“Caci porunca Domnului este a nu tacea in vremea primejduirii credintei. Caci zice:
“Graieste si nu tacea” si: “Daca se va da deoparte, nu va binevoi sufletul Meu intru el” (Avac.2, 4) si: “Daca acestia vor tacea, pietrele vor striga” (Lc. 19, 40).

Asa incat, atunci cand e vorba despre credinta, nu trebuie a spune: <<Cine sunt eu? Preot? Nicidecum. Capetenie? Nici aceasta. Ostas? Dar unde? Agricultor? Nici macar acest lucru. Sarac sunt, care se preocupa numai de hrana cea de fiecare zi. Niciun cuvant si grija nu am pentru chestiunea pusa in discutie>>.

Vai! Pietrele striga, si tu taci si esti fara de grija? Firea cea nesimtitoare l-a ascultat pe Dumnezeu si tu te clatini? Ceea ce nu a fost insufletit, nici i s-a cerut socoteala la judecata, temandu-se ca de o porunca, glasuieste, iar tu cel ce va sa dai seama inaintea lui Dumnezeu in ceasul cercetarii chiar si pentru un cuvant desert, desi vei fi intrebat spre a da socoteala, spui ca unul fara de minte <<Ce treaba am eu cu acest lucru?>>.

“Acestea“, o, stapane, zice Pavel, “le-am infatisat din pricina voastra, in ce ma priveste pe mine si pe Apollo, ca sa invatati a nu cugeta, in ce ne priveste, mai presus de ceea ce s-a scris” (cf. I Cor. 4, 6). Asa incat chiar si saracul e lipsit de orice aparare in ziua judecatii si va fi osandit ca unul care acum nu graieste, caruia si osanda ii va fi sigura, fie si numai pentru acest lucru - [ca sa nu mai vorbim] de vreunul din cei de sus pana la cel ce poarta coroana. Caci cei puternici vor fi cercetati ca niste puternici, zice [Scriptura] si judecata aspra va fi celor sus pusi”.