Omul a fost inzestrat cu libertate. Poate sa intre in dialog cu Dumnezeu, dar in acelasi timp, poate sa refuze acest dialog. Insa, din momentul in care omul il uita pe Dumnezeu, ajunge sa faca din sine rostul ultim al vietii si lucrarii sale. Nu mai ramane nimic mai presus de el insusi. Uitand de Dumnezeu se grabeste si se ingrijeste sa puna altceva in loc. Asa ajunge ca trasatura principala a vietii lui sa fie grija si silinta pentru multe. Grija si silinta care il indreapta spre moarte.
In concluzie, omul prin libertatea sa poate sa traiasca fara Dumnezeu. Insa, ceea ce trebuie sa inteleaga este ca nici in aceasta situatie Dumnezeu nu-l paraseste pe om; daca ar face acest lucru, omul ar sfarsi.
|