"Pana una alta ne aflam in postul Craciunului iar la capatul lui vom sarbatori Nastera Domnului. Cine nu vrea sa accepte acest eveniment al anului ca pe ceva esential pentru toata omenirea si asta nu datorita cadourilor si a mancarii abundente, ci pe temei religios, ei bine pe acestia nu pot decat sa-i compatimesc".
Da, draga Ancah, ne pregatim pt. Nasterea Domnului, de care nu prea mai are timp nimeni. Am gasit la Sfantul Nicolae Velimirovici un fragment frumos despre acest eveniment, si doresc sa-l impartasesc cu voi( ei, ce sa fac, daca si mie imi plac atat de mult citatele; asta este: Sf. Parinti sunt mult mai destepti decat noi).
"Smerenia este prima virtute pe care Hristos a poruncit-o oamenilor in predica Sa de pe munte. Si prin pilda Sa, El a aratat cel dintai aceasta virtute, nascandu-Se nu in palat imparatesc ci in pestera oilor. O alta importanta invataturapractica pe care Domnul a aratat-o prin sfanta Sa nastere a fost aceasta: stramtorati-va ca sa se face loc si pt. ceilalti; multumiti-va cu cele neaparat trebuincioase ca si altii sa aiba cele neaparat trebuincioase.[...] lumii ce cauta lumina numai din marile orase, Domnul a vrut sa-i dea o lectie: ca Adevarata Lumina se poate arata si dintr-o pestera sarmana.
In Tara Sfanta dainuie inca si astazi 4 stanci vestite-stau precum stateau si in vremea venirii lui Hristos in lume. O stanca este pestera din Betleem, unde S-a nascut El; a doua este stanca de pe muntele Ispitirii, unde El a fost ispitit; a treia este stanca Golgotei, pe care a fost rastignit, sub care a fost ingropat si unde a inviat; si a patra este stanca de pe Muntele Maslinilor de pe care S-a inaltat la cer. Asadar cele mai insemnate 4 evenimente din viata Mantuitorului sunt legate de 4 stanci neclintite. Nu mai exista casa din Nazaret unde El a trait, nici cea din Capernaum, unde Se salasluise. Nu mai exista nici una din cladirile in care El zabovea; nici curtea lui Irod, nici resedinta lui Pilat, nici macar templul lui Solomon. Tot ce a fost zidit de mana omeneasca, timpul a ruinat. Insa acesta 4 stanci, de Dumnezeu facute, stau in picioare si astazi intocmai ca odinioara. Ca nimeni sa nu se poate indoi de faptul ca El S-a nascut cu adevarat, ca a fost ispitit ca om, ca a fost rastignit pt. pacatele oamenilor, dar si ca a inviat, si ca S-a inaltatcu slava la ceruri, in vesnica Sa patrie, unde-i asteapta pe dreptii Sai. [...] Sa nu te mire faptul ca Dumnezeu a ales pt. Sine un salas atat de sarman. " Ce este inalt la oameni, uraciune este inaintea lui Dumnezeu". Uraciune era inaintea lui Dumnezeu palatul cezarului de la Roma, caci cu adevarat era pestera talhareasca de faradelegi si desfranare. Iar ceea ce e dispretuit si nimicnic in ochii oamenilor, Dumnezeu cel mai ades alege si proslaveste. Aceasta e metoda Celui Atotintelept. Potrivit acestei metode, El a ales pescari drept Apostoli si o pestera drept leagan al Sau".
Doamne ajuta!
|