De ce exista Dumnezeu?
 

Atunci când ne gândim la cauza existentei universale ne vine greu sa credem ca Dumnezeu, o fiinta rationala, poate exista fara a avea o explicatie. Am fi mai repede dispusi sa admitem existenta unui univers neînsufletit decât a unei Fiinte vii ca Principiu al existentei.

Acest obstacol pare a fi si una din pricinile pentru care multi ajung la ateism.

La o privire mai putin superficiala, acest tip de a gândi se dovedeste gresit, o prejudecata. Existenta lui Dumnezeu, a unui Absolut rational e mai probabila decât existenta unei lumi aparute din senin, pentru ca Dumnezeu are atributul supranaturalului de partea sa.

Supranaturalul implica o existenta infinit superioara si diferita de a naturalului. În termeni teologici e vorba de diferenta dintre necreat si creat.


De fapt ceea ce ne vine greu sa acceptam este tocmai existenta supranaturalului. Cauza este faptul ca noi avem o existenta naturala si în mod firesc avem tendinta sa credem ca posedam adevarata forma de existenta, ca nu exista ceva superior noua.

Dumnezeu exista pur si simplu. Deoarece nu face parte din universul nostru limitat nu are nevoie de cauza sau inceput. Acestea sunt notiuni create tot de El cand a scris legile universului.

Traditie1, imi place ca ti-ai deschis apetitul pentru subiecte "hard" :41:

Stai linistit ca nu mi l-am deschis acum. Sunt probleme de care ma preocup de mult timp si am mai vorbit de ele si pe forum.


Mai bine ai încerca sa raspunzi la ceva ce am zis: ce faci cu faptul ca naturalul nu-si poate explica singur existenta?


Si: ti se pare obiectiv faptul ca stiinta nu ia în calcul si posibilitatea existentei supranaturalului?

Si-l explica exact la fel (de putin) ca supranaturalul


Ca sa nu vorbim pe linga, si sa iti stric topicul, ar trebui sa stabilim ce intelegi tu prin supranatural.

Atunci înseamna ca nu ai o întelegere corecta a ceea ce este supranaturalul.




Nu-i topicul meu. Definitia din DEX a supranaturalului e destul de corecta. As adauga ca prin supranatural înteleg posibilitati infinite, nesupuse nici unei limitari sau legi existentiale.

Cand iubesti nu te mai intrebi de ce exista persoana iubita. Ci faci tot posibilul sa adancesti iubirea. Numai cand stai in afara persoanei respective, ajungi sa te intrebi de ce ea exista.

Macar daca asta ar fi singura mea problema :)
Stiinta nu e o entitate ce hotaraste ea ce ia si ce nu ia in calcul. Oamenii de stiinta insa, in ansamblul lor, nu pot fi obiectivi decit daca au in vedere metode care pot fi, macar in principiu, verificate de ceilalti. Stiinta ar putea lua in calcul si posibilitatea existentei supranaturalului, insa aceasta presupunere nu i-ar accelera mersul, dupa cum s-a vazut in istorie. E o ipoteza de care stiinta nu are nevoie, mai ales ca nu ne gasim intr-un moment de impas, cind toate solutiile cautate au dat gres. Din contra, sintem in plin progres, exponential, al cunoasterii.

Poate pe unii ii ajuta sa adinceasca astfel iubirea. Poate daca intelegi de ce iubesti, nu vei mai divorta atunci cind iubirea incepe sa scartaie putin ;)

Iubirea scartie nu din prea plinul ei, ci din putinul ei. Iubirea nu poate fi adancita decat iubind.