune „în cele sfinte”, cât o comuniune „a sfinţilor”, exprimată de adunarea euharistică al cărei centru şi cap văzut a fost mereu episcopul, întâistătătorul şi aducătorul ofrandei euharistice. Sigur nu e întâmplător faptul că Biserica, deşi a despărţit de Euharistie multe taine, care iniţial erau legate de ea, nu a făcut niciodată aceasta în ceea ce priveşte intrarea în sacerdoţiu. Transmiterea acestuia în afara Euharistiei a fost şi rămâne de neconceput. Iar aici episcopul, în calitate de cap văzut al adunării euharistice, dar şi ca singurul transmiţător al preoţiei în Biserică, exprimă şi apără unitatea canonică, rămânând astfel indisolubil legat de Euharistie, mai ales atunci când aceasta este înţeleasă drept adunare laolaltă, exprimând în spaţiu şi timp unitatea Bisericii lui Dumnezeu

...continuare...

Citat:

Punerea în legătură a noţiunilor de Euharistie şi Biserică

Eclesiologia creştinismului primar era una viu practicată. Poate că tocmai de aceea în izvoare nu găsim o definiţie a ceea ce este Biserica, nici o descriere teoretică a ei. Denumirea se întâlneşte în ~ 80 de locuri în Noul Testament, dintre care cel puţin 57 au în vedere Biserica drept adunare într-un anumit loc. Textele vechi bisericeşti descriau de regulă Biserica drept o realitate concretă dintr-un anumit loc. De mare importanţă e faptul că nu orice adunare era numită Biserică ci doar adunarea euharistică. Epistolele Sf. Apostol Pavel, adresate comunităţilor creştine din diferite provincii prin denumirea de „biserică” (εκκλησία) presupun o situaţie bine cunoscută destinatarilor, situaţie care nu însemna altceva decât adunarea în vederea celebrării Euharistiei. Astfel saluturile de la sfârşitul epistolelor ne dovedesc că acestea erau destinate a fi citite în cadrul adunărilor euharistice. Când spre exemplu, Sf. Pavel se adresează Bisericii din Corint, această Biserică este mai întâi de toate adunarea concretă a corintenilor în vederea săvârşirii Euharistiei. Observăm că, de fiecare dată când se adresează Bisericii unei cetăţi anume, Apostolul foloseşte termenul de „biserică” la singular, în timp ce atunci când se adresează unor regiuni geografice mai largi foloseşte acest termen la plural. Acest fapt dovedeşte cu claritate că prin biserică el înţelegea o anumită comunitate euharistică, biserica însemna pentru el adunarea credincioşilor în vederea frângerii pâinii. Un exemplu care oglindeşte această identificare a bisericii cu Euharistia vedem în capitolul 11 al primei epistole către Corinteni. Dând anumite indicaţii creştinilor Sf. Pavel spune în versetul 18: „Căci mai întâi aud că atunci când vă adunaţi în biserică, între voi sunt dezbinări”. Se vede aici că termenul de biserică nu este folosit teoretic, ci pentru descrierea unei anumite adunări, dar nu a unei adunări oarecare, ci a adunării în vederea frângerii pâinii. Pe această adunare Pavel o numeşte „biserica lui Dumnezeu”, iar dispreţuirea Euharistiei constituie dispreţuire a însăşi Bisericii lui Dumnezeu. Această identificare a adunării euharistice cu Biserica îi permite Sf. Pavel să întrebuinţeze expresia „când vă adunaţi laolaltă” (συνέρχεσθαι επί το αυτό), drept noţiune cu conţinut atât eclesiologic cât şi euharistic. Astfel, în gândirea Sf. Pavel şi a Bisericilor care citeau epistolele sale expresiile: „a se aduna”, „a se aduna laolaltă”, „cină domnească” şi „biserică” sau „biserică a lui Dumnezeu” sunt identice.
Trebuie să amintim aici şi de expresia „κατ’ οίκον εκκλησία” (biserica din casă). Este cunoscut faptul că în timpul în care s-a scris epistola către Corinteni şi încă mult timp după aceea Euharistia se săvârşea în casele creştinilor. Dar în timp ce „casa” şi „biserica” erau legate una de alta prin Euharistie, ele alcătuiau de fapt două realităţi distincte. „Biserica lui Dumnezeu” nu trebuia să se confunde cu casa; altminteri ar fi avut loc o dispreţuire a Bisericii lui Dumnezeu. Toate manifestările bisericeşti ale creştinilor se puteau înfăptui şi în afara caselor creştine. De exemplu predica se făcea în sinagogi. Există însă o manifestare bisericească, care niciodată nu s-a făcut în afara caselor creştine; şi anume celebrarea Euharistiei. Că acest lucru nu e întâmplător, ci constituie o convingere a Bisericii, o dovedesc Faptele Apostolilor, unde citim: „Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii”. Vedem aici că rugăciunea putea să se facă şi în Templu, dar frângerea pâinii – Euharistia – se făcea doar în casele creştinilor. Observăm că termenii casă şi biserică exprimau realităţi diferite; primul una lumească şi al doilea una bisericească. Dar de câte ori în casa unei familii creştine se săvârşea Euharistia, realitatea Bisericii lui Dumnezeu era în mod automat pusă în legătură cu casa aceasta. Această punere în legătură a Euharistiei cu o anumită casă cât şi cu Biserica lui Dumnezeu a dat naştere aşa zisei „κατ’ οίκον εκκλησία” (biserica din casă), care îşi primea numele de la proprietarul casei. Această expresie constituie cea mai pragmatică expresie a Bisericii, exprimând adunarea credincioşilor într-un anumit loc în vederea unirii lor în Trupul lui Hristos. „Η κατ’ οίκον εκκλησία” (biserica din casa cuiva) nu era prin urmare un al treilea fel de biserică, diferit de cea locală sau universală, ci era chiar biserica locală, „Biserica lui Dumnezeu”, adunată pentru „frângerea pâinii” în casa unuia din membrii ei.
Cercetarea vechilor texte creştine şi a epistolelor Sf. Pavel ne duce aşadar la concluzia că adunarea euharistică era identificată cu „Biserica lui Dumnezeu” însăşi. Încă de la prima apariţie a lui, termenul de „biserică” a cunoscut o adâncă punere în legătură, până la identificare, cu Euharistia celebrată în fiecare cetate. Fiecare Euharistie constituie în spaţiu şi timp expresia însăşi a Bisericii lui Dumnezeu.

