Problema mea psihica...
 

Buna seara. De 3 luni am observat ca am o problema. In fiecare zi am momente cand simt ca ceea ce fac este in zadar, ca oricum mor. In subconstientul meu stiu ca oricati bani as strange, oricat as invata, orice as face, tot o sa mor si nu raman cu nimic... Ma ingrozeste gandul ca intr-o zi o sa fiu la 2m sub pamant, intr-un sicriu si nu o sa mai stiu pe nimeni, nu o sa mai am rude, prieteni, nimic din ce am acum, nimic fizic, stiu ca nu o sa mai exist... Si mi se cam duce cheful de orice activitate. Nu e zi sa nu ma gandesc la aceste lucruri...
Cred in Dumnezeu, ma mai duc din cand in cand la biserica si ma rog in fiecare seara.
Sper sa nu ma considerati nebun :(
Ce as putea face "sa-mi revin"?

Edit: Am 18 ani.

Asta se numeste deznadejde. Nu esti nebun, numai ca iti incarci mintea cu ganduri inutile si daunatoare. Incearca sa nu te mai gandesti, ca oricum toti vom muri odata si-odata.
In schimb e bine ca ti-ai dat seama ca majoritatea lucrurilor sunt desertaciune- vorba Ecleziastului, si ca viata e pretioasa, ca nu merita irosita pe toate placerile lumesti. Daca ai sa faci fapte bune, ai sa te rogi, ai sa devii un om mai bun, n-o sa-ti mai fie frica.
Citeste carti ortodoxe, ca sa mai capeti putina incredere. Uite eu iti recomand "Scara" a lui Ioan Scararul. Si cartile parintelui Paisie Aghioritul sunt foarte folositoare!

Doamne ajuta!

Poti face ca greul prin care treci sa-ti fie de folos
 

Gandurile care ne invata sa nu ne atasam de lucrurile trecatoare (bani, activitati cotidiene, realizari etc.) nu sunt tot timpul rele. Lucrurile care te pot incuraja sa traiesti curat si sa prinzi curaj sunt rugaciunile si faptele bune. "In zadar" nu tare are putere in gand cat timp te rogi sa fie "bine" ceea ce faci. Doamne ajuta! Doamne ajuta! Doamne ajuta!

Daca nu te consideri tu singur nebun nu e nici o problema. E foarte bine ca la 18 ani ai inteles ca totul e desertaciune vei putea sa-ti cladesti o viata linistita ,senina si plina de intelepciune.Considera ca e un dar de la Dumnezeu.Exista rugaciuni scrise de Sf.Parinti prin care cerem aducere aminte de moarte .Mergi mai des la Biserica ,cauta-L pe IIsus Hristos si urmeaza invatatura Lui.Atunci vei intelege ca sufletul e nemuritor si prin fapte ne vom diferentia.cei ce sunt pentru cele materiale ignorand sufletul vor avea probabil parte de cele de care te temi tu. un sicriu sub 2metri de pamant.Dumnezeu sa te ajute si sa te miluiasca!

Nu, nu esti nebun :)) si chiar e normal ( si, as zice, e foarte bine )ce ti se intampla.
Dar nu trebuie sa te gandesti ca nu o sa mai existi, pentru ca noi suntem vesnici.
De fapt, ai dreptate, oricat am invata, oricat succes am avea, sau bani, sunt toate lipsite de sens, daca nu cunoastem si nu traim sensul nostru adevarat, care este impartasirea cu Domnul si Dumnezeul nostru.
Chiar daca nu stim cat de mare e bucuria pe care ne-o promite El, si cat de minunate desfatarile pe care le-a pregatit pentru noi, stim ca El nu este mincinos. Sa avem incredere in El si sa ii cerem sa dea sens vietii noastre.
Spune-i Domnului toate astea, ca nu simti ca ai sens, ca deznadajduiesti, si ai incredere ca El te va auzi.

Acesta este un semn clar de trezvie si de crestere a sufletului.

Incearca sa nu-ti revii!

Inseamna ca traiesti in prezent!

Bucura-te!

Nu esti nebun, esti doar un om care incepe sa constientizele ca toti banii, toate diplomele si toata marirea din partea oamenilor dispar la adormirea noastra. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa mai muncim, invatam,etc. deoarece tot nu luam nimic cu noi. Nu luam dar putem sa ajutam cat suntem in viata dar si dupa moarte. Important este sa nu ne ATASAM de lucrurile materiale, de tot ce inseamna viata asta si sa uitam de Hristos. Nu trebuie sa iti fie nici frica de moarte pt. ca tu nu o sa stai la 2m sub pamant, acolo o sa stea trupul dar sufletul va merge unde ii este locul: in Iad sau Rai. Abia atunci se va vedea ce ne-a atras mai mult cat eram in viata. Noi tot ce facem cat traim trebuie sa fie cu dragoste pt. Dumnezeu iar mutarea noastra trebuie privita ca intalnirea cu cel mai bun prieten, regasirea cu El dupa ani multi de cautari. Frumos spunea cineva:" in fiecare an trecem nepasatori prin ziua mortii noastre". Eu cand ma gandesc la moarte cred ca in sfarsit o sa ajung acasa, acolo unde imi este cel mai bine, langa Dulcele Iisus.

roaga-te la dzeu sa te ajute o sa vezi ca se schimba gandirea.
e posibil o pasa mai proasta. dar vb si cu un psiholog.

Pe tine de fapt te sperie NEANTUL, NIMICUL... ti-e teama ca dupa moarte toata constiinta ta o sa se "evaporeze", tu si toate gandurile tale o sa dispareti definitiv.
Nu e deloc o problema psihica... dimpotriva, faptul ca spre deosebire de alti tineri de varsta ta te gandesti la asta, e o dovada de maturitate.

Problema mortii e o problema comuna omenirii intregi, e o tema pe care disecat-o mai toti marii filozofi, mai toti cercetatorii...

Am o veste buna... s-ar putea sa nu fie asa de rau precum pare la prima vedere. As minti daca ti-as spune SIGUR ca exista viata dupa moarte, ca nu vom disparea, ca avem un rost- dar pe de alta parte, strict rational vorbind, e aproape sigur ca un Dumnezeu exista. Iar daca Dumnezeu exista, moartea nu e sfarsitul - moartea e un nou inceput !

"Boala "psihica a omenirii este exact reversul celor spuse de tine, Devorator, la care tu "vrei sa revii" :))

Suferinta noastra provine din faptul ca ne credem NE-muritori!...de acolo ni se trage sforaitul cel mai DULCE!
Atentie crestini!