[Florin-Ionut]

Capitolul II
GLASUL ADEVARULUI RASUNA ÎN ASCUNZISURILE SUFLETULUI FARA LARMA DE CUVINTE

1. Vorbeste, Doamne, sluga ta asculta (2 Regi 3, 10). Sluga ta sînt eu; fa-ma întelept si voi cunoaste marturiile tale (Ps 118, 125). Pleaca inima mea spre cuvintele buzelor tale si rostirea ta sa coboare precum roua asupra inimii mele. În vechime, fiii lui Israel se rugau de Moise: Vorbeste-ne tu si te vom asculta; sa nu ne vorbeasca noua Domnul, ca nu cumva sa murim (Ex 20, 19). Nu în acest fel ma rog eu tie, Doamne, ci mai curînd împreuna cu profetul Samuel, plin de dor si umilinta: Vorbeste Doamne, sluga ta asculta (2 Regi 3, 10). Mie sa nu-mi vorbeasca Moise sau vreun altul dintre proroci, ci tu însuti, Domnul si Dumnezeul meu, lumina cea vie, spiritul însusi care i-a însufletit pe toti prorocii: tu singur, fara ei, îmi esti de ajuns si ma poti umple cu învatatura pîna la desavîrsire; ei însa, fara tine, ramîn neputinciosi.
2. Pot, desigur, sa rasune în urechi cuvintele; dar, prin ele însele, n-au cum sa împartaseasca darul spiritului. Pot suna frumos, însa daca tu, Doamne, pastrezi tacerea, nu au cum sa înflacareze inima. Litere zareste ochiul, tu însa tîlcul ascuns îl dezvalui. Pot vorbi despre mistere, dar cheia întelegerii lor e la tine. Se cuprind în ele porunci, dar tu singur ajuti la împlinirea lor. Arata calea, tu însa dai puterea de-a pasi pe ea. Cuvintele ne înrîuresc doar pe dinafara; tu însa dai învatatura si lumina inimilor. Ele mîngîie cu roua din afara; tu, dimpotriva, din launtru. Ca vorbe razbat pîna la urechile noastre; tu însa dai auzului întelegerea din adîncuri.
3. Asadar, nu Moise sa-mi vorbeasca, ci tu, Domnul si Dumnezeul meu, adevarul vesnic: altminteri m-as usca si m-as vesteji fara nici un rod, lasat în voia povetelor din afara, vaduvit de înflacararea launtrica; sa nu-mi fie mie spre osînda cuvîntul auzit si lasat fara urmare; cuvîntul cunoscut si nepretuit; cuvîntul crezut dar neadus la îndeplinire. Vorbeste, asadar, Doamne, sluga ta asculta (2 Regi 3, 10); tu ai cuvintele vietii vesnice (In 6, 69). Vorbeste, Doamne, ca sufletul meu sa se mîngîie, ca viata mea sa se poata îndrepta cu totul, iar tie sa-ti pot aduce prinos de lauda si preamarire fara de sfîrsit.

Capitolul XIII
ASCULTAREA SMERITA A CELUI CE URMEAZA CU SUPUNERE PILDA LUI ISUS Hristos

1. Fiul meu, cel care încearca sa fuga de ascultare fuge singur de har; iar cel ce umbla dupa lucruri aparte le pierde pe cele obstesti. Cel care nu se supune de bunavoie si cu placere mai marilor sai da semn ca nu si-a supus înca cu desavîrsire propriul trup, mocnind înca de cîrtire si razvratire. Învata, prin urmare, sa te supui fara preget mai marelui tau, daca doresti ca trupul, la rîndul lui, sa stea cuminte sub jug. Într-adevar, vrajmasul din afara va fi mai usor biruit, daca înlauntrul sufletului nu va fi ravaseala. Nici un dusman nu-i mai de temut, mai vatamator pentru suflet, decît omul însusi fata de sinea sa, daca trupul nu sta ascultator sub veghea barbateasca a spiritului. Trebuie neaparat sa-ti însusesti un adevarat dispret fata de tine însuti, daca doresti sa fii mai puternic decît trupul si sîngele. Pregeti sa te supui vointei altora, pentru ca înca te mai iubesti pe tine însuti cu nesabuinta.
2. Sa fie mare lucru oare, daca - praf si nimica fiind - te supui altui om, din dragoste pentru Dumnezeu, atunci cînd Eu însumi, Atotputernicul si Preaînaltul, care pe toate le-am zidit din nimic, m-am supus cu umilinta altor oameni, pentru tine? M-am facut cel mai smerit si cel mai mic, ca, prin umilinta mea, sa-ti poti înfrînge trufia. Învata, farîma de praf, ce este ascultarea. Învata sa te smeresti, chip de lut si de tarîna, fii gata sa te asterni sub calcîiele tuturora. Învata sa-ti pui sub jug bunul plac si propria voie, supune-te tuturora.
3. Fa-te foc si para, aprinde-te împotriva ta de dreapta mînie, nu îngadui sa creasca umflatura acestei bube în sufletul tau; supune-te si fa-te mic, ca toti si unul fiecare sa te poata calca în picioare; asterne-te sub calcîie, precum tina batatorita a drumului mare. Ai oare vreo pricina ca sa te vaiti, fiinta de prisos? Cum ai putea oare raspunde celor ce ti se ridica împotriva, fiinta bicisnica si întinata, care de atîtea ori ai adus jignire lui Dumnezeu, facîndu-te vrednic de osînda iadului? Dar ochiul meu te-a crutat, caci sufletul tau a fost si este scump privirii mele: ca sa-mi cunosti iubirea si sa fii pururi recunoscator pentru binefacerile mele; ca sa nu contenesti sa te smeresti în deplina supunere si sa duci fara cîrtire jugul dispretului omenesc.