...continuare...

Citat:

Euharistia şi unitatea Bisericii

Identificarea adunării euharistice cu Biserica lui Dumnezeu nu ar fi fost posibilă fără o prealabilă punere în legătură a Euharistiei cu conştiinţa despre unitatea Bisericii primare. Sf. Ap. Pavel, adresându-se Corintenilor, scria: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine”. În acest loc o importanţă deosebită are ideea că „cei mulţi” alcătuiesc „un trup”, identificat cu pâinea euharistică. Această legătură a dumnezeieştii Euharistii cu conştiinţa că „cei mulţi” se unifică prin mijlocirea ei şi în ea într-un singur „trup”, dar nu într-unul oarecare, ci în Trupul lui Hristos, devenind astfel nu una, ci unul, Însuşi Domnul, este adânc înrădăcinată chiar în începuturile Euharistiei cât şi ale Bisericii, lucru de care ne poate convinge o evaluare atentă a „Cinei celei de Taină”, în care se găseşte originea Euharistiei. Cei mulţi de la Cina cea de Taină ca şi cei mulţi din epistolele Sf. Pavel sunt adunaţi şi se identifică în Euharistie: „Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine”.
Nu putem să nu ne gândim aici şi la concepţia Sf. Evanghelist Ioan despre unitatea celor mulţi în „Fiul Omului”, strâns legată de Sf. Euharistie. Fiul Omului este cel care dă „mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică”. El este „Pâinea cea adevărată Care S-a pogorât din cer”. E clar că drept „Fiu al Omului” e prezentat chiar Domnul Hristos în relaţia Lui cu Euharistia. De aceea şi comuniunea euharistică e descrisă ca o mâncare nu doar a cărnii Domnului, ci a cărnii Fiului Omului: „Dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi”. Cu această calitate de Fiu al Omului, Iisus este înfăţişat în Evanghelia a patra nu doar identic cu pâinea Euharistiei (Eu sunt Pâinea vieţii), ci şi ca realitatea prin excelenţă în care sunt cuprinşi toţi: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el”.
Prin urmare, pentru gândirea Bisericii primare, prin Euharistie „cei mulţi” – noul, adevăratul Israel, cei care constituie Biserica – sunt o unitate care Îl închipuie pe Hristos până la deplina identificare cu El. Toate acestea demonstrează că Eclesiologia creştinismului primar, mai ales în ce priveşte unitatea Bisericii, nu poate fi înţeleasă în nici un chip fără referirea la dumnezeiasca Euharistie.

...continuare...

Citat:

