[MarinaAlca]

[quote=Anca-Miha;100284]
[COLOR=Red]Unde ai citit ca au fost clevetite? Da-mi te rog niste versete.


[/COLOR][SIZE=4] In vietile Sfintilor am citit draga mea Anca, iata :[/SIZE]
[SIZE=4]"[SIZE=3]Dumnezeiasca voinţă, mai întîi, a ţinut multă vreme însoţirea acestor sfinţi fără de fii, ca prin zămislirea şi naşterea unei fecioare ca aceasta să se arate şi puterea darului lui Dumnezeu, şi cinstea celei născute,[/SIZE] [SIZE=3]şi vrednicia părinţilor ei. Pentru că a face să nască pîntecele cel neroditor şi sterp, aceasta este puterea darului[/SIZE][SIZE=3]dumnezeiesc, fiindcă aici nu firea, ci Dumnezeu Cel ce[/SIZE] [SIZE=3]biruieşte firea dezleagă legăturile nerodirei. A se naşte din cei neroditori şi străini, aceasta este cinstea celei născute, care a ieşit nu din părinţi care s-ar fi sîrguit la fapte trupeşti, ci din cei înfrînaţi, fiind ei la bătrîneţe; pentru că petrecuseră în însoţire, neavînd fii, cincizeci[/SIZE] [SIZE=3]de ani. Se arată şi aici vrednicia părinţilor Maicii Domnului, că după lunga lor nerodire au născut pe bucuria a toată lumea. În acest lucru Sfinţii Ioachim şi Ana s-au asemănat Sfîntului Patriarh Avra-am şi soţiei lui, cinstitei Sara, care la bătrîneţe a născut pe Isaac, după făgăduinţă. Iar noi zicem că mai mult decît Avraam este aici, că pe cît este mai mare Fecioara Maria decît[/SIZE] [SIZE=3]Isaac, pe atît mai mare este[/SIZE][SIZE=3] vrednicia lui Ioachim şi a Anei, decît a lui Avraam şi a Sarei. [/SIZE][SIZE=4]Dar la această[/SIZE] vrednicie nu au ajuns pînă ce nu au rugat pe Dumnezeu în amărăciunea sufletului lor şi în mîhnirea inimii, cu mult post şi cu rugăciuni. [COLOR=Red]Că înainte merge mîhnirea şi apoi vine bucuria. Şi[/COLOR] [COLOR=Red]înainte mergătoare a cinstei este necinstea [COLOR=Black]şi[/COLOR][/COLOR] povăţuitoare spre cîştigarea celor bune este cererea, rugăciunea cu lacrimi către Dumnezeu.
Cînd se mîhneau ei mult şi se tînguiau pentru nerodirea lor, a adus Ioachim daruri Domnului Dumnezeu în biserica Ierusalimului la un praznic mare, în care toţi fiii lui Israel aduceau darurile lor lui Dumnezeu. [COLOR=Red]Iar Isahar, arhiereu fiind atunci, n-a voit să primească darurile lui Ioachim şi [SIZE=5]l-a defăimat[/SIZE] cînd le-a adus,[/COLOR][COLOR=Red] [SIZE=5]ocărîndu-l[/SIZE] [SIZE=5]pentru nerodire: "Nu se cade a primi din mîinile tale daruri, că eşti fără de fii, neavînd dumnezeiasca binecuvîntare,[/SIZE][/COLOR][SIZE=5][/SIZE][COLOR=Red][SIZE=5]pentru oarecare tăinuite păcate ale tale"[/SIZE][SIZE=5]. Asemenea şi un oarecare evreu, din seminţia lui Ruvim, aducînd darurile sale cu ceilalţi oameni, a [/SIZE][SIZE=5]ocărît [/SIZE][SIZE=5]pe Ioachim, zicîndu-i: [/SIZE][/COLOR][SIZE=5][COLOR=Red]"De ce apuci înaintea mea, aducînd darul lui Dumnezeu? Nu ştii că eşti nevrednic să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminţie în Israel?"[/COLOR][/SIZE]
Acestea auzindu-le Ioachim s-a mîhnit şi s-a dus de la biserica Domnului foarte întristat, [SIZE=5][COLOR=Red]ruşinat şi defăimat [/COLOR][/SIZE]şi i s-a întors lui praznicul acela în plîngere şi bucuria praznicului aceluia în tînguire. Şi nu s-a întors atunci la casa lui, de mîhnirea cea mare, ci s-a dus în pustie, la păstorii turmelor sale, şi acolo a plîns pentru două lucruri: pentru [SIZE=5][COLOR=Red]nero[/COLOR][/SIZE][COLOR=Red][SIZE=5]dire[/SIZE] [COLOR=Black]şi pentru[/COLOR][/COLOR][COLOR=Red][COLOR=Black] [/COLOR][SIZE=5]defăimare şi ocară[/SIZE].[/COLOR] Apoi, aducandu-şi aminte de Sfîntul Avraam strămoşul, căruia i-a dat Dumnezeu fii după ce îmbătrînise, a început a se ruga Domnului cu dinadinsul, ca şi el de aceeaşi binecuvîntare să se învrednicească, ca auzit şi miluit să fie, [SIZE=5][COLOR=Red]ca să se ridice ocara lui dintre oameni[/COLOR][/SIZE] şi să se dea rod însoţirei lui la bătrîneţe, precum oarecînd lui Avraam, ca să poată a se numi tată de fii, [SIZE=5][COLOR=Red]iar nu ca un neroditor şi lepădat de[/COLOR][/SIZE] [SIZE=5][COLOR=Red]Dumnezeu să rabde de la oameni ocară.[/COLOR][/SIZE] Şi a adăugat la rugăciune post, patruzeci de zile, nevrînd să guste pîine. "Nu voi da - zicea - gurii mele hrană, nici mă voi întoarce la casa mea, ci lacrimile me-le să-mi fie mie hrană şi pustia aceasta casă, pînă ce va auzi şi mă va cerceta pe mine Domnul Dumnezeul lui Israel".
