| MihaiFloarea |
09.01.2010 12:54:07 |
Despre etimologia cuvîntului ler
Personal, consider că ler este cuvînt românesc fără aport latin. Mă întemeiez pe afirmațiile lui Mihai Vinereanu din Dicționarul etimologic al limbii române: „Formele lerui, precum și lerului sînt forme cu desinență de genitiv-dativ, ceea ce infirmă practic ipoteza lui pr. I. Ionescu. Acest refren trebuie pus în legătură cu rom. ler =1. vreme, timp; 2. timp în care cineva este în floarea vîrstei", cuvînt întîlnit și în expresia "a-i trece (cuiva) lerul" cu sensul de "a fi îmbătrînit", dar și cu sensul de "farmec, haz", astfel că refrenul pare să însemne "cîndva în acele vremuri de început, vremuri fericite de demult", cu referire la un timp mitic, fericit. În plus, rom. ler, lerui, poate fi asociat cu alb. Lerë "naștere, răsărit", sensuri cvasi-identice. Astfel, pare să fie vorba de un radical vechi traco-iliric *ler- cu sens de "început, naștere, răsărit", cu referire la nașterea lui Iisus sau a altei divinități pre-creștine cu extindere la creștinism. Origine traco-ilirică.“ (București, Editura S.C. ALCOR EDIMPEX S.R.L., 2008, p. 487).
|