Întâistătătorul Euharistiei – Episcopul Bisericii lui Dumnezeu

Prin cultul ei şi îndeosebi prin Euharistie, Biserica primară trăia împlinirea Tainei Împărăţiei lui Dumnezeu. Tot cultul se săvârşeşte pe pământ, dar este o reflectare a celui din cer, unde stăpâneşte Dumnezeu, „Cel vechi de zile”, Cel ce şade pe tronul înalt şi măreţ. Prin urmare orice putere în Biserică se concentrează în persoana lui Iisus Hristos. El este singurul Domn, Cel care stăpâneşte toate. Dar şi unitatea într-unul Domn e exprimată mai întâi de toate în cult şi mai ales în Euharistie. Datorită acestei poziţii a Lui în cultul euharistic, Hristos concentrează în El toate funcţiile prezente în Biserică. El este prin excelenţă preotul, apostolul, diaconul, episcopul, învăţătorul, „Cel dintâi întru toate”. Şi aici avem un paradox în ce priveşte relaţia lui Hristos cu Biserica. În timp ce este adorat în ceruri, El este prezent şi pe pământ în Euharistie, făcând prezentă astfel starea cerească şi în realitatea pământească istorică. Astfel cinstirea euharistică de pe pământ nu constituie o realitate paralelă celei cereşti, ci iconizează chiar această realitate cerească. Aşa cum doxologia cerească e iconizată real în Euharistia de pe pământ, tot astfel şi puterea lui Hristos e oglindită în slujitorii Bisericii. Trebuie să amintim aici că slujirile (funcţiile) în Biserica primară erau înţelese mereu în smerenie, ca diaconie (slujire), aceasta neînsemnând însă că erau private de autoritate. Astfel funcţiile (slujirile) liturgice nu erau concepute ca paralele cu puterea lui Hristos, ci exprimau chiar această putere. Hristos este singurul Domn şi deţinător al puterii în Biserică şi nu o chiverniseşte (conduce) paralel cu o conducere pământească, bisericească, ci chiar prin aceasta şi în ea. Slujirile din Biserică sunt tipuri, radiaţii mistice ale puterii lui Hristos, adevăratul slujitor prin excelenţă. Astfel, spre exemplu, vrednicia de Apostol în Biserica primară nu era înţeleasă ca o putere paralelă cu cea a lui Hristos, ci chiar ca puterea lui Hristos Însuşi. În mod asemănător episcopul era înţeles ca cel care ţinea „locul lui Dumnezeu” şi ca „imagine a lui Hristos”. În acest fel Hristos a rămas singurul slujitor şi deţinător al puterii în Biserică. Slujitorii nu aveau putere decât ca chipuri şi reprezentanţi ai lui Hristos. Biserica apare astfel ca o unitate teocratică. Dar puterea aceasta a lui Hristos nu se exprima decât prin slujitorii Bisericii, al cărei drept nu avea doar caracter dumnezeiesc, ci şi omenesc. Acest lucru a fost posibil mai ales datorită Euharistiei care identifica adorarea cerească cu cea pământească şi pe Hristos cu Biserica Sa într-un mod tainic şi pragmatic.

În ce-i priveşte pe conducătorii adunărilor euharistice, din Faptele Apostolilor aflăm că Apostolii, de câte ori se găseau într-o adunare euharistică, prezidau Euharistia. După cum ne informează Didahia, acest lucru îl făceau şi „profeţii” care umblau din loc în loc. Însă de câte ori Apostolii lipseau, cum era normal să se întâmple de multe ori, conducerea Euharistiei revenea slujitorilor permanenţi. După moartea Apostolilor găsim la conducerea Bisericii din Ierusalim pe Iacov împreună cu prezbiterii. Paralel apar acolo şi diaconii, a căror slujire cuprindea şi serviciul la mesele cu care Euharistia stătea în legătură. Astfel la conducerea Bisericii din Ierusalim găsim triada: Iacov, prezbiterii şi diaconii, probabil ca urmare a formulei iniţiale: Cei Doisprezece (Apostolii), prezbiterii şi diaconii. Probabil că acesta a fost modelul organizării şi al altor Biserici, care au primit creştinismul de la Biserica mamă din Ierusalim. Această triadă a fost prima formă sub care a apărut în istorie episcopul, ca un grad special şi deplin. Faptul că episcopul înconjurat de preoţi şi diaconi a fost de la început conducătorul Euharistiei îl dovedesc textele păstrate. Din cercetarea atentă a izvoarelor se poate concluziona că Euharistia probabil că era adusă în principal: a) de Apostoli şi de alţi harismatici, ca de exemplu de profeţi şi b) de episcop înconjurat de prezbiteri şi diaconi. Dar Apostolii şi ceilalţi harismatici nu pot fi consideraţi legaţi permanent de aducerea Euharistiei în Biserica locală şi prin urmare ei nu pot exprima unitatea acesteia. Rolul şi datoria aceasta reveneau slujitorilor locali ai Euharistiei, deci episcopilor.

De la început lucrarea principală a episcopului era mai ales liturgică, constând în aducerea Euharistiei. Dacă comparăm informaţiile referitoare la episcop provenite de la Ignatie cu imaginea adunării euharistice din Apocalipsă, observăm că episcopul e descris ca şezând pe locul lui Dumnezeu; aceasta chiar pentru motivul că el ocupa acest loc în adunarea euharistică, descris de Apocalipsă ca „tronul lui Dumnezeu şi al Mielului” din adunarea cerească. La rândul ei Apocalipsa preia această imagine din celebrarea în biserică a Euharistiei, în care episcopul şedea pe tronul lui dinaintea jertfelnicului fiind înconjurat de prezbiteri şi având în faţă poporul. Acesta a fost de la început locul pe care îl avea episcopul, ca cel ce aducea Euharistia, şi de aceea Biserica îl vedea ca pe imaginea şi tipul lui Dumnezeu sau al lui Hristos. Baza acestei conştiinţe a Bisericii era concepţia despre dumnezeiasca Euharistie ca trup al lui Hristos. În Euharistie Biserica se manifesta în timp şi spaţiu ca Trup al lui Hristos, dar şi drept unitate canonică. Unitatea în Euharistie era astfel izvorul unităţii Bisericii în Trupul lui Hristos, dar şi al unităţii în episcop.