Cum sa ne rugam?
 

"Tu insa,cand te rogi,intra in camara ta si,inchizand usa,roaga-te Tatalui tau...
Cand va rugati,nu spuneti multe ca neamurile,ca ele cred ca in multa lor vorbarie vor fi ascultate.."
Marea mea dilema-intre atatea rugaciuni de dimineata,prinz,seara,de luni,marti,...pentru vii,morti,acatiste...unde este recomandat a le citi de forma regulata cum este mai bine sa ne rugam?

Cred ca ar trebui sa pui aceasta intrebare duhovnicului, care iti va fixa canonul de rugaciune. mie mi-a zis ca rugaciunile se citesc in genunchi sau macar in picioare, de preferinta cu o lumanare aprinsa.

Si mie mi se intampla ca rostind cateva cuvinte, care nu fac parte din canonul de dimineata si de seara, si ramanand doar la ele, sa-L simt mai intens pe Dumnezeu. Dar si aici poate fi o amagire. Sa crezi ca ai o cale mai scurta si mai sigura spre Dumnezeu. Cum imi explic simtirea mai intensa in putine cuvinte? Pai cred ca e vorba ca ele vin din inima, le simt ca imi apartin. Si asta cere Dumnezeu de la noi: sa simtim ca vorbim cu El, nu sa ne rugam mecanic.

Ce sfat as putea da in astfel de situatii? Ca in timp sa adaugam la putinele noastre cuvinte si o rugaciune din canon. Cu timpul, vom ajunge sa-L simtim pe Dumnezeu nu doar in putinele cuvinte ci in toate cuvintele din canon.

Indicat să avem candela aprinsă tot timpul când suntem acasă, să avem locul nostru bine stabilit unde avem icoanele, candela, mirul, anufra, aghiasma , tămâia, cărţile de rugăciuni , etc. Creându-ne un astfel de colţişor al nostru, rugăciunea rostită sau citită devine o adevărată tămăduire pentru suflet, creându-se o adevărată legătură între noi şi Dumnezeu. Acum , referitor la poziţia trupului, ea este importantă, dar mult mai importantă este poziţia sufletului şi a minţii în clipa rugăciunii !

In rugaciune, esentialul consta in atentie si smerenie.

Din atentia mintii asupra fiecarui cuvant va veni si smerenia, asezarea si linistea.

Sa te opresti cu mintea asupra fiecarui cuvant, nu urmarind citirea rapida, datul paginii sau citirea a cat mai multe.

Asupra acestei "poziţii"am insistat şi eu . Mai bine te opreşti când mintea se împrăştie, te aduni, te concentrezi şi continui. Rugăciunea , fie ea citită sau rostită , de e făcută din automatism, sau că aşa trebuie , e pierdere de timp, devine povară. În rugăciune musai să pui un strop de iubire şi atunci totul curge normal şi firesc.

Inteleg ce vrei a spune, insa rugaciunea oricat de prost facuta, tot rugaciune ramane !

Atunci cand omul vrea sa se roage, Dumnezeu priveste spre acea vointa, iar nu spre neputintele ivite.

Se cade insa a ne ruga din ce in ce mai asezat, cu liniste si fara imprastiere, insa aceasta este si un rod al harului Duhului Sfant.
Pana sa'l dobandim pe acesta, rugaciunea va fi un chin si o fortare.
Multi nu'l dobandesc niciodata in chip simtit, din intelepciunea lui Dumnezeu, insa pentru perseverenta lor se mantuiesc si ei.

Sunt întru totul deacord cu tine, dar mai puţin cu ultima ta idee , precum certitudinea mântuirii cuiva . Asta nu o ştie nimeni, decât Bunul Dumnezeu , iar vrednicia în Mântuire nu o are nimeni ! Dumnezeu lucrează în fiecare, iar de răspunsul ce-l dăm fiecare în parte , la dragostea şi milostivirea Lui, stă într un final şederea noastră în veşnicie.

Nu sustin ca omul ar putea avea certitudinea mantuirii.

Din ultima fraza trebuie sa se inteleaga cum ca sunt multi care fac tot ce pot si tot nu dobandesc pace sau asezare sufleteasca. Aceia sa nu deznadajduiasca, caci are Domnul grija de tot acela care il cauta neincetat si se nelinisteste de caderile sale, alergand neincetat spre El.

P.S. Parintele Teofil Paraianu se pronunta adesea cu certitudine asupra mantuirii lui.
Zicea ca asa il iubeste pe Dumnezeu si s'a straduit de mic sa nu il supere cu nimic, incat crede ca il va mantui si pe el Domnul.

Corect, dar asta înseamnă a susţine că Dumnezeu este nedrept şi judecăţile Lui nu sunt bune. Pacea şi liniştea sufletească o dobândim în măsura sincerităţii şi umilinţei noastre . Deci de nu o avem, problema e la noi, numai la noi !