Asemenea şi Ana, femeia lui, în casă şezînd şi înştiinţîndu-se că [SIZE=5][COLOR=Red]arhiereul nu a vrut să primească[/COLOR][/SIZE][SIZE=5][COLOR=Red] darurile lor, ocărîndu-i pentru nerodire,[/COLOR][/SIZE] şi că bărbatul ei, de mîhnire, lăsînd-o pe ea, s-a dus în pustie, plîngea cu nemîngîiate lacrimi. "Acum - zicea - [SIZE=5][COLOR=Red]sînt mai ticăloasă decît toţi: d[COLOR=Red]e[/COLOR][/COLOR][/SIZE][SIZE=5][COLOR=Red] Dumnezeu lepădată, de oameni defăimată[/COLOR][/SIZE] şi de bărbat lăsată. Deci de care lucru mai întîi voi plînge? Oare pentru văduvia mea sau pentru nerodire? Oare pentru sărăcia mea sau că nu m-am învrednicit a mă numi maică?" Şi se tînguia cu amar în toate zilele acelea. Iar o slujnică a ei, anume Iudit, o mîngîia pe ea, dar nimic n-a sporit, pentru că cine putea să o consoleze pe dînsa?!
Odată, tînguindu-se, a intrat în livada sa şi, şezînd sub un copac de dafin, a suspinat din adîncul inimii. Şi ridicîndu-şi cu lacrimi ochii săi spre cer, a văzut în copac un cuib de pasăre avînd pui mici. Şi de acolo, luînd pricină de mai mare durere a inimii, a început a striga: "Vai, mie, celei lipsite! Că eu singură sînt mai păcătoasă între fiicele lui Israel! [SIZE=5][COLOR=Red]Eu singură decît toate[/COLOR][/SIZE][SIZE=5][COLOR=Red] mai defăimată între femei.[/COLOR][/SIZE] Toate îşi poartă rodul pîntecelui pe mîinile lor, toate de fiii lor se mîngîie, iar eu singură sînt străină de acea mîngîiere. Vai, mie! [SIZE=5][COLOR=Red]Că toate în biserica lui Dumnezeu se primesc cu darurile şi au cinste pentru a lor naştere de fii, iar eu singură de la biserica Dumnezeului meu sînt lepădată.[/COLOR][/SIZE] Vai, mie! Cine mai este ca mine? Nici cu păsările cerului nu m-am asemănat, nici fiarelor pămîntului, pentru că acelea sînt roditoare înaintea ta, Doamne Dumnezeule, iar eu neroditoare mă aflu. Nici pămîntului nu m-am asemănat, căci acela răsare şi-şi creşte seminţele sale şi, roduri aducînd, Te binecuvîntează pe Tine, Tatăl cel ceresc, iar eu sînt singură şi fără de fii pe pămînt. Vai mie, Doamne, Doamne! Eu, păcătoasa, singură am sărăcit de facerea de roade. Tu, Cela ce ai dat Sarei oa-recînd, la bătrîneţele cele prea adînci, fiu pe Isaac; Tu, Cela ce ai deschis pîntecele Anei, mama lui Samuil, proorocul tău, caută acum spre mine şi ascultă rugăciunile mele! Adonai Savaot! Ştii ocara nerodirii, deci singur să-mi dezlegi durerea inimei mele şi să deschizi jghiaburile pîntecelui şi pe cea neroditoare să o arăţi rodi-toare, ca pe cea născută în dar să o aducem Ţie, binecuvîntînd, cîntînd, şi cu un gînd slăvind milostivirea Ta".
Unele ca acestea cu plîngere şi cu tînguire grăindu-le, iată îngerul Domnului i s-a arătat ei, zicîndu-i: "Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta şi suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu şi, iată, vei zămisli şi vei naşte pe fiica cea prea binecuvîntată, pentru care se vor binecuvînta toate seminţiile pămîntului. Printr-însa se va da mîntuire la toată lumea şi se va chema numele ei Maria".
Deci, auzind aceste cuvinte îngereşti, Ana s-a închinat lui Dumnezeu şi a zis: "Viu este Domnul Dumnezeu, că de voi naşte prunc, îl voi da pe el spre slujba Lui, ca să fie slujind şi lăudînd numele Lui cel sfînt ziua şi noaptea, în toate zilele vieţii sale". Apoi, umplîndu-se de negrăită bucurie, Sfînta Ana a alergat la Ierusalim cu sîrguinţă, ca acolo mulţumita şi rugăciunile sale să le dea lui Dumnezeu, pentru cercetarea Lui cea milostivă."
[/SIZE]