Despre pretentiile mari pe care le avem fata de ceilalti
 

Parintele Savatie Bastovoi povestea intr-o conferinta despre un prieten de-al sfintiei sale, botezat la o varsta inaintata, care avea obiceiul fumatului. dupa ce s-a botezat, parintele i-a spus lucruri precum "de azi nu mai pui tigara in gura, de azi faci asa, si asa, si asa...". apoi a mers cu ucenicul acesta la parintele Selafiil, un duhovnic nevazator, simplu si smerit, pentru a vedea ce e de facut, cum il poate povatui pentru o viata duhovniceasca. parintele Selafiil a spus atunci: "Acum s-a botezat? Pai... Sfanta Cruce stie sa faca?", "Stie, parinte...", "Apai... sa faca Sfanta Cruce... sa o mai faca din cand in cand.. si dupa aia mai vedem..."

Iertati-ma dar fragmentul l-am redat din memorie, nu am textul in fata sa reproduc exact cuvintele parintelui. mi-a placut foarte mult, gandindu-ma de cate ori am vrut sa impun altora lucruri pe care eu nu puteam sa le fac, cand de fapt, urcusul duhovnicesc, mai ales la inceput, se face cu pasi mici, cu rabdare, smerenie, si multa rugaciune. Doamne ajuta!

Cu adevarat este rau si lipsit de dragoste a cere sau a impune altora lucruri pe care noi insine nu le putem face.

Tot rau este insa a cere altora si unele dintre lucrurile pe care noi le putem face cu usurinta.
- Unii au mai multi talanti, iar altii au mai putini.
- Unii au avut parte de o educatie, altii de o alta.
- Unii au avut anumite necazuri, altii au avut alte incercari.

Ceea ce noua ne este usor de facut, altuia ii poate fi imposibil.
Iar ceva ce aceluia i se pare la indemana si usor, noua sa ne fie peste puteri.

Iarasi si iarasi se intareste cuvantul Parintilor, care zice: Ia aminte la tine insuti !

asa este... pana la urma, insasi ideea de a CERE altuia sa faca ceva, ca si cum eu i-as da ascultare, este complet gresita. una este o povata, un cuvant de mangaiere, si alta ascultarea pe care o da DUHOVNICUL. din pacate exista momente in care ne credem noi duhovnici...

Ati cere sau impune cuiva sa creada in Dumnezeu ?

Multi poate vor inclina sa creada ca acest subiect ii vizeaza numai pe duhovnici cand, de fapt, ne priveste pe fiecare dintre noi, caci, nu de putine ori, ne aflam in postura de "judecatori" ai semenilor. Dar, nu ne este noua a judeca pe ceilalti, atat timp cat inca nu ne ferim de "aluatul fariseilor".

Parintii duhovnicesti, dobandind adevarata smerenie, sunt aspri cu ei insisi si ingaduitori cu ceilalti.

nu. doar ne-am dori ca acel cineva sa se apropie de Dumnezeu.. spre binele lui (din perspectiva noastra).

fratele meu, nu prea ai cum. :) e imposibil sa impui cuiva sa creada in Dumnezeu. liber iti alegi asta. poate sa iti impuna cineva lucruri de suprafata, dar ce ai tu in suflet nu iti poate impune nimeni.

Superb! Cata intelepciune!

Orcum cerem degeaba celuilalt sa face ceva.Nu vom avea nici un succes.Nimeni nu a schimbat vreodata pe nimeni.Cel putin ,nu asa ,la comanda.
Schimbarea celuilalt se face mai degraba prin tolerarea sa,si inconjurarea sa cu intelegere si dragoste,decat in a ii insira o lista de pacate care le are.E una din cele mai frumoase si mai minunate arte,pedagogia de a schimba cu dragoste si intelepciune pe cineva.

De exemplu.
Pe vremea cand habar nu aveam de existenta lui Dumnezeu,aveam o prietena.Daca mi-ar fi zis ceva transant de genul :'crezi!",sau s-ar fi certat cu mine ca nu cred sau orice altceva ,cine stie cum evolua viata mea. Dar ,fara sa imi zica niciodata nimic ,am vazut la ea cum se roaga,cum se bucura de orice,cum daruieste celor apropiati,si cum se poarta cu dragoste.
Si uite asa am fost si eu curios sa vad cine este acest Dumnezeu.
Aceasta e 'calea' de a convinge pe cineva ca exista Dumnezeu !